Vezi toate știrile
Știri Arad | Național
Național Carmen Laza, asistenta care din luna mai lucrează zilnic în zona de triaj a Spitalului Județean Arad
Din luna mai, de la redeschiderea cabinetelor de specialitate, din Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, asist.med.generalist, Carmen Laza lucrează zi de zi, de la 07.00 dimineața și până la ora 15.00 în zona de triaj, destinată pacienților care se prezintă în ambulatoriu. ”Colega noastră completează chestionarele COVID-19, verifică...

10.09.2020 1 comentarii

Național Spor negativ accentuat al populaţiei României, în luna iulie
Sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna iulie a acestui an, fiind de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019, reiese din datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS), citate de Agerpres. Astfel, în iulie 2020, decedaţii au avut un...

10.09.2020

fashiondays.ro
Național O veste bună. Băuturile energizante vor fi interzise minorilor
Un proiect de Hotărâre de Guvern, pus în dezbatere publică pe pagina de internet a Ministerului Sănătății, prevede interzicerea comercializării băuturilor energizante minorilor, precum și interzicerea comercializării în automate, cu excepția celor aflate în spațiile de birouri. De asemenea, potrivit proiectului de HG, se interzice comercializarea băuturilor energizante în unităţile...

10.09.2020

Național ”Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită” - 148 de ani de la moartea lui Avram Iancu
Astăzi, 10 septembrie, se împlinesc 148 de ani de la înveșnicirea eroului național Avram Iancu.  La începutul anului 1872, starea de sănătate a lui de sănătase se agravase. A fost internat în spitalul din Baia de Criş, judeţul Hunedoara, din cauza unei hemoragii şi a tuselor chinuitoare, acolo petrecându-și ultimele...

10.09.2020

Național Fotografia zilei vine din Belarus! Ambasadorii din România și alte state europene s-au dus acasă la Svetlana Alexievici pentru a împiedica arestarea sa
Solidaritate fără precedent cu ultimul lider în libertate al opoziției din Belarus, Svetlana Alexievici. Ambasadorii din România, Lituania, Suedia, Cehia, Austria și alte state europene au mers miercuri acasă la Svetlana Alexievici, membru al Consiliului de Coordonare al opoziţiei din Belarus, pentru a preveni o eventuală arestare a acesteia, transmite...

09.09.2020

Național Stop violență și bullying în școli! S-a înființat Poliția Siguranța Școlară
Ministrul de Interne a anunțat marți, 8 septembrie, că a semnat ordinul pentru înființarea Direcției pentru Siguranța Școlară în cadrul Poliției Române. Din noua structură vor face parte 270 de polițiști. ”Poliția Siguranța Școlară va fi formată dintr-un număr de 270 de polițiști, organizați la nivelul IGPR, a DGPMB și...

09.09.2020

Național Unsprezece persoane păstrătoare şi transmiţătoare de patrimoniu cultural imaterial au primit titlul de ''Tezaur Uman Viu''
Unsprezece persoane păstrătoare şi transmiţătoare de patrimoniu cultural imaterial au primit titlul de ''Tezaur Uman Viu''. Potrivit Ministerului Culturii, "în conformitate cu prevederile Legii nr. 26/2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial, precum şi cu cele ale Regulamentului de acordare a titlului de Tezaur Uman Viu aprobat prin OMC nr. 2.609/10.02.2020,...

09.09.2020

Național Concursul Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” 2020 își premiază astăzi câștigătorii
Ceremonia de premiere a câștigătorilor Concursul Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței” – ediția 2020 are loc miercuri, de la ora 12:00, în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Ceremonia va cuprinde și vernisarea expoziției cu cele mai bune lucrări înscrise în concurs, conform Basilica.ro . Premierea câștigătorilor celor trei...

09.09.2020

Național Şapte violoncelişti, calificaţi în Semifinala de Violoncel a Concursului Enescu. Cel mai tânăr are 14 ani
Şapte tineri violoncelişti dintre cei 13 concurenţi care au fost selectaţi în a doua etapă au obţinut majoritatea voturilor membrilor juriului Secţiunii de Violoncel a Concursului Internaţional George Enescu 2020, pentru a se califica în Semifinala competiţiei. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis marţi Agerpres, aceştia sunt: Margarita Balanas (Letonia),...

09.09.2020

Național Tramvaiele fabricate la Arad ajung în capitală. Astra Vagoane Călători a câștigat licitația
Primăria Capitalei a informat marți, oficial, compania Astra Vagoane Călători că a câștigat licitația pentru tramvaie din București și că în scurt timp va avea loc semnarea contractului. Primele tramvaie ar fi fost deja pe fluxul de producție, dacă primarul general Gabriela Firea nu ar fi contestat la Curtea de...

09.09.2020

Național Nouă decenii de tradiție și profesionalism pentru fregatele „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”
  Forțele Navale Române au sărbătorit luni, 7 septembrie, 90 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Militare a distrugătoarelor „Regele Ferdinand” și „Regina Maria”, predecesoarele fregatelor care le poartă astăzi numele. Momentul a fost marcat prin organizarea unei ceremonii militare și religioase, în Portul Militar Constanța, prin care au...

08.09.2020

Național Sfaturile doctorului Virgil Musta pentru profesori, părinți și autorități, la începutul școlii
Medicul Virgil Musta de la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara a făcut câteva observații în mediul online pe tema începerii noului an școlar, avertizând că ”este bine să înțelegem încă de pe acum că nu vor exista ”zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la școală, așa cum de fapt, nici...

08.09.2020

Național Agenția Europeană de Mediu: 1 din 8 europeni moare din cauza poluării
În Uniunea Europeană, 13% dintre decese sunt legate de poluare, potrivit unui raport publicat marţi de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), pentru care actuala criză sanitară este un semnal care ar trebui să accelereze conştientizarea relaţiei dintre mediu şi sănătate, potrivit AFP, citat de Agerpres. Apariţia acestor agenţi patogeni zoonotici...

08.09.2020

Național Fermierii români, premiaţi în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Pria Agriculture & Gala Fermierilor Români
Fermierii români vor fi premiaţi marţi în cadrul celei de-a 11-a ediţii a Pria Agriculture & Gala Fermierilor Români, evenimentul fiind organizat de PRIAevents, în parteneriat cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Potrivit organizatorilor Gala Pria este dedicată fermierilor români ce au investit resurse, foarte multă muncă...

08.09.2020

Național Bianca Temneanu a câștigat Marele Premiu al Galei Tânărului Actor -HOP
Premiul "Ştefan Iordache", Marele Premiu al Galei Tânărului Actor - HOP, a fost acordat duminică seară, în Gala de închidere, actriţei Bianca Temneanu, în vârstă de 28 de ani, absolventă în 2020 la Universitatea Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, la clasa prof. univ. habil. dr. Miklos Bacs. Bianca Temneanu a fost prezentă la...

07.09.2020

Național România a cucerit cinci medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj Under-23
România a cucerit zece medalii, dintre care cinci de aur, trei de argint şi două de bronz, duminică, la Campionatele Europene de canotaj Under-23 de la Duisburg (Germania). Cu acest bilanţ, România a ocupat primul loc pe naţiuni în probele olimpice, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Canotaj....

07.09.2020

Național Veteranul de război Ion Șerban a împlinit 100 de ani. Orice fir al amintirilor ar apuca, ajunge în același loc: a stat faţă în faţă cu moartea și a scăpat!
Nu cred să fie bucurie mai mare ca atunci când primim vești de aniversare din partea veteranilor de război, indiferent de colțul de Românie încă binecuvântat de prezența lor, la fel cum nici tristețe mai mare nu avem ca atunci când, din cei puțin peste 4.000 câți mai avem, câte...

06.09.2020

Național Copiii dispăruți ai României. Poliția va înființa o structură specială pentru a găsi mai repede persoanele dispărute
Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunţat că va fi înfiinţată o structură specializată în găsirea persoanelor dispărute, cu psihologi, care va avea reprezentanţi în toate inspectoratele de poliţie, informează Agerpres. Vorbind despre o medie a alertelor de dispariţie de minori înregistrate la Poliţie anul acesta, cel puţin...

05.09.2020

Național Astăzi este Ziua internaţională a carităţii
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a decis, prin Rezoluţia /RES/ 67/105, marcarea Zilei internaţionale a carităţii în ziua de 5 septembrie a fiecărui an. Este ziua în care se comemorează trecerea la cele veșnice a Maicii Tereza, care, potrivit ONU, a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1979,...

05.09.2020

Național România, ţară invitată de onoare la Festivalul Culturii Călătoriilor ”Viziunea asupra lumii” de la Torun
România va fi ţară invitată de onoare, alături de Cuba şi Vietnam, la Festivalul Culturii Călătoriilor "Viziunea asupra lumii" de la Torun, Polonia, care se va desfăşura în acest weekend. Potrivit unui comunicat al ICR, transmis Agerpres, vor fi prezentate expoziţia "Pâinea", realizată de ICR Varşovia, care prezintă modul de...

05.09.2020

fashiondays.ro