Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Arad aduce la cunoştinţa publicului interesat faptul că Programul „Casa Verde” 2011 pentru persoane fizice se va lansa la începutul lunii aprilie. Fondurile alocate pentru judeţul Arad în sesiunea din 2010 s-au epuizat până la data de 1 februarie, astfel că, până la relansarea programului...
George Ţucudean s-a şi antrenat, marţi dimineaţă, sub comanda lui Ioan Andone în cantonamentul din Belek-Turcia al echipei Dinamo Bucureşti. Atacantul arădean împrumutat UTA-ei în turul campionatului de către Dinamo a fost rechemat de urgenţă, duminică seară, însă situaţia sa nu este deocamdată clară. Momentan, dinamoviştii au ţinut să-şi acopere...
Conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar – fiscale, de la data de 01.01.2011, contribuabilii persoane fizice, asocieri fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, care au calitatea de...
S-au agitat spiritele în Filarmonică, pornind de la câteva trompete cumpărate pentru instrumentişti. Fiindcă trompete au fost mai puţine decât cererile, unii au rămas pe dinafară. Cunoscându-l nemulţumiţii pe primarul Gheorghe Falcă, s-au dus cu jalba în proţap să ceară şi dânşii trompete. Aşa a ajuns primarul să dicteze cine...
Ieri seară, sute de arădeni au venit la teatru pentru spectacolul cunoscutului dansator Răzvan Mazilu, însă au aflat că nu se mai ţine. Acesta trebuia să fie prezent la Arad, alături de trupa sa şi să susţină un spectacol de dans pe muzica trupei Depeche Mode. Deşi un bilet costa...
Luna februarie debutează la Filarmonica de Stat din Arad cu un concert alcătuit din coruri celebre din opere, din al cărui program nu vor lipsi Corul ţigăncilor şi matadorilor din opera Traviata de Giuseppe Verdi, Marşul triumfal din Aida de acelaşi compozitor, Intermezzo, scena e preghiera din opera Cavaleria Rusticana...
Târgul „Petreceri de Vis”, organizat de Expo Arad Internaţional, a ajuns la cea de-a patra ediţie. Evenimentul va avea loc în perioada 4 – 6 februarie şi va oferi cele mai noi tendinţe în domeniul amenajărilor de nuntă şi al decoraţiunilor florale. Vor fi prezentate sute de modele de rochii...
Drumul pana la Tarnova nu este lung dar aseara era destul de aglomerat, se anunta o intrunire a PSD pentru reorganizarea filialei din comuna. In sala, plin de lume, stateau ca sardele, si un fum care-l taiai cu cutitul. Se fuma pipa pacii, securile razboiului erau ingropate in glie la...
În ziua când Biserica Ortodoxă prăznuia pomenirea aducerii moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului,27 ianuarie, elevii din localitatea arădeană Şiclău, însoţiţi de profesori Paul Krizner, profesor de religie ortodoxă şi Cristian Ţigan, profesor de educaţie fizică şi sport, au poposit în Municipiul Arad, pentur a vizita mai multe...
Chiar dacă ultimele zile au fost extrem de geroase, unii arădeni indiferent de vârstă au apelat la bicicletă atât ca şi mijloc de transport. Aşa se face că în weekendul trecut pe malul Mureşului a fost plin de tineri care au făcut întreceri cu bicicletele. De asemenea, chiar şi platoul...
Un filmuleţ postat pe celebrul blog zoso.ro arată "cum se asfaltează în Arad". Un şofer a filmat o echipă de muncitori care astupau o groapă de pe o stradă din centrul Aradului, aparent strada Ioan Cicio Pop. Metoda folosită era una originală, utilizându-se echipamente de ultimă generaţie: pulberea de astfalt...
Recensământul agricol general, demarat în data de 2 decembrie 2010 are ca termen final data de 31 ianuarie 2011, ceea ce înseamnă că astăzi sunt adunate ultimele date. Cu taote acestea, încă de acum două săptămâni, la nivelul judeţului Arad recensământul era aproape gata, însă sunt şi cazuri în care...
Începând din data de 31 ianuarie 2011, Direcţia de Asistenţă Comunitară Arad va începe distribuirea ajutoareleor alimentare de la Uniunea Europeană pentru persoanele care după data de 1 august 2010 au intrat într-una din categoriile sociale speciale - şomeri, persoane cu handicap accentuat şi grav, pensionari cu pensie sub 400...
La invitaţia Preşedintelui PRM Arad, Dorin Filip, Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Arad, Dorel Căprar, şi vicepreşedintele Flavius Măduţa – coordonatorul Direcţiei Judeţene Organizare Electorală a PSD Arad – au participat sâmbătă la o reuniune a conducerii Partidului România Mare Filiala Arad cu aleşii locali ai acestei formaţiuni politice în vederea...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, s-a oprit miercuri seara în Arad, fiind în drum spre Viena. Din informaţiile noastre, se pare că Anastase a înnoptat în Arad, la Hotel Central, unde s-a şi întâlnit miercuri seara cu liderii PDL Arad. Discuţiile au avut un caracter amical, Roberta Anastase fiind însoţită...
Zeci de familii din municipiul Arad beneficiază de ajutor pentru creşterea copilului, însă din acest an au fost schimbate câteva criterii, astfel încât de acum se va acorda o alocaţie pentru susţinerea familiei în locul alocaţiei familiale complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală. Aşadar, în conformitate cu...
Consiliul Judeţean Arad s-a întrunit ieri în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi figurând o serie de proiecte foarte importante precum aprobarea bugetului propriu pe anul 2011 şi a instituţiilor din subordine, cum ar fi Compania de Apă, Zona Liberă Curtici, Aeroportul Arad sau Spitalul Judeţean. Preşedintele CJA, Nicolae Ioţcu,...
Elevii încheie astăzi primul semestru din anul şcolar 2010-2011, intrând în vacanţă intersemestrială. De această vacanţă vor avea parte şi preşcolarii.
Vacanţa dintre cele două semestre este de o săptămână, urmând ca semestrul II să înceapă luni 7 februarie. Acesta se va încheia în 17 iunie, elevii având încă 18...
Ţurţurii care atârnă pe la toate streşinile au devenit adevărate pericole mortale în municipiu. O arădeancă a fost la un pas de tragedie, ajungând la spital cu capul spart după ce a fost lovită în creştet de o bucată de gheaţă. Medicii spun că a fost norocoasă şi a scăpat...
Liderii PNL Arad susţin în continuare faptul că mai mulţi democrat-liberali din judeţ le bat la uşă pentru a li se alătura în partid. Un exemplu este fostul viceprimar al comunei Zăbrani, Petru Ciceu, exclus din PDL în 2010 după un conflict cu primarul Marian Toader. Ciceu a fost prezentat...