Justiţia va avea ultimul cuvânt în cazul proiectului megafântânii din Arad. Prefectura a încercat să-i determine printr-o sesizare pe consilierii arădeni să renunţe la acest proiect. Aceştia au respinsă sesizarea la solicitarea primăriei, astfel că procedurile de realizare a acestei investiţii continuă. Asta dacă instanţa nu va spune stop!
Bebeluşul de două luni, care a ajuns săptămâna trecută în comă la Spitalul Judeţean din Arad, trece în continuare prin momente grele. Potrivit medicilor, acesta ar putea depinde de psihiatri pe tot parcursul vieţii, după ce a fost bătut chiar de părinţii săi.
Medicii de la Spitalul de Copii „Louis...
O femeie din Arad a fost lovită de o bucată de tablă desprinsă de pe un acoperiş din cauza vântului. Victima a avut pierderi de memorie în urma accidentului, transmite Mediafax.
Potrivit martorilor, femeia a fost lovită de o bucată de tablă desprinsă de vânt de pe acoperişul unei...
Aproximativ 300 de persoane au participat, vineri seară, la comemorările de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni desfăşurate în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, maghiarii depunând coroane de flori şi la monumentul românesc, alături de autorităţile române invitate la eveniment.
Comunitatea maghiară din Arad a marcat, în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, Ziua...
Trei drumuri judeţene şi aproximativ 500 de hectare de terenuri arabile şi păşuni sunt inundate în judeţul Arad, după revărsarea unor văi, iar alte trei drumuri comunale şi un podeţ au fost avariate, în timp ce în Timiş pompierii au pus saci cu nisip pe malurile râului Bârzava, la Gătaia. ...
Centrul Cultural Judeţean Arad, Consiliul Județean Arad, se alătură altor 13 instituţii şi oraşe importante din Europa într-un proiect cultural de mare amploare: CreArt (Reţeaua Oraşelor pentru Creaţie Artistică), coordonat de către Fundaţia Municipală pentru Cultură a oraşului
Valladolid. Proiectul CreArt va fi derulat iniţial pe o perioadă de...
Clasa pregătitoare rămâne în învăţământul primar şi poate fi organizată atât în spaţiile şcolilor, cât şi în incinta grădiniţelor, înscrierile pentru anul şcolar 2013-2014 urmând să înceapă la 2 aprilie, potrivit unor proiecte lansate în dezbatere publică, sâmbătă, de Ministerul Educaţiei.
Proiectele se referă la metodologia de înscriere în învăţământul...
O parte dintre maşinile duse spre vânzare în piaţa auto din Arad au fost găsite, astăzi, vandalizate. Mai exact unii şi-au găsit maşinile pe butuci, iar alţii s-au trezit cu geamurile sparte sau cu bateriile furate.
Chiar dacă este o piaţă auto destul de mare, este un singur portar la...
BAGDAD (MEDIAFAX) - Astra Vagoane Călători Arad şi guvernul irakian au semnat un memorandum de înţelegere pentru înfiinţarea unei companii feroviare mixte în Irak, ale cărei obiective vor fi producţia de trenuri pentru călători şi lucrări de construcţie şi modernizare a căii ferate, a declarat un oficial de la Bagdad. ...
Primaria Municipiului Arad în colaborare cu ONG-uri și instituții publice organizează în perioada 18-24 martie 2013 „Săptămâna Pâmântului în Arad”. Pe tot parcusul săptămânii în diverse locații din municipiu în aer liber și spații publice cît și în școli, grădinițe și alte instituții se vor desfăşura evenimente de educație ecologică,...
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a pierdut un proces intentat de Aeroportul Arad, fiind obligată la plata a 850.000 de euro, respectiv suma cheltuită de aeroport pentru reconfigurarea sistemului de balizaj după construirea centurii în regim de autostradă.
Peste 50.000 de bilete la băi vor fi repartizate anul acesta pensionarilor şi asiguraţilor, în unităţile de tratament ale Casei Naţionale de Pensii Publice, 15 la sută dintre acestea urmând să fie acordate gratuit unor categorii speciale de beneficiari, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern.
"În unităţile de tratament...
Peste 50 de membri şi simpatizanţi ai organizaţiei Noua Dreaptă participă, vineri, în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare din Arad, la o acţiune de comemorare a lui Avram Iancu, afişând bannere cu mesaje legate de maghiari şi secui şi intonând cântece patriotice.
Participanţii la acţiunea organizată de Noua Dreaptă s-au adunat...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de precipitaţii abundente, intensificări de vânt, ninsori viscolite, valabilă în zilele de joi şi vineri în mai multe judeţe din ţară. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol valabilă în toată ţara, de joi până vineri...
De la colegii noştri de pe Valea Mureşului am primit imagini care ilustrează proporţia inundaţiilor de la Săvârşin. Pagubele materiale sunt consistente, pentru că apa a afectat şi gospodăriile oamenilor. În judeţul Arad este cod portocaliu de inundaţii şi în zona Crişurilor.
Direcția de Dezvoltare și Asistență Comunitară Arad aduce la cunoștința beneficiarilor de subvenții pentru încălzirea locuințelor că, în conformitate cu prevederile OUG nr.70/2011, angajații direcției au obligația de a efectua lunar, până la data de 15.05.2013, anchete sociale pentru verificarea veridicității datelor înscrise în declarațiile pe propria răspundere privind componența...
Avem lege, dar nu avem metodologia de aplicare a ei. Sunt deja doua luni de cand a intrat in vigoare legea care prevede obligativitatea permisului pentru conducerea mopedelor. Cu toate acestea nici pana acum nu a aparut metodologia de aplicare, iar autoritatile nu pot organiza examene pentru obtinerea permisului.
Drumurile judeţene vor fi reabilitate până la urmă tot cu bani locali. Guvernul a hotărât că prin programul PNDI nu vor mai fi finanţate decât proiectele deja începute. Singurul aflat în această situaţie în judeţul Arad este drumul Arad - Şiria. Decizia a stârnit controverse politice.