Stire

Ce autorizaţii sunt necesare pentru funcţionarea teraselor din municipiu

21.04.2023 ⋅ 0 comentarii


Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Compartimentul Activitate și Control Comercial, informează agenții economici care dețin terase și își desfășoară activitatea pe raza Municipiului Arad, pe domeniul public sau privat, asupra obligativității deținerii autorizației de alimentație publică pentru terasă, orar suplimentar terasă, respectiv acordului de ocupare al domeniului public (pentru terasele care ocupă domeniul public), conform HCLM nr. 586/2021 privind Regulamentul de desfășurare a activităților economice și al piețelor în municipiul Arad.

„În acest sens, aducem în atenția agenților economici care desfășoară activități de alimentație publică pe raza UAT Arad, obligativitatea obținerii următoarelor documente:

  • Autorizație privind desfășurarea activității de alimentație publică pentru interior, conform art.6, alin.2 lit. c;
  • Aviz orar funcționare pentru interior, conform art.6, alin.2 lit. b;
  • Autorizație privind desfășurarea activității de alimentație publică pentru terase, atât pentru cele de pe domeniul public cât și pentru cele de pe domeniul privat, conform art.6, alin.2, lit. d;
  • Orar suplimentar terasă, solicitanții avizului orarului de funcționare pentru terasă, având obligația de a solicita acordul de ocupare domeniu public terasă, înainte cu 15 zile de deschiderea terasei, conform art.8, alin.3.

De asemenea, deloc de neglijat sunt dispozițiile legale prevăzute la art.18 alin. 1, 2, 3 care stabilesc regulile specifice desfășurării activității pe terase în Municipiul Arad, art.18, alin 3 care interzice difuzarea muzicii pe terase cu sisteme de amplificare, respectiv prevede condițiile în care se poate difuza muzica pe terase, art.19 în care sunt menționate criterii privind stabilirea aspectului arhitectural al teraselor, respectiv art.20 în care sunt cuprinse documentele privind obținerea acordului de ocupare domeniu public terase.

Recomandăm agenților economici consultarea Hotărârii Consiliului Local nr. 586/2021, postată pe pagina Primăriei Municipiului Arad la adresa: https://www.primariaarad.ro/dm_arad/2021/hotarari.nsf/B48A4D1C65D05C68C22587CE00447FB7/$FILE/h11892.pdf?Open

Menționăm că societățile care încalcă dispozițiile prevăzute în art.6, alin.2 (nedeținerea autorizației de funcționare, a autorizației de alimentație publică, a autorizației de alimentație publică pentru terase precum și avizul de orar funcționare) atrage după sine suspendarea activității până la intrarea în legalitate a comerciantului, conform prevederilor art.78.

Totodată, în cazul nerespectării prevederilor actului normativ mai sus menționat, agenții economici pot fi sancționați contravențional de către polițiștii locali cu atribuții de verificare și control a activităților comerciale, cu amendă cuprinsă între 2.000 – 2.500 lei, pentru fiecare articol în parte”, susţin reprezentanţii Poliţiei Locale.

Sursa foto: Poliţia Locală


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro