Stire

Încadrarea în muncă și detașarea străinilor verificate de inspectorii ITM

12.11.2024 ⋅ 0 comentarii


Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au verificat, în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, modul de respectare de către angajatori a prevederilor Ordonanței Guvernului nr.25 / 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.


Acțiunea, de tip Campanie Națională, s-a desfășurat sub coordonarea Inspecției Muncii, face parte din Programul – cadru de acțiuni pe anul 2024 și a vizat prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor pe piața muncii din România.


„Cetățenii străini non UE, pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României în condițiile impuse de actul normativ susmenționat precum și cu respectarea prevederilor Codului Muncii.


În acest context, angajatorii români au obligația ca înaintea primirii la muncă a cetățenilor străini non UE să obțină avizul de angajare, eliberat de Serviciul de Imigrări al județului Arad, să întocmească contract individual de muncă și să îl transmită în Registrul general de evidență al salariaților.


Pe parcursul verificărilor, s-a urmărit identificarea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor, identificarea angajatorilor români care primesc la muncă lucrători străini non UE detașați, s-a verificat dacă este garantat în plată salariul de bază minim brut pe țară, dacă sunt respectate dispozițiile privind timpul de muncă și de odihnă și nu în ultimul rând condițiile de muncă în care își desfășoară activitatea lucrătorii străini, în speță respectarea cerințelor minime de securitate și sănătate în muncă.


Subliniem că cel mai important obiectiv urmărit a fost creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor români cu privire la necesitatea și obligativitatea respectării dispozițiilor legale privind angajarea străinilor, consecința directă fiind diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României”, susțin reprezentanții ITM Arad.


De menționat că inspectorii de muncă au dispus măsuri obligatorii de intrare în legalitate, angajatorilor la care s-au constatat neconformități, aplicându-se și sancțiuni contravenționale acolo unde gravitatea faptelor a impus.


Fotografia are rol ilustrativ


 


Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro