Stire

Consiliul Județean Arad și Festivalul SYA 2023

17.05.2023 ⋅ 0 comentarii


Consiliul Județean Arad este partenerul celei de-a doua ediții a Festivalului SYA, care vine în 2023 cu o serie de noutăți organizatorice și cu o ofertă muzicală care depășește ca amplitudine ediția inaugurală din 2022. „Consiliul Județean Arad este partenerul acestui eveniment de înaltă ținută, care avem încredere că va atrage un număr mare de spectatori. Ne implicăm în promovarea festivalului, iar aspectele organizatorice sunt în sarcina inițiatorilor acestui eveniment, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

Pe partea organizatorică, am realizat o importantă schimbare a locației, în baza unui parteneriat pe termen lung încheiat cu Consiliul Județean Arad și CCIA Arad, astfel încât, începând de acum și în următorii 5 ani Expo Arad va găzdui edițiile viitoare ale SYA. Decizia are la bază faptul că noua locație oferă condiții excelente de amplasare a scenei și a locurilor pentru public, o parcare mai mult decât generoasă și posibilitatea amplasării funcționale a serviciilor adiacente Festivalului (zone de acces, de găzduire artiști, drink&food, spații sanitare etc.).

Cu adevărat importantă este însă oferta noastră de spectacol. Credincioși standardului de eveniment premium pe care ni l-am setat de la început, am încercat să condensăm în numai două zile de festival, câte vor fi în ediția de anul acesta, savori muzicale care, suntem siguri, vor produce deliciul publicului arădean. Mai mult decât atât, unele dintre aceste momente vor fi în premieră în Arad, așa că bucuria experiențelor de muzică și spectacol pe care le propunem va fi una deosebită. Caracterul internațional al SYA va fi anul acesta și mai bine subliniat prin invitarea a trei momente de concertistice și de spectactacol, din Ungaria, Spania și Germania. Pe de o parte, din Ungaria va fi alături de noi exploziva formula Vosovski Symphonic care va închide într-o explozie de energie seara de 23 iunie. Pe de altă parte, tot în aceeași zi, marele și pasionalul flamenco va încinge scena SYA prin arta celor de la Flamencution, din Cartagena, Spania. Iar pentru că arta lui Manni Neumann – fostul mare violonist Phoenix – nu putea să lipsească de la acest moment de gală, trupa germană Farfarello va fi parte din bucuria muzicală pe care o propunem Aradului la SYA 2023.

Pe lângă momentele internaționale, scena SYA va avea bucuria și onoarea să găzduiască artiști români de mare clasă, cum sunt Damian Drăghici, Răzvan Suma, grupul Amadeus etc. Desigur, momentul de belcanto va fi unul dintre punctele forte, acesta fiind modul în care vom încheia Festivalul, pe 24 iunie. Și tot un punct important, care dă și un element de continuitate: și această ediție va fi prezentată de minunata Anca Țurcașiu, o prezență atât de tonică și de încântătoare la ediția de anul trecut.

Sperăm ca publicul arădean să aprecieze și să participe în număr cât mai mare la acest regal muzical și, la fel ca anul trecut, mizăm pe faptul că SYA va atrage în Arad un număr important de iubitori de muzică din țară și străinătate, pentru că oferta este cu adevărat de excepție", au declarat reprezentanții In Times, organizatori ai evenimentului.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro