Adunările publice spontane împotriva actualului regim, care au adus în fața Primăriei în ultimele 3 zile peste 1000 de arădeni nemulțumiți de situația actuală în care ne aflăm, sunt o expresie a libertății de exprimare. Caracterul spontan al acestor manifestații este în afara oricărei discuții.
Autoritățile locale au fost nevoite să accepte solicitarea pentru Mitingul organizat de societatea civilă. Începând cu ora 17:00, pe 18 ianuarie, sunt așteptați pe platoul din fața Primăriei Arad, toți arădenii sătui de situația actuală.
Manifestația noastră de protest se va desfășura pașnic, cu respectarea legislației în vigoare.
Câteva sute de camioane aşteaptă, marţi dimineaţă, să iasă din ţară prin vama arădeană Nădlac, coloana de tir-uri întinzându-se pe o distanţă de patru kilometri pentru că pe teritoriul Ungariei se fac controale amănunţite privind migraţia ilegală.
Automarfarele au format coada încă de luni seară, când au început controale...
Curtea de Apel Alba Iulia începe, azi, judecarea cazului privind uciderea în urmă cu opt ani a fiului judecătorului arădean Ioan Trifă, în care au fost deferite justiţiei două persoane, una a fost condamnată în primă instanţă la 15 ani şi jumătate de închisoare, iar cealaltă a fost achitată
În...
Profesorii arădeni se pregătesc şi ei de grevă. Liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad a iniţiat ieri un referendum printre profesori pentru declanşarea unei greve generale. În cazul în care majoritatea va decide, atunci se va stabili data exactă când profesorii vor părăsi catedra şi vor ieşi în stradă pentru...
Frigul a pătruns în oasele protestatarilor în această seară, în fața Primăriei, și pe traseul de la Casa Sindicatelor spre Palatul Administrativ. Noroc cu USL, care s-a mobilizat de această dată, pentru că altfel nu ar prea fi fost mai mult decât o mână de oameni la protest. Înaintea ajungerii...
Teodor Baconschi consideră că un lucru devine clar pentru "toţi românii de bine", respectiv că a început "încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii", el susţinând că alegerea o va face "România care munceşte", nu "mahalaua violentă şi ineptă încolonată"
Hotelul Moneasa din staţiunea cu acelaşi nume din Arad, care are 100 de camere şi este clasificat la trei stele, a fost scos la vânzare cu 4,6 milioane de euro, a declarat proprietarul unităţii turistice, Nicoară Creţ.
"Vreau să vând hotelul pentru că am avut nişte probleme de familie...
Evenimentul a avut loc în 15 ianuarie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Cu această ocazie a fost sărbătorită şi ziua poetului naţional „Mihai Eminescu”, de la a cărui naştere s-au împlinit 162 de ani.
La eveniment au participat oameni de cultură, actori, poeţi, jurnalişti şi invitaţi din diverse domenii,...
Conducerea PDL Arad nu a luat în discuţie, sâmbătă, la întrunirea Biroului Permanent Judeţean, nominalizarea unui candidat pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Arad, cum ceruse primarul Gheorghe Falcă, care a demisionat recent din funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, anunţase, în luna decembrie, că...
Deși Antena 3 dăduse ca prezență la mitingul de duminică aprox. 500 de arădeni, nu au fost, totuși, mai mult de 300. Veniseră revoluționari, societate civilă, câțiva lideri ai PSD Arad și mult mai puțini de la PNL. De la PDL nimeni, firește... Manifestarea a început pașnic și așa s-a...
Elicopterul SMURD trimis de Ministerul Administratiei si Internelor a ajuns astazi, la ora 14, pe Aeroportul Arad si a devenit deja operativ, echipajul medical fiind pregatit pentru interventie. Ministerul Aministratiei si Internelor a luat decizia de a trimite provizoriu la Arad un elicopter care să poată fi folosit pentru intervenţii...
164 de romi s-au întors acasă, din Franţa, repatriaţi de bunăvoie şi cu 300 de euro în buzunar, cadou de la oficialii francezi. Toţi au povestit că s-au simţit ca-n vacanţă la Paris, unde au de gând să se întoarcă cât de curând. Romii repatriaţi spun că pe străzile Parisului...
Cea mai importantă organizaţie pentru tineri din lume, AIESEC, cea care desfăşoară programe în peste 60 de ţări de pe mapamond, îşi alege în aceste zile noua conducere naţională, la Arad. Organizarea unui eveniment de o asemenea amploare şi importanţă este o realizare demnă de remarcat pentru organizaţia arădeană, ţinând...
Miercuri , 18 ianuarie 2012, ora 17 , pe platoul din fața Primăriei, Societatea Civilă anunță organizarea unei manifestări de protest împotriva distrugerii sistemului de urgență și a noii Legi a sănătății (proiectului legislativ privind organizarea și funcționarea sistemului sanitar).
Chemăm organizațiile, asociațiile, sindicatele, societatea civilă și pe toți...
Curtea Constituţională a decis, miercuri, că este neconstituţionnală Legea referitoare la câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia.
Judecătorii Curţii Constituţionale au admis, cu majoritate de voturi, sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea OUG...
Liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, declară că maghiarii pot aprecia statul român pe baza politicilor pe care le are în favoarea comunităţii, iar dacă autorităţile încearcă să îi forţeze să iubească statul acest lucru se numeşte "viol", stransmite corespondentul MEDIAFAX.
Referindu-se la faptul că într-un an electoral cum...
Ministrul Muncii, Sulfia Barbu, a declarat, joi, că, din analizele făcute, România "ar fi sărăcit cu peste 6 miliarde lei" în cazul în care nu s-ar fi luat măsurile în domeniul pensiilor şi asistenţei sociale, iar, dacă s-ar fi luat după USL, pensionarii nu şi-ar fi primit banii lună de...
Un tânăr din Lipova a fost arestat preventiv, joi, pentru 29 de zile, după ce a furat un autoturism pe care l-a condus băut, fără să aibă permis şi a provocat un accident, după care a fugit de la locul faptei.
Semestrul al doilea începe în 16 ianuarie şi durează cinci luni, interval în care va fi o vacanţă de primăvară de 14 zile, precedată de o "săptămână altfel", spre sfârşitul anului şcolar fiind anunţate evaluări la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a şi cele naţionale, precum şi bacalaureatul.
În...