-- RON --°C Login
Sport

UTA - Oțelul 2-2, punct obținut în ultimul minut de prelungiri

24.07.2026 ⋅ 0 comentarii

UTA a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susținut la Arad cu formația Oțelul

Galați. Întâlnirea a avut loc în a doua etapă a Superligii. La pauză, oaspeții

conduceau cu două goluri. Egalarea a venit din partea a doi jucători transferați în

această vară.

UTA a început în forță partida și în primele 15 minute a masat echipa gălățeană în

propriul careu, însă fără mari ocazii. Pe fondul dominării gazdelor, Oțelul a reușit

să deschidă scorul în minutul 21, printr-un contraatac finalizat de Andrezinho.

Acesta a rămas singur cu Gorcea în careu și a trimis în poartă.

UTA a replicat în minutul 41, când Alomerovic a lovit transversala cu un șut de la

30 de metri.

Scorul pauzei a fost stabilit tot de oaspeți în minutul trei de prelungiri, când Patrick

a șutat în stânga lui Gorcea din afara careului, mărind diferența pe tabelă.

UTA și-a reluat presiunea la poarta adversă și în repriza secundă iar Adrian

Mihalcea a produs schimbări în echipă, care au adus într-un final egalarea.

Golul de 1-2 a fost marcat de kosovarul Sinani în minutul 73, după un șut la poartă

trimis de Alin Roman.

Egalarea a venit în minutul patru de prelungiri, când Pospelov i-a așezat mingea

lui Papeau la marginea careului șutul acestuia trimițând mingea în vinclul din

stânga portarului.

După încheierea partidei, Alomerovic a fost eliminat pentru proteste la adresa

arbitrului.

"Două șuturi, am luat două goluri. A doua repriză ne-a aparținut în totalitate, a

dinamicii, a atitudinii. Am avut 24 de șuturi la poartă. Și noi la Craiova anul trecut

am avut două șuturi și am câștigat. Am scos un punct care va conta în viitor. Ceva

nu mi-a plăcut, iar schimbările de la pauză mi-au venit logic. Mi-a plăcut cum a

fost repriza a doua.

Mai avem de muncit, nu se termina campionatul aici, dacă pierdeam. Poate ar

trebui să avem mai multă încredere. Lumea e dezamăgită. Noi muncim în

continuare, nu am apucat să vorbesc cu băieții, îi voi felicita. O să avem mult mai

mulți jucători cu calitate.

Am controlat jocul, am ajuns la finalizare, am și finalizat. Avem probleme în

defensivă, am luat 6 goluri în două meciuri. O să mai lucrăm la organizare. Au fost

două tranziții pe care trebuie să le fac... vezi mai mult

Sursa: HotarNews

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați HotarNews
piatraonline.ro