Ce spune viceprimarul Lazăr Faur despre neconformităţile descoperite la montarea granitului de pe Revoluţiei (FOTO)
14.11.2023 ⋅ 0 comentarii
În spaţiul public au apărut o serie de reacţii cu privire la calitatea lucrărilor care se fac în momentul de faţă pe Bulevardul Revoluţiei, unde se înlocuieşte pavajul. Pe de altă parte, viceprimarul Lazăr Faur susţine că au fost depistate neconformităţi, dar a ţinut să precizeze că montarea granitului se face în trei etape.
„Am fost, din nou, pe șantierul de pe B-dul Revoluției, să verificăm modul cum se schimbă actualul pavaj cu unul din granit. Precizăm faptul că montarea granitului mai presupune desfășurarea a trei etape de lucru:
- în etapa I se montează plăcile de granit, lucrare ce continuă acum pe primul tronson, până la intersecția cu str. I. C. Brătianu;
- în etapa a II-a se va trece la ajustări, finisaje, aplicarea plăcilor de mici dimensiuni, tăiate pentru golurile rămase neacoperite și nivelarea mecanizată cu un utilaj specializat;
- în etapa a III-a suprafața de granit se va acoperi cu un lac protector, împotriva murdăriei și a intemperiilor.
Am identificat unele neconformități și am precizat, încă o dată, că nu vom accepta niciun rabat de la calitatea lucrării, deoarece ne dorim un pavaj frumos și trainic”, a scris pe Facebook viceprimarul Lazăr Faur.
Sursa: ARQ