Cultura Stire

Începe fARAD; vezi care este programul complet al festivalului desfăşurat între 22 şi 26 noiembrie (FOTO)

17.11.2023 ⋅ 0 comentarii


fARAD aniversează 10 ani de existență cu un program special sub genericul „Om bogat, om sărac”, o gală a filmului documentar românesc, evenimente atractive, parteneriate cu organizații culturale prestigioase și invitați din străinătate și din țară. În cele ce urmează vă prezentăm program complet al festivalului desfăşurat între 22 şi 26 noiembrie, la Cinema Arta, Arad.

Începe Festivalul internațional de film documentar fARAD! Între 22 și 26 noiembrie, Aradul redevine, pentru o săptămână, capitala filmului documentar din România. Publicul este invitat să participe la cinci zile de proiecții și evenimente speciale sub genericul „Om bogat, om sărac”, alături de invitați speciali și personalități autohtone.

Pe lângă selecția filmelor de anul acesta, festivalul se extinde spre diversele publicuri ale orașului cu o expoziție de postere Milton Glaser în fața Primăriei Arad, un atelier de afiș dedicat tinerilor graficieni aspiranți, proiecții de film pentru liceeni, o gală a filmului documentar, discuții cu regizori, scriitori, artiști și intelectuali și bineînțeles, nelipsita petrecere de închidere. Un Salon Insula 42, original, va încheia, oficial, ediția aniversară.

Expoziția „Milton Glaser: Art is Work”

Primul eveniment special este expoziția de afișe „Milton Glaser: Art is Work”, realizată în spațiul public în parteneriat cu TypopassageTm, Mirko Ilić Corp. și curatoriată de designerul timișorean Ovidiu Hrin. Expoziția poate fi descoperită între 22 noiembrie și 5 decembrie pe platoul din fața Primăriei Arad.

Vernisajul expoziției are loc pe 22 noiembrie de la ora 16:00 cu un tur ghidat cu Ovidiu Hrin. În continuarea acestui tur, la Cinema Arta, începând cu ora 19:00, va fi proiectat filmul de deschidere al fARAD.10, Milton Glaser: A informa și a încânta.

(Milton Glaser: To Inform and Delight), urmat de o sesiune de Q&A cu Wendy Keys, regizoarea filmului.

Tot din seria de evenimente dedicată designului grafic, fARAD găzduiește anul acesta și un atelier de afiș pentru elevi și studenți ai instituțiilor de profil din Arad. Atelierul va fi coordonat de asemenea de Ovidiu Hrin și este realizat cu sprijinul Asociației Doar Mâine, care ne-a pus la dispoziție cu multă generozitate spațiul de desfășurare.

I ♥ DOC: Gala celor mai bune documentare românești post-’89

În cadrul celei de-a 10-a ediții fARAD va prezenta în premieră „ DOC: Gala celor mai bune documentare românești post-’89”. Pentru această aniversare, festivalul a lansat o invitație către comunitatea fARAD, dezvoltată de un deceniu încoace, pentru a face o ierarhie ad-hoc a celor mai bune 10 documentare românești post-’89.

Voturile au fost acordate de către cineaștii care au participat la fARAD cu filme în program sau ca mentori și participanți în laboratorul festivalului. Topul va fi dezvăluit în cadrul Galei, în închiderea fARAD 10, iar moderatorul evenimentului va fi Mihai Chirilov, co-fondator fARAD, ceea ce promite o seară pe cât de informală, pe atât de nonconformistă.

Vor fi prezenți la gală regizori consacrați, documentariști aspiranți, personalități intelectuale din Timișoara și Arad și, mai ales, publicul orașului, care crește de la an la an. Printre invitații speciali se numără Adriana Babeți, Cătălin Lazurca, Mircea Mihăieș și Vasile Popovici.

Salon Insula 42: Documentarul și Literatura @fARAD.10

În cadrul fARAD.10 este găzduit și un Salon Insula 42, realizat în parteneriat cu librăria „La două bufnițe”: Documentarul și literatura. Moderatoarele (Oana-Maria Doboși si Raluca Selejan)  vor conversa cu prozatorul, eseistul și traducătorul Radu Pavel Gheo. În cadrul discuției, va avea loc - în conjuncție cu Gala fARAD I ♥️ DOC - un dialog despre filmul care se află pe primul loc în clasamentu topului realizat cu prilejul Galei.

Salonul va fi introdus de Corina Șuteu și va putea fi urmărit live, luni, 27 noiembrie de la ora 12:00 pe paginile de Facebook Insula 42 și fARAD.

Despre acest eveniment, inițiatoarea lor notează: „Se uită scriitorii, oare, la filme, dar la documentare?! Și dacă o fac, ce poveste țes în jurul felului în care le văd? Literatură și documentar, două moduri de a spune povești despre invențiie și magia realității - de data asta fără imaginile lui Brauner, ci pornind de la provocarea pe care o reprezintă comentariul critic al unui scriitor asupra imaginilor care se mișcă.”

Trailerul celei de-a 10-a ediții poate fi văzut aici: https://youtu.be/MbpX13PD9nA?si=ZFKhAwN3JePZAEsY.

PROGRAM:

CINEMA ARTA, Arad (Strada Vasile Alecsandri nr. 2)

22 nov. MIERCURI:

19:00 - DESCHIDERE - Milton Glaser: A informa și a încânta

Milton Glaser: To Inform and Delight (r. Wendy Keys), 73’

Premieră RO + Q&A Wendy Keys & Ovidiu Hrin

23 nov. JOI:

12:00 -  Milton Glaser: A informa și a încânta

Proiecție dedicată liceenilor

18:00 - Pădurea domesticită

Taming The Garden (r. Salomé Jashi), 90’

20:00 - Pocalul. Despre fii și fiice

The Chalice. Of Sons and Daughters (r. Cătălina Tesar & Dana Bunescu), 85’ + Q&A Dana Bunescu

24 nov. VINERI:

12:00 -  Milton Glaser: A informa și a încânta

Proiecție dedicată liceenilor

16:00 — 20:15 - Librăria La Două Bufnițe: pop-up @ Cinema Arta

16:15 - Dealul

The Hill (r. Denis Gheerbrant & Lina Tsrimova), 77’ Premieră RO

18:00 - Generația $

Generation Wealth (r Lauren Greenfield), 106’ Focus Lauren Greenfield

20:15 - Banii. libertatea. Povestea Francului CFA

Money, Freedom, a Story of CFA Franc (r. Katy Léna N’diaye), 102’

Premieră RO + Q&A Katy Léna N’diaye

În parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara

25 nov. SÂMBĂTĂ:

15:00 — 21:30 Librăria La Două Bufnițe: pop-up @ Cinema Arta

15:00 - Copii & Banii | Cea mai tare seară | Magic City (r. Lauren Greenfield), 67’ Focus Lauren Greenfield Premieră RO

16:30 - Regina de la Versailles

The Queen of Versailles (r. Lauren Greenfield), 100’

Focus Lauren Greenfield

19:00 - Toată frumusețea și durerea

All The Beauty And The Bloodshed (r. Laura Poitras), 117’

21:30 - Cesária Évora (r. Ana Sofia Fonseca), 94’

+ Q&A Ana Sofia Fonseca

23:30 — PETRECEREA DE ÎNCHIDERE

@ Cafeneaua Literară Joy’s (Strada Gheorghe Lazăr 1, Arad)

26 nov. DUMINICĂ:

14:30 - Antreprenor/ precedat de Eleganță (r. Virpi Suutari), 103’

Premieră RO

16:30 - Iubirea nu este o portocală

Love Is Not an Orange (r. Otilia Babara), 73’

18:30 - I  DOC: Cele mai bune documentare românești post-’89

PLATOUL DIN FAȚA PRIMĂRIEI ARAD

22 nov. — 5 dec.

Expoziția de afișe Milton Glaser: Art is Work

În parteneriat cu TypopassageTM

22 nov. MIERCURI:

16:00 — TUR GHIDAT cu designerul și curatorul Ovidiu Hrin (@Expoziția de afișe Milton Glaser: Art is Work)

ONLINE

27 nov. LUNI:

12:00 Salon Insula 42 | Literatura și documentarul cu Radu Pavel Gheo, Oana Doboși, Raluca Selejan, introdus de Corina Șuteu [@FB fARAD & Insula 42]

În parteneriat cu Librăria La Două Bufnițe

Intrarea este liberă la toate proiecțiile și evenimentele speciale, în limita locurilor disponibile.

Proiecțiile dedicate liceenilor sunt organizate în colaborare cu licee arădene.

Mai multe informații despre filme pot fi accesate pe www.farad.ro. fARAD poate fi găsit pe Facebook la www.facebook.com/FARAD.ro și pe Instagram la www.instagram.com/faradfilmfestival.

————

Inițiat și dezvoltat ca un eveniment dedicat educării prin imagine a publicului, dar și revitalizării interesului pentru filmul de artă, Festivalul fARAD a fost lansat în 2014 la inițiativa Corinei Șuteu, președintele festivalului, și a Film ETC., în colaborare cu Centrul Municipal de Cultură Arad.

Festivalul se află sub patronajul Primăriei Municipiului Arad și este produs și curatoriat de Insula 42 (fosta Asociație Film ETC., producător general Oana Radu, director artistic Dimitris Kerkinos și consultant artistic Mihai Chirilov). Co-fondatori: Mona Nicoară și 111 Film.

Cea de-a 10-a ediție a fARAD este organizată în parteneriat cu TypopassageTM, Librăria La Două Bufnițe, Institutul Francez din Timișoara, Asociația Doar Mâine și cu sprijinul Groupama, al Centrului Național al Cinematografiei, al Uniunii Cineaștilor din România, al Dacin Sara, al Fundației Alber și al Asociației Culturale Contrasens.


 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro