Vezi toate știrile
Știri Arad | Social
Social Dragostea pentru om ingemanata cu cea pentru munte
Absolvent al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest ?Vasile Goldiş?, fost medic stagiar ?n cadrul Spitalului Clinic Municipal, absolvent a numeroase cursuri de specializare, angajat la o firmă de distribuţie de medicamente, Marius Orban are o pasiune mai aparte: alpinismul. Deşi iubea muntele dintotdeauna, Marius a ?nceput să...

01.11.2006

Social Deznationalizare prin limba
La finele săptăm?nii, Sala mare a Palatului Cultural a găzduit congresul naţional al ?nvăţătorilor rom?ni din ţară şi străinătate. Evenimentul a reunit la Arad peste şapte sute de dascăli din ţară şi străinătate care, ?mpreună, au dezbătut timp de două zile problemele cu care se confruntă ?nvăţăm?ntul rom?nesc. Un subiect...

30.10.2006

fashiondays.ro
Social Razboi intre farmacisti si ministrul sanatatii
Criză de vaccinuri antigripale la Arad Pentru prima dată ?n ultimii ani Aradul se confruntă cu o criză de vaccinuri antigripale. Şi nu ne referim la cele gratuite, date prin medicii de familie anumitor categorii, ci la cele din farmacii. Chiar dacă mai marele sănătăţii susţine că aceste vaccinuri există,...

30.10.2006

Social Aseara la Expo Gala de premiere a celor mai puternice firme aradene
Aseară, ?ntr-un cadru distins, unul dintre pavilioanele Expo a găzduit gala de premiere a celor mai performanţi agenţi economici arădeni. Aflat la cea de a XIII-a ediţie, topul firmelor a fost şi de această dată realizat ?ntr-o atmosferă de sărbătoare cu paradă de modă susţinută de casa de modă Ellis,...

28.10.2006

Social Program de training cu modulul ,,Top Manageri? la Arad
?n data de 27 octombrie, la ora 15.00, debutează la Arad un program de trening, cu modulul pentru ,,Top Manageri?. Cursurile se vor ţine la sediul Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii de Vest ,,Vasile Goldiş? de pe  Str.Cocorilor nr.57.  Programul de training cuprinde patru module, unul pentru Top Manageri...

25.10.2006

Social Un nou statut pentru ,,Euroregiunea Dunare ? Crisuri ? Mures ? Tisa?
La mijlocul lunii octombrie ?n localitatea Kecskement ? Ungaria s-a desfăşurat şedinţa comună a Acordului de Cooperare Sindicală ,,Euroregiunea Dunăre ? Crişuri ? Mureş ? Tisa?. La aceasta au participat organizaţiile sindicale membre, respective din Rom?nia, Uniunile Judeţene C.N.S.L.R. Frăţia Arad, Caraş Severin, Hunedoara şi Timiş precum şi organizaţiile din...

25.10.2006

Social Campania ?Copiii nevazuti?
Freedom House Rom?nia şi UniCredit Group, ?n parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Rom?nia Film şi ProRom, a lansat ?n Arad campania ?Copiii nevazuti?. Filmul, ce rulează la cinematograful Arta p?nă ?n data de 26 octombrie este format din şapte scurt metraje realizate de opt regizori de notorietate...

25.10.2006

Social Credite avantajoase
Agenţia Judeţeană pentru ocuparea Forţei de Muncă Arad acordă, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, credite ?n condiţii avantajoase. Acestea sunt acordate pentru crearea de noi locuri de muncă prin ?nfiinţarea sau dezvoltarea de ?ntreprinderi mici şi mijlocii, unităţi cooperatiste, asociaţii familiale, precum şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice autorizate....

25.10.2006

Social Trec tiganii? trec
Persoanele de etnie rromă din Rom?nia ?şi păstrează unele tradiţii şi ?n ziua de astăzi. De c?nd se ştie prin diferite colţuri ale ţării se ?nt?lnesc grupuri de rromi, pentru care casa este căruţa. Acolo ?şi amenajază locul de dormit, mica bucătărie, dacă o putem numi aşa, ?şi iau familia...

25.10.2006

Social Focar de infectie la Vladimirescu
O clădire dărăpănată, fără uşi, cu geamurile sparte, cu porţile din fier ruginit, tencuială căzută, bălării şi tot felul de ambalaje aruncate la ?nt?mplare? Acestea sunt condiţiile ?n care, ?ntr-un colţişor al imobilului cu pricina, funcţionează o grădiniţă cu program prelungit din Vladimirescu. Pe vremuri, imobilul avea ca destinaţie internatul...

21.10.2006

Social La Bursa locurilor de munca, oferta mai mare decat cererea
eri la Arad a avut loc o bursă generală a locurilor de muncă, denumită ?Bursa Muncii?. Deşi a fost o bursă la care a putut să participe orice persoană indiferent de v?rstă şi sex, numărul participanţilor la primele ore ale dimineţi a fost mai redus ca la celelalte burse. Pe...

21.10.2006

Social Bunavestirea pangarita - O voce din haznaua extremismului
Rom?nii au fost şi sunt obişnuiţi să se bucure de orice veste bună. ?şi amintesc cu m?ndrie de un trecut glorios, de personalităţile care au lucrat şi s-au jertfit pentru ei, ?şi duc unii altora cu plăcere alte veşti bune, se bucură de sărbătorile creştine ortodoxe. Numai că sunt indivizi...

21.10.2006

Social ?Impreuna pentru o lume mai buna?
Un grup de educatori din Slovacia şi Turcia se află pentru o săptăm?nă ?n Arad. Vizita oaspeţilor este posibilă printr-un proiect internaţional din care fac parte grădiniţele pe care d?nşii le reprezintă, alături de grădiniţa PP 14 din Arad. ?E vorba despre un prim parteneriat internaţional ?n care ne regăsim...

18.10.2006

Social Integrarea europeana ? privita cu optimism de conducerea Spitalului Judetean
Interviu cu dr. Mirandolina Prişcă ? Doamnă director, care sunt priorităţile pe care le aveţi ?n vedere ?n această perioadă?
? Priorităţile Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pot fie eşalonate pe trei paliere: termen scurt, mediu şi lung. Pe termen scurt ne propunem, cu ajutorul Consiliului Judeţean şi...

18.10.2006

Social Folclorul - pe cale de disparitie
?n Arad, folclorul rom?nesc este pe cale de dispariţie. Spunem asta deoarece puţini c?ntăreţi se mai ?ncumetă să-l c?nte. Acest lucru se ?nt?mplă deoarece nu sunt ?ncurajaţi cum erau mai demult prin organizarea de spectacole şi petreceri, unde folclorul rom?nesc era pus la loc de cinste. Am stat de vorbă...

18.10.2006

Social Taranistii ataca sistemul de parcare: ?Este mai scump si mai prost?
Claudiu Cristea, preşedinte al PNŢCD Arad, a declarat ?n conferinţa de presă de ieri actualul sistem este un adevărat sistem de jaf al arădenilor. ?Arădenii doresc un sistem de parcare nu un sistem de taxare, iar zonarea municipiului ?n comparaţie cu Timişoara şi Szeged este stufoasă şi nepractică. Diferenţele de...

17.10.2006

Social ?Sa invatam sa acceptam riscul?
Timp de aproximativ o lună la nivelul judeţului se organizează o serie de workshopuri cu tema ?Să ?nvăţăm să acceptăm riscul?. Proiectul de prevenire şi pregătire intervenţii ?n dezastre este finanţat de către fundaţia Alcoa prin Crucea Roşie, av?nd ca parteneri Inspectoratul judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ?Vasile Goldiş? Arad,...

14.10.2006

Social Saracie si la oras si la tara
Deşi peste puţin timp vom intra ?n Uniunea Europeană, ?n Rom?nia sunt persoane care de abia trăiesc de pe o zi pe alta. Din r?ndul lor fac parte pensionarii şi cei care o viaţă ?ntreagă au lucrat păm?ntul la ţară, iar acum nu au nici un venit. Deşi ne aflăm...

14.10.2006

Social ?Fenomenul ?strazii? nu poate fi eradicat, insa poate fi diminuat?
* Arădenii ar trebui să refuze să dea vreun ban cerşetorilor Cu siguranţă, fiecare dintre noi am fost ?acostaţi? de copiii străzii care cerşesc c?te un leu argument?ndu-şi gestul prin aceleaşi şi aceleaşi motive, de a-şi cumpăra o bucată de p?ine sau medicamente.
Oamenii străzii, indiferent dacă sunt tineri...

14.10.2006

Social Profesorii se simt desconsiderati de catre guvernanti
Sindicatul democratic din ?nvăţăm?nt consideră că prin creşterea salarială prognozată de Guvern pentru anul 2007 ?n privinţa personalului din ?nvăţăm?nt nu se demonstrează dec?t faptul că profesorii sunt desconsideraţi de către mai marii care conduc ţara. ?Scuzele pentru ofertele mediocre cu care a venit echipa interministerială nu pot fi acceptate....

14.10.2006

fashiondays.ro