Local Cultura Stire

Prima zi a Festivalului de Muzică Religioasă (VIDEO)

12.04.2024 ⋅ 0 comentarii


Ieri a fost prima zi a Festivalul de Muzică Religioasă de la Arad, ediția a IV-a.

„Muzica este un dar de la Dumnezeu. Muzica este o punte care unește oamenii. Și Festivalul de Muzică Religioasă unește toate cultele religioase din Arad. Doamne-ajută să putem continua acest eveniment și pe viitor”, a spus principalul organizator al evenimentului, Aurelian Boiț. 

Ieri, 11 aprilie, de la ora 10:00, în sala Ferdinand a Primăriei Arad a avut loc o dezbatere pe tema: Rolul Muzicii Religioase în Mileniul al treilea; Moderator: pr. dr. Ioan Tulcan. În acest cadru au participat unele personalități precum: Barbosu Cristian – Harvest, Tiberiu Ardelean - Ortodocși, Iulia Toma – Adventişti, Gregoria Holhoș Vaida – Baptiști. Tot în aceeaşi zi cu începere de la ora 18:00, la Biserica Catolică „Sfântul Anton de Padova” Arad, Corul Eutherpe și Orchestra Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, Arad au interpretat Requiemul KV 626 de W. A. Mozart. Soliști: Maria Nicoleta Brola - soprană (Arad), Maria Oniță - mezzosoprană (Timișoara), Daniel Zah - tenor (Timișoara), Lucian Oniță - bas (Timișoara), dirijor cor prof. Cristina Cameniță, dirijor orchestră: prof. Jean Filip Preotesoiu. 

Astăzi, 12 aprilie, de la ora 17:00 la Filarmonica Arad va avea loc un concert religios susținut de Corul Catedralei Arhiepiscopale, Sfânta Treime” dirijor - Laviniu Morariu, Corul Psaltic, Sfântul Ioan Gură de Aur” dirijor - pr. prof. Gabriel Streulea, Corul Seminarului Teologic dirijor - diac. prof. Marius Lăscoiu-Martin, Corul Bisericii Greco Catolice, dirijor - preot Sorin Seviciu, Corul Bisericii Reformate, dirijor - Csilla Szabo, Grup vocal - instrumental al Bisericii Harvest, dirijor - Admin Bocșa, Grup vocal bărbătesc al Bisericii Adventiste, dirijor - Cătălin Tulcan. De asemenea, pe întreaga perioadă a Festivalului – 11 - 12 aprilie, între orele 17:00 și 19:00 în spații publice din municipiul Arad vor avea loc recitaluri instrumentale ale fanfarelor cultelor religioase din Arad. Din echipa organizatoare a festivalului fac parte, așa cum ne-am obișnuit și de la ediţiile anterioare: Aurelian Roland Boiț, Daniela Maria Boiț, Nicolae Mihai Brânzeu - regizor, prof. Cristina Cameniță și Alexandru Tiberiu Dekany.

Partenerii festivalului sunt Filarmonica Arad, Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” și O.S.T.S.M.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro