P(r)oza zilei: Io, Armanca și bagajele lumii acesteia

“Acela care dă bani unui cerșetor, îl împrumută pe Dumnezeu ...”

(Proverbe: 19, 17)

Într-o minunată amiază din vara Anului Domnului 2020 stăteam la semafor la sensul giratoriu de lângă bisericuța de la UTA cu micromașina mea de serviciu, iar pe banda din stânga mea așteptau să se facă verde doi tineri într-un BMW decapotabil, un cocălar pe care plesnea tricoul cu chipul vopsit al lui Adrian Copilul Minune și o pițipoancă la care-i plesneau buzele, umflate de atâta … sănătate (sau acid hialuronic?!).

Ei bine, în secunda doi de când am oprit a și răsărit printre mașini Mânuță, un boschetar știut de mine, desigur, și ce își câștigase această poreclă deoarece își ținea mereu brațul stâng ascuns sub tricou, încercând să lase astfel impresia cum că ar fi ciung. Adică aceasta era “povestea mâinii lui”, care declanșa butonul roșu al milei arădenilor și îl ajuta să își procure banii cotidieni, cum ar spune, cinic, un regizor celebru.

Însă, în clipa în care i-am dat cerșetorului două bancnote de câte un leu, bombardierul din BMW s-a răstit violent la mine:

- Măi fraiere, tu n-ai observat că ținea o mână ascunsă sub cămașă?

- Măi șmechere, dacă m-a tras cineva în piept, cu siguranță că acela n-a fost boschetarul Mânuță, ci tipul din stânga ta, Isus Cristos, i-am tras cu ochiul cocălarului, arătându-i lăcașul de cult din apropiere!

Atunci semaforul s-a făcut verde, bombardierul mi-a făcut un semn semnificativ cu mâna lui stângă la tâmplă, cum că nu-s tocmai zdravăn la cap, piți și-a dat și ea capul pe spate, nechezând molipsitor către nori cu nările ei împodobite cu piercing-uri și BMW-ul a demarat în trombă.

Iar eu, în aceeași seară (și chiar nu fabulez aici deloc!) primeam un telefon din Germania și Frau Helenis Petrakis, soția patronului grec la care lucrasem (la negru!) în urmă cu 20 de ani în Landul Saxonia Inferioară, mă anunța că ei tocmai astăzi și-au închis firma și bărbatul ei constatase că îmi mai datorează mie 200 de euro și azi mi-a și trimis banii pe Marcel, un prieten comun din Timișoara, care transporta cu regularitate în țară mașini second hand din Landul Niedersachsen. Și, cu totul și cu totul întâmplător, prenumele soțului doamnei Petrakis e Hristofor!

Adică, într-o posibilă traducere românească, ISUS Cristos, pe care eu îl acuzasem la amiază că m-a tras în piept cu doi lei, s-a și revanșat până seara, trimițându-mi 200 de euro!

P(r)ozeur: Vasile de Zarand

Sursa: ARQ