Cetatenesti

Strada Tarafului din Sanicolaul Mic - cea mai moderna din Arad

12.10.2006 ⋅ 0 comentarii

Cu toate acestea rromii care au primit locuinţă ?n zonă sunt nemulţumiţi

Una dintre străzile care arată cel mai bine din Arad, este strada Tarafului din S?nicolau Mic. Cu ceva vreme ?n urmă aici au fost mutate mai multe familii de rromi, care, fie trăiau ?n colibele improvizate pe aceeaşi stradă, fie au fost aduşi din alte zone are Aradului.  Acum, numărul familiilor care locuiesc ?n acest mic cartier ridicat special pentru ei este de  12. Apartamentele sunt destul de mari şi ?ncăpătoare.  Oamenii au tot confortul necesar,  au toate utilităţile, dar tot există nemulţumiri.
De exemplu, li s-a promis că ?n jurul locuinţelor se va face gard, iar p?nă acum, acest lucru nu s-a ?nt?mplat. O altă problemă a familiilor rrome este sărăcia: au casă, dar nu prea au venituri.  Ramona Muntean, este una dintre aceste persoane care se confruntă cu lipsa banilor. ,, Doar soţul lucrează, şi el cu ziua pe unde poate.  Am un copil de trei luni şi nu am hăinuţe pentru el. O ducem greu, acum avem casă dar nu avem din ce trăi. Am tot apelat pe la unii şi alţi dar nu ne ajută nimeni?. Am intrat şi ?n casele acestor familii, unii sunt săraci, dar  sunt şi care o duc mai bine şi au de toate nu le lipseşte dec?t un singur lucru? liniştea. ,, Nu ne putem pl?nge, ne descurcăm şi noi ca toată lumea, dar nu avem linişte, aici nu este gard, suntem puşi ?n c?mp, vin cai, c?ini  şi intră p?nă aproape la noi ?n casă. Mai ne confruntăm şi cu alte probleme. Magaziile cu lemne trebuie să le păzim toată noaptea că vin să ni le fure?, a declarat Maria. Deşi nici o familie nu a avut vreodată confortul de aici,  nemulţumiri sunt. ,,Nu ne mai lăsăm copiii să meargă la şcoală. De fiecare dată sunt bătuţi şi ?njuraţi de ceilalţi elevi. Mai bine ?i ţinem acasă. 8 familii am venit din Baba Novac, şi a trebuit să ?i mutăm la Şcoală ?n S?nicolau, dar nu avem pace cu ei. Ceilalţi copii refuză să ?i primească ?n cercul lor, sunt fugăriţi p?nă aici ?n faţa casei. Vecina merge cu fetiţa ?n fiecare zi la şcoală ?n oraş?, a declarat un alt vecin nemulţumit. 

Sursa: Informatia Aradului

Autor: Claudia Untaru ⋅

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați Informatia Aradului
melthdesign.ro/