Cei care și-au achiziționat bilete de la casieria Teatrului Clasic își pot recupera banii în zilele de: marți, miercuri, vineri între orele 10.00 – 16.00, joi - între 10.00 – 14.00, sâmbătă și duminică: între 10.00-12.00 și 17.00-18.30. Spectatorii care au cumpărat bilete online pot trimite un email pe...
Poliţia Locală a descins pe strada Gelu din Grădişte, în urma unor sesizări primite de la locuitorii din zonă. Motivul? Mai multe persoane fără adăpost au pus stăpânire pe o clădire dezafectată. „În urma sesizărilor transmise de cetățeni din cartierul Grădiște, echipaje mixte din cadrul Direcției Generale Poliția Locală...
În anul 2010, distinșii profesori universitari Matei Șimăndan și Titus Aslău au coordonat elaborarea unei cărți intitulată „Știință, Economie, Societate”, care reunește 21 de autori, cadre didactice și cercetători din Universitatea „Aurel Vlaicu”, precum și din Academia de Științe Economice București, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, Universitatea de Vest...
Una dintre cele mai bine cârmuite comune de pe Valea Mureșului este comuna Ususău. Spunem acest lucru deoarece această comună și-a schimbat înfățișarea în ultimii ani, datorită implicării unui primar care a făcut tot posibilul să scoată comunitatea nu numai din anonimat, ci şi din noroi și delăsare. Cu...
Germania este împotriva impunerii embargoului pentru gaze, petrol şi cărbune din Rusia în cadrul noilor sancţiuni legate de invazia Ucrainei. Miniştrii germani de finanţe, Christian Lindner, şi de externe, Annalena Baerbock, s-au pronunţat duminică împotriva interzicerii importurilor de gaze, petrol şi cărbune din Rusia în cadrul noilor sancţiuni legate...
România ar putea trece la săptămâna de lucru de 4 zile, faţă de 5 zile lucrătoare cât are în prezent, aliniindu-se astfel unui trend internaţional deja discutat de oficialii anumitor ţări. Potrivit unui proiect de lege deja depus în dezbatere publică, se propune modificarea Codului Muncii, scrie adevărul.ro.
Aproape 5.000 de persoane au fost reținute, pe 6 martie, la protestele anti-război din Rusia, potrivit presei din Ucraina. Mai exact, vorbim despre 4.957 de persoane care au fost arestate în urma protestelor masive din weekend în timpul cărora s-a scandat anti-război. Potrivit sursei citate, cele mai multe detenții...
Consiliul Județean va aniversa în această primăvară 30 de ani de existență. Cu această ocazie, în perioada 9-22 mai, va avea loc o serie de evenimente care să pună în valoare prezența Consiliului Județean în viața comunității arădene. „De la proiectele de modernizare a drumurilor județene, la construirea de...
Fundația Altex lansează campania #ȊmpreunăPentruUcraina, prin intermediul căreia vine ȋn sprijinul celor fugiți din calea războiului. Primul pas este donarea de echipamente de ȋncălzire și alte produse necesare către Consiliile Județene Maramureș și Tulcea, și Comandamentului ISU Suceava, pentru corturile militare din localități de la granița românească, dar și...
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2: Număr total de infectări de la începutul pandemiei până astăzi*: 66216-DSP Număr...
Antibiotice Iași va începe, de marți, producția pastilelor cu iodură de potasiu, a anunțat, luni, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Potrivit acestuia, ar urma să fie produse circa 2,5 milioane de pastile la fiecare 2 zile, în condițiile în care țara noastră ar avea nevoie de circa 30 de milioane....
Un inconștient de 22 de ani, din Arad, aflat în căutare de senzații tari, a vrut să fie sigur că-și „ia zborul”, așa că s-a apucat nu numai să bea, dar a consumat și canabis, să știe o treabă. De parcă acest lucru nu ar fi fost destul, individul...
96 de misiuni ale pompierilor militari arădeni în acest sfârșit de săptămână. ( 04.03.2022-06.03.2022) Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Vasile Goldis " al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat celor aflați în dificultate, au desfășurat...
Pâncota este în stare de şoc, după ce o femeie din localitate, de etnie germană, a fost ucisă în propria casă de tâlharii care încercau să o jefuiască. Potrivit celor declarate de procurorul Ruxandra Tarcea, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cadavrul femeii a fost...
În urmă cu câteva minute a avut loc un accident de circulaţie pe Calea Radnei, un bărbat fiind lovit pe trecerea de pietoni. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o autospecială SMURD, pentru a acorda victimei primul ajutor. Revenim cu detalii de îndată ce poliţiştii termină cercetarea la faţa...
Primăvara este chiar după colț și este timpul să vă schimbați paltoanele voluminoase de iarnă cu o alternativă mai ușoară și mai subțire. Cu toate acestea, atunci când cumpărați geci de damă de primăvară, trebuie să vă luați în considerare tipul de corp, astfel încât să vă puteți evidenția...
Prima săptămână din programul Curățeniei generale de primăvară în municipiul Arad se finalizează astăzi, cu zona Gării. În zilele precedente, începând de luni, 28 februarie, s-a intervenit în partea stângă a centrului Aradului, respectiv în zona delimitată de străzile Banu Mărăcine, A. Șaguna, M. Kogălniceanu, Dornei, Piața Arenei etc. În paralel, se execută lucrări...
Comunitatea academică a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad i-a conferit vineri, în cadrul unei ceremonii speciale, titlul de Doctor Honoris Causa Beneficiorum Publicorum, doamnei Aniela Mladin, directorul general al Guala Pack Romania. Au fost prezenți la eveniment președintele CJA, Iustin Cionca, membri ai comunității academice, parlamentari arădeni, primari, prieteni...
Locuri de cazare pentru cetățenii proveniți din zonele de conflict, puse la dispoziție de Consiliul Județean și primării, aprobate de CJSU Arad și gestionate prin CJCCI Arad Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat astăzi o hotărâre prin care sunt stabilite ca locații de cazare a cetățenilor...
„Rusia este izolată de economia mondială. Un pas extrem făcută de marile companii din lume, dar atât de necesar pentru ca măcar acum, după atâtea zile de război, bombardamente și morți, Rusia să înțeleagă că trebuie să oprească asaltul din Ucraina. Sancțiunile economice impuse de țările Uniunii Europene și...