17.08.2026 ⋅ 0 comentarii
Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Arad informează asigurații și furnizorii de servicii medicale cu privire la proiectele de modificare a principalelor acte normative care reglementează activitatea furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale în cadrul sistemului de asigurări de sănătate. Proiectele au fost postate pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) joi, 30 iulie 2026.
Documentele se regăsesc la Secțiunea „Transparență decizională” și pot fi consultate de orice persoană interesată, de furnizorii de servicii medicale sau de beneficiarii acestora, precum și de organizațiile patronale, sindicale și profesionale reprezentative din domeniul medical. Acestea vor putea participa la consultări și negocieri cu CNAS în cadrul întâlnirilor online, programate de marți, 8 septembrie 2026, până joi, 17 septembrie 2026.
În cursul săptămânii de luni, 10 august 2026, până vineri, 14 august 2026, CAS Arad a organizat sesiuni de informare cu furnizorii de servicii medicale din toate domeniile de asistență medicală. În cadrul întâlnirilor desfășurate online s-au prezentat principalele elemente de noutate și posibilitatea de a formula observații și propuneri față de proiectele de acte normative, care pot fi transmise direct la CNAS în vederea dezbaterii și negocierii.
Proiectele propun schimbări pe mai multe paliere de asistență medicală, cu obiectivul de a crește accesul asiguraților la servicii, de a îmbunătăți calitatea actului medical și de a simplifica procedurile administrative. Se urmărește creșterea rolului medicinei de familie în prevenție și în monitorizarea bolilor cronice, precum și asigurarea continuității serviciilor prin preluarea temporară a pacienților colegilor aflați în concediu, cu posibilitatea decontării serviciilor efectuate peste plafonul obișnuit. De asemenea, noile reglementări vor oferi cabinetelor din ambulatoriul clinic mai multă flexibilitate în organizarea activității.
Pacienții cu boli cronice stabilizate vor beneficia de prescripții pentru medicamentele din contractele cost-volum pe o perioadă de până la 90-92 de zile, eliberate prin fracționare lunară, ceea ce reduce numărul deplasărilor la cabinet. Se clarifică faptul că accesul pacienților tratați prin programele naționale de sănătate curative este gratuit, atât în spitalele publice, cât și în cele private, vizând în special pacienții cu afecțiuni oncologice, cardiovasculare sau alte patologii incluse în aceste programe. Pentru ambulatoriul paraclinic se propune obligația de a interpreta și comunica rezultatele în cel mult 3 zile lucrătoare de la efectuarea investigației, iar rezultatele și imaginile medicale vor fi puse la dispoziția pacienților printr-un sistem electronic securizat, în locul CD-urilor și al buletinelor pe hârtie.
Pachetul de servicii acordate în regim de spitalizare de zi va fi extins cu servicii noi pentru monitorizarea hipertensiunii pulmonare, administrarea unor terapii biologice și tratamente stomatologice pentru copiii cu vârsta sub 7 ani care necesită sedare procedurală. Nu se vor mai contracta paturi, ci cazuri rezolvate, numărul acestora fiind stabilit în funcție de adresabilitate și de capacitatea unităților sanitare. Proiectul prevede și facilitarea accesului la dispozitive medicale: cea de a doua lentilă intraoculară va putea fi aprobată la un interval de 6 săptămâni, nu la 6 luni cum este acum, vor fi introduse noi dispozitive pentru persoanele cu limfedem și vor fi actualizate condițiile de acordare a ortezelor personalizate.
Sursa: TvArad