Inspectorii Serviciului Prevenirea Incendiilor din cadrul ISU „Vasile Goldiş ” al judeţului Arad au efectuat controale la Biserici, case de cultură sau cămine culturale pentru a prevenii evenimente nedorite în perioada sărbătorilor. De la începutul anului şi până în prezent au fost controlate peste 30 de unităţi de cult, de...
În cadrul concursului naţional „Şcoli pentru un viitor verde” , elevii clasei a III-a A, B şi C, de la Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici” însoţiţi de doamnele învăţătoare: Ecaterina Dobrotă, Maricela Andreican şi Simona Greisinger au participat la o acţiune de plantare de puieţi în Grădina Botanică Macea. Lucrările...
Sute de lucrări cu tematică pascală, realizate de preşcolarii şi educatoarele Grădiniţei PP 9 din Arad, au fost scoase la vânzare în cadrul unei expoziţii, banii strânşi urmând să fie donaţi, în preajma sărbătorilor, unor copii cu dizabilităţi. Expoziţia cu vânzare se află la a doua ediţie la Grădiniţa...
Ouă încondeiate, obiecte decorative cu motiv pascal, felicitări şi diferite alte obiecte specifice sărbătorii Învierii Domnului pot fi achiziţionate din Bazarul Colegiului Naţional „Moise Nicoară” din Arad. Aflat la a VI-a ediţie, Bazarul de Paşti a fost organizat de către catedra de Limba germană şi elevii care studiază la clasă...
Farmaciştii arădeni vor afla abia astăzi dacă scumpesc sau nu medicamentele. Scumpirea acestora de la 1 aprilie a fost preconizată prin prisma cursului valutar utilizat în bugetul pe 2010 pentru toate produsele existente în catalogul naţional, astfel preţurile vor fi calculate la un curs de 4,25 lei, în locul celui...
Timp de şase luni, Nădlacul va fi „Cetatea Culturală” a Aradului, Centrul Cultural Judeţean continuând astfel proiectul care a animat timp de un an şi jumătate, şase luni consecutiv, viaţa localităţilor Pecica, Lipova şi Sântana. La Nădlac, instituţiile de cultură, artă şi spectacol arădene vor oferi programe în nota specifică...
Avocatul Poporului, Ioan Muraru, a sesizat ieri Curtea Constituţională (CC) în legătură cu neconstituţionalitatea unui articol din OUG 18/2010, prin care se suspendă în acest an plata drepturilor salariale obţinute de personalul din sectorul bugetar stabilite prin hotărâri judecătoreşti. Ioan Muraru a precizat că a formulat sesizarea la solicitarea a...
Zeci de cadavre ale unor câini otrăviţi, zac la marginea comunei Felnac. Nimeni nu revendică acţiunea de ucidere în masă a animalelor fără stăpân, însă numărul mare al câinilor vagabond i-a împărţit pe localnici în două tabere - cei care îi protejează şi îi hrănesc şi alţii, sătui de înmulţirea...
Poliţiştii de frontieră arădeni se pregătesc pentru afluxul de călători din punctele de trecere a frontierei, generat de apropierea Sărbătorilor de Paşti. Astfel că pentru a se evita aglomerarea PTF-urilor, Inspectoratul Judeţean al poliţiei de Frontieră Arad a dispus măsuri de suplimentare a personalului, aproximativ 100 de poliţişti de frontieră...
Producătorii de lapte afectaţi de criză vor fi sprijiniţi de stat cu sume cuprinse între 200 de euro şi 2.400 de euro de exploataţie, suma totală fiind de 5 milioane de euro, se arată într-un proiect de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. „Se desemnează Ministerul...
Doi bărbaţi au fost depistaţi de poliţişti transportând material lemnos fără documentele necesare, intenţionând să-l scoată din ţară, pentru a-l vinde în Ungaria. Astfel că oamenii legii l-au oprit în trafic pe U. Filon Petru din Pecica care transporta cu un microbuz marca Fiat pe D.N. 7 cantitatea de 4,3...
La fel ca în fiecare an, sărbătorile aglomerează unităţile de primire urgenţe ale spitalelor şi cresc numărul solicitărilor ambulanţelor. Cu ocazia Sărbătorilor de Paşti Serviciul de Ambulanţă Arad a cuprins în grafic o creştere a numărului de ambulanţe şi echipaje medicale care să intervină la solicitări pe durata zilelor în...
Administraţia oraşului arădean Lipova a reuşit să intabuleze terenul pe care a fost construită Cetatea Şoimoş, emblema oraşului Lipova, urmând ca în cel mai scurt timp posibil obiectivul să fie redat circuitului civic şi din punct de vedere legal. Primarul oraşului Lipova, Marius Jurcă, a susţinut că până acum toate...
Corul şi orchestra Filarmonicii de Stat din Arad a susţinut aseară un concert vocal simfonic pe platoul din faţa Palatului Administrativ. Concertul s-a dovedit unul de excepţie putând fi ascultate fragmente din lucrările unor compozitori străini în special Verdi, însă unii spectatori au rămas contrariaţi aşteptându-se să asculte melodii din...
Ciorba de miel, drobul, cozonacul, ouăle roşii, prăjiturile, vinul roşu, toate aceste bunătăţi nu pot lipsi de la masa tradiţională de Paşti. Multe voci spun că de ce ar trebui ca masa pascală să fie încărcată cu tot felul de mâncăruri, de ce nu poate să fie o masă normală,...
Primăria municipiului Arad are un buget de maxim 252,100 lei, fără TVA, pentru achiziţia unor sisteme de blocare a locurilor de parcare cu plată. Deocamdată, achiziţia se află în stadiul de cerere a ofertei, contractul urmând să fie atribuit în data de 12 aprilie, data limită de depunere a ofertelor....
“Prezenţa pe scena de concerte a Festivalului alături de cele mai renumite orchestre, formaţii camerale, corale, solişti sau dirijori, reprezintă pentru multe ansambluri simfonice şi corale româneşti, mai ales cele din “provincie” un deziderat aproape “utopic” dacă se iau în considerare criteriile de selecţie ce ridică “ştacheta” calităţii pe cote...
Parlamentul a decis îndepărtarea lui Alexandru Sassu din funcţia de preşedinte al TVR. I se impută că ar fi politizat instituţia, prin restricţionarea apariţiilor pe post ale preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc. Premierul a fost refuzat când a cerut ca TVR să transmită mai multe ştiri de...
Media salariilor în judeţul Arad este de 1254 de lei, în anul 2009, cu 11 lei mai mare decât în anul precedent. În România, cel mai mare salariu mediu se înregistrează în Ilfov (2 644 lei) iar cel mai mic în Maramureş (999 lei). Aradul se situează undeva în media...
O sută de hectare de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale vor fi transferate în domeniul public al oraşului Lipova pentru dezvoltarea turistică a zonei. Primarul oraşului Lipova, Marius Jurcă, a anunţat, ieri, că cele 100 sută de hectare transferate în domeniul public al...