"Cupa Aradului" la judo, ediţia a III-a, a adunat la start 475 de sportivi, reprezentând 43 de cluburi, dn 6 ţări (Ungaria, Serbia, Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, românia). Un eveniment organizat în parteneriat de către Primăria Municipiului Arad, Federaţia română de Judo, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Arad, Asociaţia Judeţeană...
Miercuri, 25 iunie, începând de la ora 18,00, la Sala Clio a avut loc vernisajul expoziției de artă fotografică a lui Mircea Anghel A.FIAP, președintele Fotoclubului „Mihai Dan Călinescu” din Craiova.
Fotografiile de peisaj reunite sub titlul “ Secvențe de timp “ pot fi admirate până în data de 6...
Consilierii judeţeni sunt chemaţi să voteze stabilirea plafoanelor valorice pe produsele cuprinse în cadrul Programului Laptele şi Cornul, plafoane ce urmează a fi valabile pe parcursul anului şcolar 2014-2015. Potrivit valorilor propuse de către CJA, produsele lactate ce vor fi acordate elevilor din clasele I-VIII şi preşcolarilor vor costa cel...
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad a anunţat care vor fi tarifele pentru eliberarea documentelor de identitate pentru anul 2015. Conducerea instituţiei spune că doreşte ca taxele pentru anul viitor să rămână identice cu taxele pentru anul în curs. Ca atare, potrivit unei adrese trimise de DJEP către Consiliul...
Voluntarii din cadrul proiectului GAIA inițiază proiecte în sprijinul comunității locale. Aceștia îi invită pe arădeni să se înscrie într-o competiție pentru cea mai frumoasă grădină/spațiu verde din oraș. Tot ceea ce trebuie să facă cei care doresc să intre în concurs este să trimită pe 3 poze reprezentative, însoțite...
Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a inagurat marţi, 24.06.2014, Centrul Naţional de Informare şi promovare Turistică al judeţului Arad.
„Scopul acestei investiţii este îmbunătăţirea activităţii de promovare a potenţialului turistic în Regiunea de vest, de prezentare a tuturor ofertelor turistice şi a atracţiilor turistice locale şi regionale, răspunzând astfel...
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a pus la dispoziţia persoanelor cărora le-au fost sustrase bunuri, o secţiune în care pot vizualiza bunurile găsite de către poliţişti/Prin acest mod se va facilita restituirea bunurilor provenite din infracţiuni, către proprietari
Începând de ieri, site-ul Inspectoratului Judeţean de poliţie Arad, www.ar.politiaromana.ro, are o...
Noul constructor al lotului întâi din autostrada Nădlac-Arad a executat 20% din contract, după ce a constatat numeroase degradări pe şantierul rămas abandonat dupa rezilierea contractului cu Romstrade, constructorii afirmând totuşi că lucrarea este în grafic şi ar putea fi finalizată în decembrie.
Primul lot este construit de asocierea italo-germană...
În ultimele zile, poliţiştii rutieri, au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat peste 140 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 28.000 de lei.
Dintre acestea, 95 au fost aplicate...
În zilele de 24 şi 25 iunie 2014, începand cu orele 17.00, la Galleria Arad se desfăşoară la cel mai nou şi cel mai sănătos eveniment din oraş! În cadrul târgului Sport Fest arădenii pot afla o mare varietate de oferte pentru practicarea sportului.
„Standurile sunt amplasate atât în zona...
Asociatia React si Vodafone Romania impreuna cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Arad, anunta organizarea unei sesiuni mobile de donare de sange marti, 24 iunie 2014, in fata Primariei Arad (Bulevardul Revolutiei, nr. 75), intre orele 8.00 – 13.00. Aceasta sesiune face parte din caravana „O sansa pentru viata”, care...
Duminică, în Parcul copiilor a avut loc primul Picnic în Arad. Peste 30 de familii au fost premiate pentru modul cum au pregătit picnicul din cadrul proiectului Farmecul copiilor organizat de Primăria Municipiului Arad. Mulţumim bunicilor şi părinţilor arădeni care au răspuns pozitiv acestui eveniment Picnicul copilăriei. Copiii s-au simţit...
Luni, 23 iunie, în jurul orei 14,00, la intrarea pe str. Aprodul Purice un autoturism marca Cielo a ars aproape complet. Conducătorul maşinii, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a reuşit să iasă în ultimul moment din maşina cuprinsă de flăcări. Ajunşi în timp record la faţa...
Duminică 22 iunie a avut loc la Bârzava Festivalul Sânzienelor, eveniment care a prefațat sărbătoarea omonimă care are loc în fiecare an la 24 iunie.
În curtea Căminului Cultural s-au adunat sute de oameni, deopotrivă tineri și bătrâni, care au ținut să asiste la spectacolul folcloric pus în scenă...
Despre noaptea de Sânziene, tradițiile vechi ne spun că este magică.
Cerurile se deschid, forțele binelui și ale răului sunt într-un pelerinaj pe pământ printre oameni și e momentul în care natura este într-un vârf de putere.
Oamenii culeg flori, plante medicinale, fac ritualuri cu apă pentru curățare sau pentru...
Sâmbătă după amiază, să tot fi fost, tu, ora trei jumate, o domnişoară multilateral dezvoltată, în vreme ce simultan vorbea la mobil, lingea o îngheţată cu fistic, îşi aranja coafura în oglindă şi îşi verifica manichiura, a intrat într-un tramvai.
Acuma, deşi se presupune că nu avea bilet, acesta nu...
Arădeanul Robert Mureşan a terminat încă o cursă în puncte, în actuala ediţie a World Superbike, clasa mondiala Superstock. Componentul H-Moto Team s-a clasat pe locul 13 pe circuitul de la Misano Adriatico. Plecat în cursă de pe poziţia a 14-a a grilei de start, arădeanul a beneficiat de două...
Scandal în sala de judecată la ultimul termen din dosarul Abel Apostol, afaceristul arădean care a dispărut fără urmă acum mai bine de un an. Adrian Buleu, presupusul ucigaş al acestuia aflat în arest preventiv și-a angajat un avocat nou, dar acesta a cerut amânarea termenului de judecată, lucru care...
Pentru Deschiderea Stagiunii Estivale din acest an am ales un spectacol simbol cu titlul”Suflet românesc”.
miercuri, 25 iunie 2014, ora 21.00 Teatrul de Vară ETHOS îl va avea ca invitat pe îndrăgitul actor român, Dan Puric, care revine în lumina reflectoarelor, la Arad, dedicând ” acest spectacol poporului român, frumuseții...
O fetiţă în vârstă de doi ani şi zece luni din judeţul Arad a murit, în noaptea de duminică spre luni, iar cei doi fraţi mai mari ai acesteia sunt în stare critică, în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa lor în timp ce copiii erau singuri şi încuiaţi în...