Stire

OFL, alături de copii la începerea noului an școlar (FOTO)

09.09.2024 ⋅ 0 comentarii


Peste o sută de ghiozdane merg către familiile din municipiul Arad care au nevoie de sprijin în pragul începerii noului an școlar. Acțiunea este coordonată de Organizația Liberală a Femeilor din Arad care susține prevenirea abandonului școlar, dar și creșterea calității în educație pentru toți copiii.

„Începerea unui nou an școlar este un moment atât de important pentru orice copil. Bineînțeles că, în primul rând, ne dorim ca micuții noștri să aibă parte de lucrurile necesare pentru școală. Tocmai de aceea, în calitate de mame și de femei, împreună cu Organizația Femeilor Liberale din Arad, sprijinim copiii care au nevoie de rechizite. Ei sunt viitorul orașului nostru, de aceea educația lor e foarte importantă. Mulțumesc echipei care s-a implicat și celor care au sprijinit acest proiect, iar copiilor le urăm mult succes în anul școlar și în viață!”, a spus Geanina Pistru, prim-vicepreședinte OFL la nivel național.

Doamnele și domnișoarele din PNL au oferit acest sprijin în toate cartierele municipiului Arad. Este un gest simbolic, pentru a atrage atenția asupra abandonului școlar. Iar speranța lor este să le ofere acestor copii încredere și speranță în viitorul lor.

                    


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro