Invitatie pe Domeniul Regal Savarsin si comunicat Suflet de Romania
18.04.2024 ⋅ 0 comentarii
COMUNICAT DE PRESĂ
Festivalul Suflet de România adună tot ce ne face bine, pe 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin
Timișoara, 16 aprilie 2023 – Ultimul weekend al lunii aprilie aduce pe Domeniul Regal de la Săvârșin a doua ediție a festivalului Suflet de România. Tot ce face bine și lucrurile care ne fac frumoși sunt concentrate în două zile de experiențe care încurajează artizanii României să se conecteze la comunitate și ne ajută să descoperim micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Evenimentul inițiat de Profi aduce la un loc mici producători locali, meșteșugari iscusiți, un cinematograf în aer liber cu filme românești, dansuri populare și concerte susținute, între alții, de Narcisa Suciu, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și Florin Chilian. Participanții la a doua ediție a festivalului Suflet de România vor avea parte sâmbătă, 27 aprilie, de o întâlnire de suflet cu Părintele Constantin Necula.
„Ne bucurăm că festivalul Suflet de România devine deja o tradiție pornită de Profi pentru a ne conecta cu tot ceea ce ne face bine și frumoși, într-un loc cu o încărcătură istorică aparte. Căutăm să transmitem mai departe generațiilor actuale și viitoare acele gusturi și obiceiuri care ne definesc ca români și care ne fac bine. În ultimul weekend al lunii aprilie aducem într-un singur loc organizații și oameni care au grijă de comunitate și învățăm unii de la ceilalți cum să punem suflet în România”, transmite Călin Costinaș, Director General adjunct Profi.
Pe 27 și 28 aprilie, între orele 12:00 – 19:00, festivalul Suflet de România oferă participanților ocazia să călătorească într-un sat atemporal, în vremea șezătorilor de altădată. În spațiul Domeniului Regal de la Săvârșin, în apropiere de Aleea Stejarilor Bătrâni, micii producători locali, susținuți de Profi, oferă spre vânzare produsele lor preparate tradițional, din ingrediente proaspete și sănătoase. Tot aici sunt deschise ateliere pentru toate vârstele, există experiențe pentru conectarea la satul românesc și valorile sale și sunt reunite mai multe organizații care, asemeni Profi, pun suflet în comunitate.
Intrarea este liberă și participarea la toate activitățile din festival este gratuită!
Evenimentul încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală. Inițiativa Profi este parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi, pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.
La deschiderea oficială a festivalului Suflet de România, pe 27 aprilie, de la ora 15:30, au confirmat prezența Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, Principele Radu, mai multe oficialități și autorități centrale și locale.
Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul Suflet de România și în evenimentul creat pe Facebook.
Tradiție pentru susținerea producătorilor locali
Pentru Profi implicarea în comunitate este o tradiție căreia îi dedică timp și resurse, inclusiv Raftul cu Bunătăți Locale, cel mai amplu program de susținere a micilor producători locali artizanali. Dincolo de prezența la Raftul cu Bunătăți Locale din magazinele selectate Profi, micii producători locali își spun poveștile și își prezintă oferta și pe cea mai amplă platformă națională de promovare a lor, Via-Profi.ro, prin intermediul căreia oricine poate porni într-o călătorie plină de savoarea gusturilor din România.
Cu 28.000 de angajați în mai bine de 1.713 de magazine proprii si Partener prezente în aproape 850 de localități urbane și rurale, Profi este cel mai mare angajator privat din România. PROFI SUPER, PROFI CITY, PROFI GO și PROFI LOCO, cele patru formate de magazin ale rețelei, desfac o gamă de 5.000 de produse apreciate de cei peste 1,2 milioane de clienți care își fac zilnic cumpărăturile în aceste magazine. Mai bine de 94% din aceste produse provin de la furnizori din România.
Pentru informații suplimentare:
Gabriel Pâslaru
Manager PR | Profi Rom Food |
Anchor Plaza, B-dul Timisoara, nr. 26, etaj 5, sector 6, Bucuresti, Romania
eMail: gabriel.paslaru@profi.ro | Web: www.profi.ro | Tel: +40 734 337 476; 0744 530 583