Veste proastă pentru studenți, înainte de începerea anului universitar
12.09.2024 ⋅ 0 comentarii
Preţurile medii pentru chiriile din Bucureşti și din marile centre universitare din țară au înregistrat o creştere consistentă în august comparativ cu perioada similară din 2023. Creșterea prețurilor vine în contextul în care peste mai puțin de o lună va începe anul universitar și foarte mulți studenți vor căuta să închirieze locuințe, scrie Ziarul Financiar.
Astfel, o garsonieră a avut un preţ mediu de 363 euro/lună (1.804 lei/lună), un apartament cu două camere s-a închiriat cu 578 euro/lună (2.873 lei/lună), iar un apartament cu trei camere a ajuns la un preţ mediu de 768 euro/lună (3.817 lei/lună), potrivit unei analize realizată de Storia, platforma imobiliară lansată de OLX.
Cele mai mari creşteri de preţuri din Bucureşti au fost în Sectorul 1 pentru apartamentele cu trei camere (plus 29% în august 2024 faţă de august 2023), în timp ce cele mai mici creşteri au fost în Sectorul 3 pentru garsoniere (plus 8%). Faţă de luna trecută, în luna august, singurele sectoare în care s-au înregistrat scăderi au fost Sectorul 5 şi Sectorul 1, cu o scădere de 3% în Sectorul 5 pentru garsoniere şi în Sectorul 1 pentru apartamentele cu două camere.
În august, preţurile medii ale chiriilor din Bucureşti au variat semnificativ între sectoare. În Sectorul 1, cel mai scump sector, chiria pentru o garsonieră a fost în medie de 441 euro/lună, un apartament cu două camere a ajuns la 658 euro/lună, iar unul cu trei camere la 996 euro/lună. În contrast, cele mai accesibile preţuri s-au înregistrat în Sectorul 5, unde o garsonieră s-a închiriat cu 340 euro/lună, un apartament cu două camere cu 543 euro/lună, iar unul cu trei camere cu 676 euro/lună.
Astfel, chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 340 euro (în Sectorul 5) şi 441 euro (Sectorul 1). Preţurile medii de închiriere pentru apartamentele cu două camere s-au aflat între 486 de euro (Sectorul 4) şi 658 de euro (Sectorul 1). Apartamentele cu trei camere au avut preţuri medii de închiriere cuprinse între 550 euro (Sectorul 6) şi 996 de euro (sectorul 1).
„Preţurile chiriilor continuă să crească de la un an la altul, deşi variaţiile lunare sunt relativ mici. În acelaşi timp, observăm o creştere a interacţiunilor între chiriaşi şi proprietari, influenţată şi de perioada de vârf pentru închirieri, care are loc în lunile august şi septembrie, când cererea atinge un nivel ridicat, peste 50% fiind generată de studenţi în căutare de locuinţe”, explică Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.
În august 2024, preţurile medii ale chiriilor au crescut cu 18% pentru garsoniere, cu 6% pentru apartamentele cu două camere şi cu 23% pentru apartamentele cu trei camere. Astfel, în Arad, chiriaşii au plătit un preţ mediu de 218 euro pentru închirierea unei garsoniere, 350 de euro pentru un apartament cu două camere şi 490 de euro pentru unul cu trei camere.
Comparativ cu anul anterior, preţurile medii solicitate pentru închirierea garsonierelor au crescut cu 15% şi cele ale apartamentelor cu două camere cu 9%, în timp ce preţurile medii pentru apartamentele cu trei camere au rămas constante. Astfel, în luna august 2024, preţul mediu de închiriere al garsonierelor a fost de 400 de euro, în timp ce apartamentele cu două camere s-au închiriat, în medie, cu 600 de euro, iar apartamentele cu trei camere s-au închiriat cu un preţ mediu de 700 de euro.
În Iaşi, chiriile au înregistrat creşteri semnificative în august 2024 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari fiind pentru garsoniere (Ă21%) şi apartamente cu două camere (Ă13%). Preţurile pentru apartamentele cu trei camere au crescut, în medie, cu 4%. Astfel, preţul mediu pentru o garsonieră a fost de 342 euro/lună, pentru un apartament cu două camere - 450 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere - 522 euro/lună.
În Braşov, preţurile medii ale chiriilor au crescut semnificativ în august 2024 comparativ cu august 2023. Cele mai mari creşteri au fost pentru garsoniere (Ă17%), urmate de apartamentele cu două camere, care au înregistrat o creştere de 11%. În luna august, chiria medie pentru o garsonieră a fost de 350 euro/lună, pentru un apartament cu două camere de 500 euro/lună, iar pentru un apartament cu trei camere de 618 euro/lună.
În august 2024, preţurile medii ale chiriilor au crescut cu 16% pentru garsoniere, cu 23% pentru apartamentele cu două camere şi cu 2% pentru cele cu trei camere, comparativ cu luna august a anului precedent. Preţurile medii de închiriere au fost de 324 de euro pentru garsoniere, 500 de euro pentru apartamentele cu două camere şi 665 de euro pentru apartamentele cu trei camere.
În Timişoara, în luna august a acestui an, chiriile au înregistrat creşteri de 12% pentru garsoniere şi 11% pentru apartamentele cu trei camere, în timp ce preţurile pentru apartamentele cu două camere au rămas constante faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, preţurile medii de cerere au ajuns la 280 de euro pe lună pentru garsoniere, 400 de euro pentru apartamentele cu două camere şi 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere.
În Sibiu, în luna august 2024, preţurile medii de închiriere au crescut cu 20% pentru garsoniere, cu 14% pentru apartamentele cu două camere şi cu 4% pentru cele cu trei camere, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În august 2024, chiriaşii au plătit, în medie, 300 de euro pentru închirierea unei garsoniere, 400 de euro pentru un apartament cu două camere şi 500 de euro pentru un apartament cu trei camere.
În Oradea, preţurile de închiriere pentru luna august 2024 au înregistrat creşteri semnificative faţă de aceeaşi lună a anului trecut: 39% pentru garsoniere, 14% pentru apartamentele cu două camere şi 25% pentru cele cu trei camere. Astfel, chiriaşii au plătit în medie 250 de euro pentru o garsonieră, 400 de euro pentru un apartament cu două camere şi 500 de euro pentru unul cu trei camere.
În luna august, preţurile medii de închiriere au ajuns la 297 de euro pentru garsoniere, 400 de euro pentru apartamentele cu două camere şi 500 de euro pentru apartamentele cu trei camere, înregistrând creşteri de 19%, 14% şi, respectiv, 18% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
Sursa: ARQ