Grevă de avertisment în școlile din România. Profesorii suspendă cursurile timp de două ore
17.05.2023 ⋅ 0 comentarii
Sindicaliștii din Educației organizează, astăzi, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment. Cursurile vor fi suspendate în acest interval. Elevii care sunt la școală în acest interval vor fi supravegheați de profesori în clase, dar nu vor face activități educaționale.
Grevă de avertisment astăzi a cadrelor din învățământ. Timp de doua ore, între orele 11.00 si 13.00, nu se vor face cursuri în nicio unitate școlară din România. Grădinițele vor fi și ele afectate.
Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa grevă generală din 22 mai. Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.
Citește continuarea pe romaniatv.net
Sursa: ARQ