Stire

116 migranți au fost descoperiți la graniță, în ultimele 24 de ore

23.05.2023 ⋅ 0 comentarii


Poliţiştii de frontieră de la Nădlac II au descoperit, în total, 116 cetăţeni din diverse state afro-asiatice care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în cinci mijloace de transport, respectiv încercând să treacă granița pe jos. Șoferii mijloacelor de transport sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, trei cetățeni turci și un român, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (aluminiu, piese metalice și mobilier) pentru societăți comerciale din Germania, Ungaria și Marea Britanie.

Astfel, în urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorci, printre bunurile transportate, precum și în cabina unui cap tractor, în total, 100 cetăţeni străini, doar într-un singur transport fiind descoperite 47 de persoane.

Tot la Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni români, în calitate de șoferi ai unui autocar înmatriculat în România, care circula pe ruta România-Spania. În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit, în spațiul destinat dormitorului de la cala autocarului și al toaletei, șase cetăţeni străini.  

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, în cadrul desfășurării acțiunilor specifice de supraveghere a frontierei, la aproximativ 10 metri de linia de frontieră, zece persoane care se deplasau pe jos. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau, iar întrucât nu îşi justificau prezenţa în zonă.

În toate cazurile, persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac pentru cercetări unde, în urma verificărilor, s-a  stabilit că sunt cetăţeni din diverse state afro-asiatice (Pakistan, Algeria, Maroc, Irak, Bangladesh, Turcia, Sri Lanka), ce intenționau să ajungă în mod fraudulos în diverse state din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferii mijloacelor de transport, iar cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizare, să fie dispuse măsurile legale care se impun.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro