Stire

Explodează tarifele de parcare din municipiu: pe centru tarifele cresc de la 2, respectiv 2,5 lei la... 5 lei pe oră

13.09.2024 ⋅ 0 comentarii


Consilierii locali sunt convocați luni, la o ședință extraordinară, printre documentele care se vor afla pe masa acestora aflându-se și un regulament al serviciului de organizare, amenajare, întreținere și exploatare a parcărilor cu plată amenajate pe domeniul public și privat al municipiului Arad.

Noul regulament face însă să explodeze pur și simplu tarifele de parcare în municipiu. Dacă până în momentul de față o oră de parcare costa în zona centrală a municipiului 2,5 lei și chiar 2 lei, în parcările mediane, potrivit noului regulament, tarifele vor crește la... 5 lei. În plus, pentru B-dul Revoluției, respectiv Mediana 1 si Mediana 2 nu se emit abonamente, iar parcarea va fi permisă maxim 2 ore.

 De asemenea, programul parcărilot cu plată se va extinde. În prezent, serviciul de parcare cu plată funcționează între orele 8-17, de luni până vineri, atât în Zona A, cât și în Zonele B și C, iar în Piața Obor și duminica între orele 8 și 14. Noul regulament vine cu obligativitatea de a plăti parcarea până la ora 20, de luni până vineri, iar duminica, în Piața Obor se va plăti tot între orele 8-14, tarifele aplicându-se pe strada Pădurii și str. Capitan Ignat (între strada Padurii și penitenciar vechi Arad).

Regulamentul cel nou aduce și noi zone de tarifare: Zona verde - Zona 0 – parcarea fiind permisă maxim 3 ore; Zona roșie – Zona 1; Zona galbenă – Zona 2 și Zona albastră – Zona 3.

Intrați AICI pentru a citi întregul regulament.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro