Sindicaliştii din învăţământul arădean au vrut să organizeze un marş şi un miting de protest, astăzi, odată cu votarea moţiunii de cenzură. Aceştia au depus o cerere de aprobare a formelor de protest însă nu au fost aprobate de către Primăria Municipiului.
„Nu am primit aprobare pentru formele de protest...
Judecătoria Arad se află de câteva luni în situaţia de a avea posturile de preşedinte şi vicepreşedinte vacante. Mai exact situaţia datează de la mijlocul lunii iunie când fostul preşedinte al Judecătoriei Arad, Vlad Florentin şi fostul vicepreşedinte Flavius Bradin au promovat în urma unui examen susţinut de la judecători...
Societatea de transport Transdara a adresat şi ea o plângere primăriei Arad, aşa cum s-a întîmplat cu firma de pe strada Câmpul Liniştii. De data asta nu este vorba însă de impozite, ci de condiţiile de transport. Într-una dintre hotărârile Consiliului Local Municipal se arată că se avizează o singură...
Consilierii municipali votează mâine un proiect de hotărâre ce vizează trecerea din domeniul privat al municipiului Arad, în domeniul public al municipiului Arad, a unor terenuri situate în Zona Ceala – Cărămidărie. Această măsură vine ca urmare a acordului de colaborare încheiat cu firma Porr Technobau und Umwelt AG Viena,...
3.044 de firme din municipiul şi judeţul Arad s-au clasificat pentru Topul Firmelor pe 2009, din 14.040 participanţi care au depus bilanţul contabil pentru anul financiar trecut. Dintre acestea, 358 de firme ocupă unul dintre primele trei locuri din top iar 858 sunt pe primele 10 poziţii din top la...
La Arad s-au distribuit peste 1.850 de vouchere pentru autoturismele mici
Arădenii care au renunţat la maşinile vechi şi au optat pentru achiziţionarea uneia noi sau pentru vânzarea voucherului primit, este dublu faţă anul trecut. Se pare că programul Rabla a avut succesul scontat la nivel naţional, astfel că ministrul...
Conducerea Liceului Teoretic „Vasile Goldiş” din Arad a dezvelit ieri dimineaţă, în holul de la intrare un tablou pictat pe sticlă ce îl reprezintă pe Vasile Goldiş - patronul spiritual al liceului. Pictura a fost realizată de către artistul plastic Sabin Chintoan special pentru liceul arădean. Tabloul este încadrat de...
Joi se decide soarta noului pod peste Mureş, care urmează să fie construit în amonte de Podul „Traian”. Consilierii municipali sunt chemaţi să îşi dea votul pentru transformarea acestui pod provizoriu în pod definitiv.
Construcţia a fost cuprinsă în obiectivul de investiţie „Reabilitarea centrului istoric Vechi al municipiului Arad”.
Proiectarea...
Tânărul a fost nenorocit în bătaie de către fratele de 22 de ani al unui coleg de-al său cu care avusese unele divergenţe
Tragedia de la Craiova s-ar fi putut repeta zilele trecute şi la Miniş dar, din fericire, adolescentul a scăpat cu viaţă, însă cu dublă fractură la mandibulă,...
Majoritatea membrilor Sindicatului Democratic din Învăţământ Arad a fost ieri în grevă japoneză, două ore, în semn de solidaritate cu arădeanca noastră Dorina Lupşe, preşedintele ULAL Arad şi cu învăţătoarea din Caracal, aflate în greva foamei. Sindicaliştii din educaţie, din Arad, aşteaptă răspunsul cererii pentru marşul din centrul municipiului şi...
Şedinţa de joi a Consiliului Local Municipal îl vizează şi pe omul de afaceri Leontin Aslău, prin două proiecte de hotărâre. Unul dintre acestea urmează să reglementeze relaţia dintre SC Corleone SRL şi primăria Arad printr-un contract de concesiune pentru o perioadă de 49 de ani. Vestea proastă pentru Aslău,...
Numărul locurilor de muncă pentru judeţul Arad este, în continuare, în creştere, tocmai de aceea judeţul se menţine în topul celor mai bine clasate din punctul de vedere al ofertelor (locul 5 în topul naţional), cu o rată a şomajului într-o uşoară scădere (de la 5,91% la 5,41%).
Pentru săptămâna...
Virgil Florea, preşedintele PNŢCD Arad - aripa Radu Sârbu, a anunţat că partidul propune instituirea unei „zile de rugăciune pentru România”, pe data de 28 noiembrie. Această zi a fost aleasă pentru că atunci vor avea loc alegeri în Basarabia, scrutin considerat „extrem de important pentru destinul european al acestei...
Democrat-liberalii arădeni s-au înţeles asupra datei alegerilor interne la nivel de judeţ. Din informaţiile noastre, acestea vor avea loc pe data de 5 noiembrie, locaţia urmând să fie stabilită în zilele următoare. Surse din PDL vorbesc despre două scenarii: organizarea alegerilor la Expo, situaţie în care va trebui efectuată o...
Tribunalul Arad a hotărât ieri dizolvarea Consiliului Local din comuna Seleuş, admiţând astfel sesizarea făcută de primarul Cristian Branc. Judecătorul a hotărât că situaţia de la Seleuş se află sub incidenţa legii administraţiei publice locale. Consiliul Local din Seleuş nu s-a întrunit în două şedinţe ordinare consecutive, fapt constatat de...
Aplicarea „micii reforme în justiţie” va scădea considerabil activitatea Tribunalului Arad cu până la 50%. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor prevede unele măsuri legislative care au ca scop simplificarea şi sporirea soluţionării cauzelor. Astfel că dacă proiectul ajunge în Monitorul Oficial, începând din decembrie divorţurile...
Ieri s-a întrunit Adunarea Generală a Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Arad pentru a alege noua conducere, la finalizarea mandatului de 4 ani. Totuşi Colegiul director a hotărât reconfirmarea lui Nicolae Băcanu în funcţia de preşedinte şi a lui Nicolae Groşan în cea de director datorită rezultatelor obţinute. „Am...
Vechea conducere a PRM Arad nu recunoaşte interimatul noului lider Valentin Paul Neamţ şi solicită prezenţa la Arad a unei comisii de anchetă care să clarifice situaţia. Conform unei comunicări trimise la redacţie de către Dorin Filip, s-a „luat la cunoştinţă” decizia nr. 185 din 19.10.2010, însă „noi, toate organizaţiile...
UTA rămâne în partea superioară a clasamentului seriei Vest din Liga a 2-a după halucinantul rezultat de egalitate înregistrat în meciul de la Mioveni, disputat vineri seara, scor 3:3. Trupa arădeană a jucat mizerabil în primele 50 de minute, fiind condusă cu 3:0, însă diferenţa ar fi putut să fie...
Cu surle şi tobe – după 9 ani de procese dintre care 7 s-au învârtit în jurul cozii – sentinţa de câştig în favorea arădeanului Ilie Lupan a fost dată în aprilie 2010 - finalizând un circ al amânărilor nejustificate, chichiţelor/uşiţelor juridice de care primăria/primarul Aradului s-au agăţat ca scaiul...