-- RON --°C Login
Stire

Țestoasa de Florida invadează Balta Măltăreț din Lunca Mureșului

12.07.2026 ⋅ 0 comentarii

Țestoasa de Florida, o specie exotică invazivă, a ajuns în Balta Măltăreț din Parcul Natural Lunca Mureșului, unde amenință fauna autohtonă. Specialiștii au semnalat prezența a aproximativ 100 de exemplare, majoritatea abandonate de proprietari care le-au cumpărat inițial ca animale de companie.

Broasca țestoasă de Florida este o specie vorace, care ocupă habitatul speciilor locale și le alungă. Fenomenul abandonului de animale exotice pe teritoriul parcului nu este singular: pe teritoriul municipiului Arad au fost semnalate șerpi și papagali, iar mai nou țestoase de Florida și rațe leșești, toate reprezentând un pericol pentru ecosistem.

Persoanele care abandonează astfel de animale riscă amenzi de până la 50.000 de lei. Odată eliberate în natură, aceste specii se înmulțesc și perturbă echilibrul biologic al zonelor umede protejate.

„Oamenii cumpără animalele acestea din petshopuri ca animale de companie și, crescând, de multe ori sunt abandonate. Oamenii, în general, nu prea au posibilitatea abandonării într-un loc unde animalele acestea pot trăi în continuare. Mai nou sunt aceste țestoase de Florida, rațele leșești, care reprezintă un pericol pentru fauna Parcului. Ecosistemul este afectat din toate punctele de vedere, mai ales unele specii foarte vorace, cum este această țestoasă de Florida, care iau locul speciilor autohtone, le ocupă habitatul, le alungă, fiind mai vorace și mai agresive decât cele autohtone”, a declarat Gabriel Herlo, biolog al Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului.

Prezența țestoaselor a fost remarcată și de cei care frecventează zona bălții. „Am observat că în ultima perioadă au apărut broaștele țestoase. Sunt foarte mari. Probabil că le-a abandonat cineva. Chiar toată vara le-am văzut pe aici, o grămadă sunt, ies și pe mal”, a povestit Alina, angajată în zona bălții.

Pescarii spun că exemplarele mari afectează activitatea de pescuit. „Vin aproape în fiecare zi la pescuit și am văzut foarte multe broaște de Florida, din alea mari, care mănâncă peștii. Noi, când pescuim, nu putem din cauza lor. Dacă îți iei un animal, îl ții, nu îl abandonezi”

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
piatraonline.ro