Stire

Din ciclul „tăt mă tai”: A fost oprit de polițiștii locali înainte să automutileze cu cuțitul

26.06.2024 ⋅ 0 comentarii


Motto: „Supărarea când îmi vine/Bag cuțâtu' tăt în mine”

Polițiștii locali au intervenit ieri în cazul unui individ supărat rău pe propria persoană și pe viață, cel mai probabil, care amenința că se automutilează cu un cuțit. Și nu o făcea în propria casă, unde poate nu ar fi deranjat pe nimeni cu comportamentul său, ci în plină stradă.

„În data de 25.06.2024, un echipaj de ordine publică din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad a găsit un bărbat căutat de Poliția Română, după ce a fost sesizată de un cetățean, referitor la faptul că acesta umbla pe stradă cu un cuțit și prezenta urmele automutilării recente în zona pieptului.

Astfel, polițiștii locali aflați în patrulare pedestră în zona centrală, l-au observat pe C.C.S., în vârstă de 30 de ani, domiciliat în municipiul Arad, mergând dezorientat pe Bulevardul Revoluției, cu un cuțit în mână, printre trecători. Au procedat imediat la oprirea acestuia, respectiv la deposedarea de obiectul periculos, solicitând de urgență Serviciul de Ambulanță și un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Arad.

Persoana a fost ulterior condusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, însoțită de echipajul Poliției Române sosit la fața locului.  

Menționăm că individul se află de mai mulți ani în atenția Poliției Locale, fiindu-i aplicate 92 de procese-verbale, din anul 2018 până în prezent. Bărbatul manifestă un comportament agresiv în urma consumului de substanțe cu efecte psihoactive”, susțin reprezentanții Poliției Locale.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro