Stire

Doi jucători ai UTA-ei remarcați în partida cu Sepsi; unul a fost declarat omul meciului, iar cel de-al doilea a fost selecționat în echipa etapei

30.01.2024 ⋅ 0 comentarii


Victoria de acasă cu Sepsi vine și cu vești bune pentru doi dintre jucătorii Bătrânei Doamne. Unul dintre ei a fost declarat omul meciului, iar cel de-al doilea a fost selecționat în echipa etapei cu numărul 23.

Slovacul Andrej Fabry a fost declarat omul meciului #UTAvSEPSI de către LPF și deținătorii drepturilor TV, scriu pe Facebook reprezentanții clubului.

De asemenea, portughezul Diogo Rodrigues a fost selecționat în echipa etapei a XXIII-a. „Utilizat în stânga, a înscris în permieră pe prima scenă din România, golul său dovedindu-se a fi decisiv”, scrie despre el lpf. ro, site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal care desemnează la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. 

Din punctul nostru de vedere, nu trebuie uitat însă nici faptul că ucraineanul Danilo Kucher a avut o prestație foarte bună, cu toate că anterior antrenorul Mircea Rednic îl anunțase că poate să-și caute altă echipă. Portarul a dat însă dovadă de seriozitate, și-a salvat echipa de câteva ori, dovedind că merită să poarte în continuare tricoul UTA-ei.

Foto: Lucian Ciobanu


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro