Sănătate

Tulburările alimentare afectează 1 din 5 copii, potrivit unui studiu recent

16.03.2023 ⋅ 0 comentarii

Conform unui studiu recent publicat, mai mult de o cincime din copiii din întreaga lume sunt expuși riscului de a dezvolta tulburări de alimentație, cum ar fi bulimia, anorexia sau mâncatul compulsiv. Studiul a fost publicat în acest lună în jurnalul JAMA Pediatrics și a analizat datele a 63.181 de copii și adolescenți cu vârste între 6 și 18 ani din 16 țări pentru a identifica simptome asociate tulburări de alimentație. Niciunul dintre copiii incluși în studiu nu avea afecțiuni fizice sau psihice diagnosticate și datele nu au inclus perioada COVID-19.

Un program încărcat, o cantitate mare de teme, presiunea din partea colegilor pot afecta adolescenții ducând la apariția tulburări alimentare. Este important să identificați semnele și aflați ce puteți face pentru a-i ajuta să își gestioneze tensiunea și anxietatea.

Cercetătorii au examinat rezultatele unui chestionar standardizat de tulburări alimentare utilizat pe scară largă, numit Sick, Control, One, Fat, Food (SCOFF). Atunci când cineva răspunde afirmativ la două sau mai multe întrebări din cadrul chestionarului se consideră că persoana respectivă are tulburări de alimentație, ceea ce "denotă o suspiciune de tulburare alimentară existentă", scriu cercetătorii.

Cele cinci întrebări sunt următoarele:

Simțiți nevoia să vă să aplicați metode care va provoacă vărsături pentru că vă simțiți prea plin?
Vă faceți griji că ați pierdut controlul asupra cantității de mâncare pe care o mâncați?
Ați pierdut recent mai mult de 14 kilograme într-o perioadă de 3 luni?
Credeți că sunteți gras când alții spun că sunteți prea slab?
Ați spune că mâncarea vă domină viața?

În total, 22% dintre copii au răspuns afirmativ la două sau mai multe întrebări. Proporția copiilor cu tulburări de alimentație este probabil chiar mai mare, explică cercetătorii, deoarece copiii pot ascunde simptomele "din cauza sentimentelor de rușine sau stigmatizare".

Constatările au scos la iveală, o schimbare dramatică față de estimarea anterioară conform căreia 2,7% dintre adolescenții cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani suferă de tulburări alimentare.

În acest ultim studiu, tulburările alimentare au fost mai frecvente în rândul fetelor, al copiilor mai mari și al celor cu un indice de masă corporală mai mare, sau IMC, care este o măsură combinată a înălțimii și greutății.

Analiza a arătat că 30% dintre fete aveau tulburări de alimentație, comparativ cu 17% dintre băieți. Atunci când se analizează răspunsurile în funcție de vârstă, proporția de copii cu tulburări alimentare a crescut cu 20 de puncte procentuale între 10 și 18 ani.

Constatările referitoare la copiii care au deja un IMC ridicat confirmă cercetările anterioare conform cărora mulți dintre acești copii urmează deja comportamente alimentare dezordonate în timp ce încearcă să slăbească, scriu autorii.

Deși majoritatea adolescenților care dezvoltă o tulburare de alimentație nu raportează probleme anterioare legate de excesul de greutate, unii adolescenți ar putea interpreta greșit în ce constă o alimentație sănătoasă și să se angajeze în comportamente nesănătoase (de exemplu, sărind peste mese pentru a genera un deficit caloric), ceea ce ar putea duce apoi la dezvoltarea unei tulburări de alimentație, explică cercetătorii.

Studiul evidențiază necesitatea ca părinții, îngrijitorii și profesioniștii din domeniul sănătății să fie atenți la simptomele tulburărilor de alimentație la copii, deoarece acestea sunt legate de riscul de a dezvolta o tulburare clinică de alimentație. Simptomele de urmărit includ comportamente precum dieta de slăbire, mâncatul excesiv, vărsăturile autoinduse, exercițiile fizice excesive și utilizarea de laxative sau diuretice, scriu cercetătorii.  

fashiondays.ro