Inspectorul şcolar general şi cei doi adjuncţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad au prezentat în cadrul unei conferinţe de presă principalele noutăţi şi modificări apărute în sistemul educaţional. Astfel s-au abordat subiecte precum reţeaua şcolară, salarizarea personalului, investiţii realizate, examenul de Bacalaureat, admiterea la liceu. Din septembrie se desfiinţează ...
Revenim la tragedia de la Sânmartin. Petru Tănase (11 ani) al 9-lea din cei 18 copii ai familiei Pricop şi-a luat zilele spânzurându-se în grajdul umilei sale case. Gestul a rămas de „neînţeles” pentru familie, comunitate, pentru toţi cei care au aflat despre acest caz. Aceeaşi întrebare fluturată pe buzele...
Consiliul Local Civic Arădean, proiect al noii asociaţii „Alternativa Civică Arădeană”, va fi constituit sâmbătă, în prezenţa politologului Cristian Pârvulescu. Evenimentul va avea loc la mezaninul Hotelului Continental, începând cu ora 19:00. La eveniment sunt invitaţi să participe arădenii care se simt aproape de societatea civilă şi care, în conformitate...
Arădenii nu prea s-au putut bucura anul acesta de patinoarul din Subcetate datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile. Sezonul recent încheiat a fost cel mai scurt: s-a deschis în 12 decembrie, faţă de mijlocul lunii noiembrie cum era până acum, s-a şi închis mai devreme, în 11 februarie, în loc de sfârşitul...
Poliţiştii de frontieră arădeni împreună cu Inspectorii vamali din Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara au descoperit într-un TIR care urma să ajungă în Italia peste 800 sticle de şampanie şi vin. Miercuri seara în jurul orei 23:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat un...
Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad informează cetăţenii că, potrivit odonanţei guvernamentale, completată şi modificată, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aceştia au obligaţia de a solicita serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu eliberarea unui nou act...
Foarte puţine magazine din România au ouă provenite de la găini crescute în aer liber. Acestea pot fi găsite doar în pieţele agro-alimentare, dar fără a fi ştampilate. Ştampila de pe ou a devenit obligatorie şi în România. Este compusă dintr-un număr distinctiv, care indică metoda de creştere a găinilor...
Aeronava care face cursa de Verona nu a zburat ieri de pe Aeroportul Internaţional Arad, ea fiind anulată de operatorul aerian din motive comerciale, informează Dan Bălăcel, directorul aeroportului. „Au anulat-o încă de ieri, din motive comerciale. Parcă au ştiut că astăzi va fi vreme urâtă”, a precizat Dan Bălăcel,...
Spitalul Municipal a inaugurat, ieri, noua secţie de Dermatologie şi Oncologie, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul clădirii în care se afla până acum doar Dermatologia. Alocarea unui nou sediu pentru această specialitate a fost necesară după ce vechea clădire a secţiei de oncologie a fost retrocedată fostului proprietar. Ca...
UTA şi Ceahlăul Piatra-Neamţ au ajuns la un acord, în cursul după-amiezii de miercuri, privind transferul atacantului Edson Rolando la formaţia antrenată de Gheorghe Mulţescu. UTA nu s-a ales cu nimic în urma trecerii atacantului la Ceahlăul, făcând doar o economie de 12,500 de euro, bani pe care ar fi...
Consilierii judeţeni au adoptat în unanimitate Bugetul propriu de venituri şi cheltuieli al Consiliului Judeţean Arad, în cadrul şedinţei ordinare ce a avut loc ieri, începând cu ora 13:00. În 2010, bugetul Consiliului Judeţean este de 177.511 mii de lei, cea mai mare sumă urmând a fi repartizată administraţiilor publice...
Interviu - Camelia Tuduce-Berar, ofiţer relaţii publice şi purtător de cuvânt al IPJ Aradn Soţie, mamă, om de presă, ofiţer în cadrul IPJ. Mii de articole scrise, două cărţi publicate, jurnalist şi absolvent al facultăţii de drept – specializarea jurist cu licenţa la Academia de Poliţie – a îmbrăcat uniforma...
Liceeni de la Grupul Şcolar de Industrie Alimentară din Arad au sărbătorit ieri, asistaţi de profesorii şcolii sărbătoarea iubirii „Dragobetele”. Astfel după terminarea orelor, elevi şi profesori s-au adunat în sala festivă a şcolii pregătiţi de sărbătoare. Activitatea şcolii a pornit din iniţiativa profesoarelor, coordonatoare de proiect, Iulia Ghinga şi...
Deşi mai sunt doar patru zile până la sârbătoarea Mărţişorului, primele standuri cu mărţişoare au apărut abia ieri. Potrivit Corinei Drăghici, purtător de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad, s-au emis aproximativ 280 de autorizaţii, standurile fiind amplasate nu numai în centrul oraşului, ci şi în cartiere, pieţe. Având în vedere...
Problemele financiare provocate de criza economică îi determină pe arădeni să apeleze la diverse soluţii pentru a-şi completa veniturile. Printre ultimele metode se numără şi încercarea de comercializare a diverselor bunuri vechi, de valoare, prin intermediul magazinelor de tip Consignaţia. Obiecte de suflet, diverse bunuri transmise din generaţie în generaţie,...
Comisarii Gărzii Financiare Arad au avut o perioadă prolifică, în ultimele trei zile, din punctul de vedere al confiscărilor. De la ouă, la pantofi, lapte, carne congelată sau banane, toate mărfurile au fost descoperite în punctele de trecere a frontierei de pe raza judeţului nostru, mărfuri neînsoţite de documentele specifice...
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Arad a finalizat o acţiune de verificare a respectarii prevederilor legale privind introducerea pe piaţă , comercializarea şi distribuirea gratuită a articolelor de îmbrăcăminte purtată sau uzată şi a a articolelor textile purtate sau uzate, adică verificarea magazinelor second-hand. Au fost controlate 13 astfel de...
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Arad organizează prima ediţie a Bursei Muncii din anul 2010 în localitatea Chişineu-Criş, mâine, la Casa de Cultură din localitate, str. Bicazului nr. 8. Evenimentul se va desfăşura între orele 9-12.Pe lângă medierea directă în cadrul bursei între cererea şi oferta de...
Poliţiştii arădeni au demarat acţiunile anunţate la sfârşitul săptămânii trecute, de verificare a magazineor de tip duty-free, confiscând ţigări şi alcool în valoare de zeci de mii de lei. Astfel că în cadrul primelor acţiuni de acest gen au fost depistate şi confiscate 240.605 pachete de ţigarete de diferite mărci...
Începând din luna aprilie, medicii de familie vor acorda consultaţii medicale doar pe baza unei programări telefonice sau prin alte mijloace, efectuate cu cel puţin 24 de ore înainte de data dorită. Acest lucru este prevăzut într-un ordin recent ce aprobă măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul asistenţei medicale...