Echipa de polo pe apă AMEFA Arad a pierdut patru, din cele cinci jocuri jucate în Cupa României şi a câştigat unul. Meciurile s-au disputat la Târgu Mureş.
Jucătorii pregătiţi de Cristian Cosma a câştigat cu 10 – 7 meciul cu Crişul Oradea şi au fost învinşi de Dinamo,...
Partidul Poporului Dan Diaconescu – Organizaţia Judeţeană Arad va primi un sediu, de vreme ce este la conducerea municipiului şi judeţului Arad. Sediul va fi chiar central, pe strada Bariţiu, asta dacă în şedinţa de joi a Consiliului Local vor fi de acord şi consilierii (deşi votul pozitiv este previzibil,...
Municipalitatea arădeană nu mai exploatează de opt ani o linie de tramvai care a fost inaugurată în 2004, printr-o investiţie de două milioane de euro din fonduri europene, motivând că traseul nu mai este rentabil, deşi se estimase că vor exista mii de călători, transmte corespondentul MEDIAFAX.
În cursul zilei de mâine se aprobă, în Consiliului Local Municipal, înfiinţarea „Muzeului Preparandiei” în municipiul Arad, instituţie de drept public, fără personalitate juridică, sub autoritatea CLM. Tot atunci se va solicita Ministerului Culturii si Cultelor acordarea titulaturii „Muzeul Preparandiei” şi acreditarea acestuia.
Noi şantiere în Arad! De data aceasta nu este vorba de lucrări derulate de municipalitate, ci de compania de apă. Aceasta reabilitează sau schimbă reţelele de canalizare din fonduri proprii şi din bani europeni sau de la guvern. Proiectele se întind pe o perioadă mai lungă de timp tocmai pentru...
Peste 30 de cercuri, sute de festivaluri şi evenimente pentru copii sunt prevăzute printre acţiunile desfăşurate de Palatul Copiilor din Arad în acest an şcolar. Cei 60 de ani de activitate ai instituţiei de învăţământ din Arad vor avea continuitate în aceeaşi formulă, pentru a le oferi copiilor o educaţie...
Consilierul local Sergiu Bîlcea este primul dintre aleşii municipali care reacţionează la solicitarea presei, adresată primarului Gheorghe Falcă, de a dispune un audit la Filarmonica de Stat Arad.
„Observ că primarul Gheorghe Falcă ignoră cererea presei de a dispune un audit la Filarmonică, deşi solicitarea i-a fost adresată cât...
Zeci de persoane, oficialităţi arădene dar şi preşcolari şi elevi au trecut astăzi pragul firmei de salubrizare A.S.A. Servicii Ecologice Arad, cu ocazia zilei Porţilor Deschise organizată de compania austriacă. Evenimentul cu o vechime de câţiva ani a devenit deja o tradiţie pe care compania intenţionează să o respecte în...
În Arad, colectarea selectivă a deşeurilor este realitate. Peste 90% din oraş este cuprins în acest program. Lunar, mii de saci galbeni sunt colectaţi, iar mii de deşeuri sunt reciclate zilnic în instalaţiile firmei de salubritate. Ca de obicei însă demersul întâmpină şi probleme din partea unor cetăţeni care nu...
Un cerşetor de 38 de ani amendat, marţi, în centrul municipiului Arad, le-a spus poliţiştilor că obţine zilnic circa 500 de lei de la trecători, iar asupra sa au fost găsite trei telefoane mobile, un mp3 player şi suma de 160 de lei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un incendiu de proporţii a afectat în ieri după-amiază o reprezentanţă auto din Arad! Norul de fum s-a extins pe sute de metri, fapt pentru care circulaţia auto din zonă a fost afectată. Din primele cercetări se pare că flăcările ar fi izbucnit din cauza unor lucrări efectuate la acoperişul...
Consiliul Local Arad dezbate joi oportunitatea construirii unui nou stadion la UTA, pe amplasamentul arenei Francisc Neuman. Ca prim pas, se votează schimbarea numelui obiectivului de investiţie din Mărirea capacităţii peluzelor stadionului UTA în Modernizarea Stadionului Municipal UTA – Francisc Neuman .
Polaris M Holding va creşte tarifele pentru serviciul de salubrizare menajeră din municipiul Arad. Decizia sa va fi supusă însă, întâi, aprobării Consiliului Local Municipal.
Pentru persoane fizice tariful pentru precolectare, colectare şi transportul deşeurilor municipale va fi de 2,98 lei/persoană/lună fără TVA, iar tariful pentru depozitarea deşeurilor municipale...
Primăria vrea să concesioneze jumătatea de hectar de teren unei firme care produce uşi, pe Calea Bodrogului. Preţul concesiunii este surprinzător: 1011 euro pe an, adică mai puţin de 85 de euro lunar! Motivarea proiectului de hotărâre referitor la concesionarea terenului o reprezintă faptul că firma vrea să investească 4,1...
Agricultorii pot depune cererile pentru ajutorul de minimis acordat pentru compensarea efectelor secetei din anul agricol 2011 – 2012 şi la Primării, care vor trimite documentele către direcţiile agricole judeţene, precizează Ministerul Agriculturii. Agricultorii care lucrează sub 1 ha şi cei cu mai mult de 10 ha nu vor primi...
Au mai rămas doar câteva zile până la închiderea sezonului estival. La Arad doar câteva zile ne mai despart de închiderea zonei A a Ştrandului Neptun. Dacă zona bazinelor va fi închisă până la 1 mai a anului viitor, zona comercială a ştrandului rămâne deschisă şi în restul anului.
Aproximativ 500 de elevi din Arad au format, luni, un lanţ uman pe marginea DN 7, afişând pentru şoferi pancarte cu mesaje împotriva criminalităţii de orice fel, drumul ales fiind circulat de circa 1.200 de maşini pe oră.
Acţiunea a fost organizată de autorităţi, în colaborare cu asociaţii şi...
Chiria la comun este varianta folosită de studenţii care au rămas fără un loc în cămin. Odată cu aproprierea anului universitar forfota chiriilor se resimte în agenţiile imobiliare. Căminul reprezintă o soluţie pentru cei care nu îşi pot permite chiria unui apartament. Diferenţa este una semnificativă, de ordinul sutelor de...
Tronsonul dintre Arad şi Şiria a ajuns să fie cunoscut drept drumul groazei. Asta pentru că deşi trebuia să intre în reabilitare este lăsat să se degradeze. Sute de gropi fac ca parcurgerea acestui drum să devină o adevărată aventură pentru şoferi.
Sabin Chintoan este pictor, dar şi profesor de desen la Colegiul National Elena Ghiba Birta din Arad şi la Şcoala Generală 13 - Aron Cotruş, tot din municipiu.