Opt paciente cu patologie ginecologică de natură oncologică și benignă au fost operate la Spitalul Județean Arad
05.08.2024 ⋅ 0 comentarii
Opt paciente cu patologie ginecologică de natură oncologică și benignă au fost operate joi și vineri, laparoscopic, în cadrul unui workshop dedicat aprofundării și implementării tehnicilor moderne, chirurgicale, în managementul patologiei ginecologice benigne și maligne.
Intervențiile au fost posibile datorită achiziționării, din fonduri alocate de Consiliul Județean Arad (1,1 mil. Lei), a unui sistem endoscopic pentru chirurgie ginecologică laparoscopică, ultramodern, necesar în efectuarea unor intervenții cu grad ridicat de dificultate.
Intervențiile laparoscopice s-au desfășurat în cadrul, „Cursului de Chirurgie Ginecologică Minim Invazivă”, organizat, în perioada 01 august – 15 octombrie 2024, în cadrul Secției Clinice de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Cursul are ca principal obiectiv, creșterea gradului de pregătire profesională al medicilor arădeni pentru a putea aborda intervenții cu grad crescut de complexitate. .
Evenimentul, inițiat de prof. univ. dr. Furău Cristian și susținut de Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad a atras, ca și lectori formatori, personalități marcante din domeniu, cum ar fi: prof. univ. dr. Pirtea Laurențiu și conf. univ. dr. Petre Izabella (Timișoara), conf. univ. dr. Bodog Alin și conf. univ. dr. Huniadi Anca (Oradea), conf. univ. dr. Furău Gheorghe (Arad), dr. Țibea Cristian (Alba Iulia) și a fost creditat de Colegiul Medicilor din România cu 30 puncte EMC.
Cursul a debutat cu o serie de intervenții ginecologice laparoscopice dedicate managementului cancerului de endometru (patologie malignă) și fibromului uterin (patologie benignă) urmată de discuții axate pe experiența fiecăruia, în intervențiile laparoscopice cu grad crescut de dificultate.
Prof. univ. dr. Pirtea Laurențiu alături de medici ai clinicii arădene au efectuat opt intervenții chirurgicale minim invazive (laparoscopice) de extirpare a uterului în Blocul Operator III (Obstetrică-Ginecologie a SCJU Arad), o parte dintre cursanți putând asista în sala de operație,, iar pentru ceilalți au fost proiectate înregistrările intraoperatorii.
Pentru cele patru cazuri selecționate și investigate preoperator în cadrul SCJU Arad de către prof. univ dr. Furău Cristian și conf. univ. dr. Furău Gheorghe cu patologie malignă sau premalignă a endometrului a fost utilizată tehnologia ICG (Indocyanine Green) efectuându-se cu această ocazie prima stadializare cu ajutorul ganglionului santinelă în județul Arad.
Ulterior s-a practicat, pentru fiecare dintre ele, histerectomie totală cu anexectomie bilaterală laparoscopică. Pentru celelalte patru cazuri selecționate au fost efectuate histerectomii totale laparoscopice pentru patologie benignă - fibrom uterin cu diverse complicații.
„Intervențiile chirurgicale au decurs bine, fără complicații, pacientele fiind externate între 24-48 de ore de la momentul operator cu stare generală bună și posibilitatea foarte rapidă de reintegrare socio-profesională. Suntem mândri de faptul că și clinica noastră este în curs de aliniere la cele mai bune standarde de practică medicală și chirurgicală și putem oferi tratamentele corespunzătoare pentru pacientele care se adresează spitalului nostru, nemaifiind necesar, pentru acestea, să apeleze și să călătorească la colegi din alte centre universitare. Prin intermediul acestui curs și prin colaborarea cu colegii și prietenii noștri din alte centre universitare dorim să creștem gradul de pregătire profesională al medicilor arădeni și să putem aborda cazuri tot mai complexe. Felicit întreg colectivul și mai ales personalul Blocului Operator III pentru modul exemplar în care au contribuit la buna desfășurare a actului medical și pentru toate lucrurile mici care nu se văd, dar care sunt extrem de importante pentru succesul oricărui act chirurgical. De asemenea țin să mulțumesc echipei de la Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara - Clinica de Obstetrică-Ginecologie Dr. Dumitru Popescu, coordonată de prof. univ. dr. Pirtea Laurențiu, pentru disponibilitatea de a ne ajuta să deprindem noi tehnici chirurgicale și pentru împărtășirea acelor mici detalii capabile să facă o diferență, echipei ATI III coordonată de Dr. Popa Alina și personalului secției de obstetrică-ginecologie care ne-au ajutat și în aceste zile și au contribuit la buna desfășurare a îngrijirilor pre, intra și postoperatorii. Apreciez nu în ultimul rând coeziunea și spiritul de echipă care ne-au caracterizat și dorința de a ne familiariza cu cele mai moderne echipamente și tehnici chirurgicale, ceea ce este esențial pentru ca pacientele noastre să beneficieze de cele mai bune soluții medicale. Extraordinarul feedback primit de la colectivul de paciente ne motivează să continuăm și să învățăm în continuare. Sperăm să fim susținuți și în continuare de către conducerea SCJU Arad și de a CJA și să continue investițiile în aparatură modernă și performantă” - a declarat prof. univ. dr. Furău Cristian.
Sursa: ARQ