Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este una dintre cele mai întâlnite tulburări de comportament în rândul copiilor, manifestându-se prin dificultăți persistente, inclusiv dificultăți de concentrare, hiperactivitate și impulsivitate.

1. Variații în prezentare: Copiii pot exprima toate cele trei componente ale ADHD - hiperactivitate, impulsivitate și lipsă de atenție - în grade variabile de severitate.

2. Două tipuri distincte: Există două subtipuri principale de ADHD: cel caracterizat prin hiperactivitate și impulsivitate, mai întâlnit la băieți, și cel în care predomină lipsa de concentrare, mai des întâlnit la fete.

3. Diagnosticul complex: Nu există teste medicale specifice pentru identificarea ADHD, diagnosticul fiind bazat pe comportamentul observat în timpul consultului medical și pe informațiile furnizate de părinți și alți observatori, cu un grad variabil de subiectivitate.

4. Cauze multiple: Cauzele exacte ale ADHD nu sunt încă pe deplin înțelese, deși există ipoteze legate de factorii genetici și de istoricul medical al copilului, cum ar fi traumatismele cranio-cerebrale sau infecțiile sistemului nervos central.

5. Diagnoza incorectă: ADHD este adesea diagnosticat greșit, confundat cu alte afecțiuni neurologice sau psihiatrice, inclusiv tulburări metabolice, anxietate sau depresie.

6. Deficitul social: Copiii cu ADHD pot avea dificultăți semnificative în dezvoltarea abilităților sociale, ceea ce poate duce la izolare și dificultăți în relaționarea cu ceilalți copii.

7. Dezvoltare emoțională întârziată: Copiii cu ADHD pot părea mai tineri emoțional decât vârsta lor reală, ceea ce poate influența interacțiunile sociale și formarea relațiilor.

8. Deficitul de funcționare executivă: Problemele cognitive asociate cu ADHD se concentrează adesea pe deficitele în funcționarea executivă, care includ abilități precum organizarea, planificarea și autocontrolul.

9. Tratament complex: Tratamentul ADHD implică adesea o combinație de medicamente, terapie comportamentală și reeducare cognitivă pentru a aborda simptomele și consecințele pe termen lung.

10. Abordare individualizată: Tratamentul trebuie adaptat la fiecare copil în funcție de severitatea și nevoile sale, iar în formele ușoare, poate fi preferată terapia comportamentală înaintea medicamentației.

ADHD nu este determinat exclusiv de inteligența copilului sau de mediu, ci este o tulburare complexă care poate fi complicată de alte afecțiuni comportamentale și emoționale pe măsură ce copilul crește.