După cum am fost informaţi de către preşedintele executiv al LIGII JUDEŢENE ARAD A PENSIONARILOR, COSTICĂ CORODESCU, au început deja şi la nivelul judeţului Arad pregătirile pentru întâmpinarea în cele mai bune condiţiuni a sărbătoririi zilei de 8 MARTIE, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII.
Campania de ajutorare a sinistraţilor din judeţele Vrancea şi Buzău, iniţiată la nivelul judeţului Arad s-a încheiat. În intervalul de două săptămâni, cât a durat acţiunea, au fost colectate 38 de tone de alimente şi obiecte de îmbrăcăminte.
În această campanie au implicate mai multe instituţii- Ministerul Apărării Naţionale,...
Reprezentanţii Prefecturii Arad au decis reluarea examinărilor la proba practică pentru obţinerea permisului de conducere începând cu ziua de luni, 20 februarie. Măsura suspendării pentru un interval de două săptămâni a fost luată ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile.
Candidaţii programaţi la proba practică în perioada cât examinările au...
Taximetriştii din Arad îşi freacă mâinile în această perioadă, dar nu ca să şi le încălzească, ci pentru că vremea rea le aduce o mulţime de clienţi. Întâmpină însă şi greutăţi, pentru că pe şosele se circulă greu, iar odată ajunşi la domiciliul clientului, de cele mai multe ori în...
În şedinţa de astăzi a CNA a fost pus în discuţie cazul postului de televiziune Info TV, scos de pe cablu de către RCS, în municipiul şi judeţul Arad. Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost de sancţionare a RCS cu suma de 90000 de lei şi obligarea operatorului de...
Proaspăt intrate sub incidenţa codului galben, mai multe judeţe din partea de vest a ţării s-au confruntat cu probleme din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente. Drumurile au devenit în scurt timp aproape impracticabile şi s-a circulat foarte greu. Mai multe localităţi au rămas fără curent electric.
La PDL Arad astăzi se despart apele! Gruparea parlamentari-Seculici-unii primari se confruntă, aproape pe viaţă şi pe moarte, cu maşinăria Falcă-Ioţcu-ceilalţi primari, în cadrul unei şedinţe care se anunţă furtunoasă, de Birou Permanent Judeţean, precedată şi urmată de alte câteva şedinţe. De fapt, întâlnirile de taină au început încă de...
Cinci linii de cale ferată sunt închise, pe alte şapte se circulă cu restricţii, iar 197 de trenuri de călători sunt anulate joi, au anunţat reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.
Potrivit situaţiei anunţate până la ora 9.00, din cele 1.947 de trenuri de călători au fost anulate 197, fiind...
Şoferul polonez care a condus băut şi a lovit cu TIR-ul o maşină a Armatei în care se aflau trei persoane, accident soldat cu un mort şi doi răniţi, a fost arestat preventiv, miercuri după-amiază, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şoferul polonez a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Arad, care au decis...
Una dintre cele mai mari investiţii din fondurile europene este în plină desfăşurare în judeţul arad. Aici, Consiliul Judeţean investeşte peste 220 de milioane de euro în cel mai amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii din ultimii 30 de ani. Şi aici vorbim în mare parte de bani obţinuţi de...
5.000 de lei amendă! Aceasta este sancţiunea pe care a primit-o primarul din comuna arădeană Şimand din partea prefecturii. Edilul refuză să deblocheze salariile profesorilor până la înlăturarea din funcţie a directoarei şcolii. Situaţia rămâne nerezolvată, iar după profesori, victime colaterale în conflict au devenit şi elevii.
În sfârşit, la aproape două săptămâni după marile ninsori, putem să vorbim despre îndepărtarea zăpezii şi la noi în oraş. Temperatura a urcat la 0 grade Celsius, iar asta poate însemna doar un singur lucru: începe marea deszăpezire la Arad! Dacă până acum zăpada din Arad era doar pieptănată cu...
Comisia Europeană, prin Agenția Europeană pentru Competitivitate și Inovare, organizează la Bruxelles o întâlnire comună a coordonatorilor de proiecte din cadrul programului CIP – Acțiuni Specifice de Mediu pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii.
Camera de Comert, Industrie si Agricultura Arad va participa la evenimentul din data de 15 februarie,...
Un grav accident de circulatia a avut loc in aceasta dupa-amiaza in judetul Arad. A fost implicat un autoturism ARO al Armatei care se deplasa de la Timisoara la o unitate din judetul Cluj.
La intrarea in localitatea aradeana Zimandcuz, pe DN 79, un TIR condus de un cetatean polonez...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol pentru 11 judeţe, printre care şi judeţul Arad.
Avertizarea este valabilă pentru partea vestică, sud-vestică şi nord-vestică a ţării, în intervalul 15 februarie, ora 18.00–16 februarie, ora 18.00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, va ninge, iar...
Toate utilajele de deszăpezire din judeţul Arad sunt pe teren. Autorităţile au solicitat unor firme private sprijin pentru a interveni pe câteva şosele din judeţ. O situaţie critică este la Sântana, acolo unde din cauza unui TIR derapat drumul de legătură cu Caporal Alexa a fost blocat, iar utilajele de...
Dacă unii dintre arădenii care locuiesc acolo se declară mulţumiţi de cum s-au derulat lucrările şi de investiţiile realizate în zonă, alţii au unele rezerve. Ei spun că ar fi trebuit pus mai mult accent pe istoria acelei zone, dar şi câţiva arbori în plus ar fi fost necesari, susţin...
Reprezentanţii Comandamentului de iarnă au luat, în cursul acestei seri, decizia de a restricţiona deplasarea autocarelor din judeţul Arad pe drumurile naţionale care duc spre sudul ţării. „Am luat această hotărâre la solicitarea prefecturilor din judeţele Timiş şi Hunedoara, unde traficul este vizibil îngreunat de autovehiculele de dimensiuni mari. Deşi...
Campania de ajutorare a sinistraţilor din judeţele Vrancea şi Buzău se prelungeşte încă o săptămână, până pe data de 20 februarie.
Primul transport cu ajutoare va pleca spre sinistraţi în cursul acestei cu un avion militar. În intervalul 11-14 februarie au fost colectate aproximativ 8,3 tone de produse alimentare...
Sportivii din Arad se confruntă şi ei cu probleme generate de zăpadă! Nu mai au unde să se antreneze! Terenurile de sport aflate în administrarea primăriei nu au fost curăţate de zăpadă, astfel că antrenamentele fotbaliştilor se desfăşoară în condiţii aproape imposibile. Dacă unele echipe îşi continuă pregătirile chiar şi...