Administratie

Pe masa comisiilor Colegiului

12.10.2006 ⋅ 0 comentarii

?n cursul zilei de azi, subprefectul Levente Horvath a prezidat trei din cele opt comisii ale Colegiului Prefectural, respectiv: Comisia Economică, Comisia pentru Agricultură şi Comisia pentru Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară. La ?ntruniri au participat membrii de drept ai acestora, respectiv directorii şi şefii ai structurilor deconcentrate ale ministerelor ?n teritoriu.
?n cadrul comisiilor au fost dezbătute probleme operative, ?n speţă, situaţia spitalelor din judeţ, stadiul v?nzării către medici a cabinetelor din comune, repartizarea salvărilor, variante şi modalităţi de finanţare pentru SMURD, dotării pentru Unităţile de primire Urgenţe. ?n domeniul agriculturii au fost prezentate demersurile ce vor fi făcute ?n perioada următoare ?n domeniul legislaţiei specifice legate de subvenţii, stadiul actualizării beneficiarilor de subvenţii şi de renta viageră; de asemenea s-au conturat direcţiile de acţiune şi problemele ce vor fi pe ordine de zi a viitoarei şedinţe a Colegiului Prefectural.

Sursa: Informatia Aradului

Autor: N. B. ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
fashiondays.ro