Stire

Persoanele cu handicap care au optat pentru acordarea cardurilor de carburant conform Legii 448/2006 pot reveni asupra opțiunii și solicita decontarea pe bază de bonuri de alimentare de la stațiile PECO

07.10.2024 ⋅ 0 comentarii


În atenția beneficiarilor Legii nr. 448/2006 – persoane cu handicap grav și accentuat care și-au înregistrat opțiunea pentru primirea cardurilor de carburant în anul 2024, DGASPC Arad face următoarele precizări:

Având în vedere că până la data de 30.09.2024 nu a fost reglementată metodologia de aplicare a modificărilor Legii nr. 448/2006 cu privire la transportul interurban gratuit, autorizarea emitenților de carduri de carburant nu poate fi efectuată.

Totuși, pentru a sprijini persoanele cu handicap care au optat în anul 2024 pentru primirea cardului de carburant, începând cu data prezentului comunicat și până la 29.11.2024, persoanele îndreptățite pot să se prezinte la sediul secundar al DGASPC Arad, de pe strada Iustin Marșieu nr. 22A, camera 8, pentru a solicita schimbarea opțiunii inițiale pentru card de carburant în opțiune pentru decontarea carburantului pentru anul 2024 și să solicite decontarea pe baza bonurilor de alimentare în original, ștampilate de benzinăriile emitente.  

Solicitanții trebuie să prezinte extras de cont personal actual și cartea de identitate, iar în cazul solicitării prin împuterniciți – dovada împuternicirii sau curatela și actul de identitate al persoanei împuternicite/curatorului.

Datorită faptului că luna decembrie este luna cu regim special în ceea ce privește solicitarea fondurilor de la bugetul de stat, după data de 01.12.2024 nu se vor mai prelua solicitări de schimbare a opțiunii inițiale din card de carburant în decontare de carburant.

Cuantumul anual al acestor facilități este stabilit diferențiat:

  • 1.500 lei pentru persoanele cu handicap grav/an
  • 750 lei pentru persoanele cu handicap accentuat/an

Aceste facilități se acordă pentru autoturismul aflat în proprietatea persoanei cu handicap, familiei, asistentului personal, asistentului personal profesionist sau însoțitorului, în conformitate cu prevederile legale.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro