Niciuna din unitãţile medicale arãdene nu au fost vizate de minister pentru a primi vizita vreunei comisii care controleazã spitalele care au acumulat datorii la furnizorii de medicamente şi materiale sanitare. În acestã situaţie se aflã aproximativ 10% din totalul spitalelor din România. Ieri au început controalele, comisiile având în...
Vârfurile este una dintre cele mai frumoase comune din judeţul Arad, din punct de vedere al poziţiei geografice, fiind aşezată la poalele Munţilor Bihor şi Codru Moma, în nord - vestul depresiunii Hălmagiu, pe râul Crişul Alb. Cei aproximativ 3.000 de locuitori se ocupă în special cu prelucrarea lemnului şi...
Campionatul Naţional de Raliuri nu va ocoli în acest an Aradul, judeţul nostru urmând să găzduiască, în perioada 25-27 septembrie, a şaptea etapă, penultima, din cadrul competiţiei. Raliul Aradului este organizat de Clubul Sportiv AMC Racing Hunedoara, reprezentat de Mihai Leu, în colaborare cu Consiliul Judeţean Arad, care a alocat...
Doar contractul lui Mutulescu a fost prelungit, ceilalţi jucători urmând să devină liberi. Discuţii pentru menţinerea unor fotbalişti există. De asemenea, sunt variante şi de pe plan local, însă clarificările sunt blocate de tratativele pentru finanţarea clubului
Marţi, UTA rămâne oficial fără jucători, contractele semnate la începutul returului...
Schimbările din anumite organizaţii PSD din judeţul Arad, impuse ca urmare a rezultatelor slabe obţinute la alegerile europarlamentare, capătă un contur din ce în ce mai pronunţat. Preşedintele filialei judeţene PSD Arad, Marius Lazăr, a anunţat deja că au fost schimbate conducerile a peste 15 organizaţii, în cazul altora urmând...
Discuţiile s-au reluat la finalul săptămânii, dar marţi expiră contractele tuturor jucătorilor UTA este în fierbere, atât din cauza discuţiilor legate de finanţarea pentru sezonul viitor, cât şi a timpului, care începe să-i preseze pe oficialii clubului. Tratativele care vor decide pe mâna cui se va afla Bătrâna Doamnă...
Peste 2000 de oameni au participat în acest week-end la Zilele Şiriei, unde au avut parte de nenumărate surprize, muzică de calitate şi multă distracţie. Chiar dacă în ultima zi a festivalului, ploaia a cam dat peste cap planurile organizatorilor, şirienii au continuat petrecerea, duminică făcându-şi prezenţa mult mai mulţi...
An de an, cel mai aşteptat moment al întâlnirii MotoRock îl constituie defilarea participanţilor prin localitate. Şi în acest an, festivalul MotoRock a adunat la Pecica câteva sute de iubitori ai muzicii rock şi a motoarelor. În ciuda vremii capricioase, cu averse de ploaie, ediţia din acest an a MotoRock-ului...
* BC ICIM Arad şi-a asigurat serviciile celei mai bune jucătoare americane, în 2009, din Conferinţa de Est a NCAA Women Basketball! Aşa cum vă informam în exclusivitate, săptămâna aceasta au fost negocieri avansate pentru transferul unei baschetbaliste americane la BC ICIM Arad. Până la urmă acestea s-au concretizat şi...
Consilierii judeţeni au fost puşi ieri în situaţia de a aproba plata sumei de 9.439 de lei cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată unui arădean care s-a răsturnat, în urmă cu aproape 3 ani, cu autoturismul din cauza unei gropi de pe carosabil. Accidentul s-a petrecut pe drumul...
Expediţiile se vor desfăşura în perioada iunie-sptembrie când cele cinci echipaje de exploratori, printre care şi arădeni, vor încerca să cucerească vârfuri şi să escaladeze masive cu un grad de dificultate extrem de ridicat: vf. Lenin (7134 m), Vârful Elbrus (5642 m), Vârful Uhuru (5895 m) sau Muntele Dykhtau (5204...
Printr-o hotãrâre a Consiliului Judeţean Arad s-au aprobat credite de angajament pentru SC Compania de Transport Public SA Arad în valoare de 2.248.000 de lei pentru achiziţionarea în leasing financiar pe perioada 2009-2011 a 9 mijloace de transport în comun. Din analiza execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli în afara...
Probleme cu spaţiul pentru un cetãţean care vrea sã construiascã un bloc de locuinţe pe strada Fulgerului nr. 22, în regim de înãlţime P+2E+M, pe o suprafaţã de teren de 682 mp. Omul ar fi vrut sã compartimenteze spaţiul construit în 14 apartamente cu douã camere dispuse pe 2 etaje,...
Vremea frumoasã le dã idei tinerilor care îşi fac planuri de cãsãtorie. Ar fi frumos, îşi spun unii, dacã şi la Arad s-ar oficia cãsãtorii în aer liber, aşa cum se întâmplã în alte oraşe din ţarã. Purtãtorul de cuvânt al Primãriei din Arad ne spune cã deocamdatã acest lucru...
Adăpostul unde femeile agresate primesc sprijin şi îngrijirea necesară după calvarul îndurat în familie, de regulă, de dragul copiilor, reprezintă un adevărat mister, mai ales că nimeni nu cunoaşte locaţia acestuia, cu excepţia femeilor care ajung, din nefericire, aici. Nicoleta BoşnigeanuCentrul pentru consilierea şi adăpostirea victimelor violenţei în familie „Teofania”...
În locuinţa care urmează să fie demolată locuiesc patru familii Consilierii municipali au aprobat un studiu de oportunitate privind construirea unui supermarket Lidl în Arad, pe Calea Timişorii, numărul 3, ce ar presupune demolarea construcţiilor existente în acea locaţie. La această adresă locuiesc însă cel puţin patru familii, din care...
Aleşii locali ai arădenilor votează în necunoştinţă de cauză proiecte imobiliare, asta este concluzia firească după şedinţa ordinară de ieri a Consiliului Local Municipal. Viceprimarul Levente Bognar a fost cel care a generat afirmaţia de mai sus, întrebând după ce toată lumea a votat: „Noi ce am votat acum? Proiectul...
Jandarmii au depistat un bărbat care spărgea maşini, fura diverse aparate sau componente pe care apoi le vindea. Oamenii legii au primit un telefon de la un arădean care i-a anunţat că despre faptul că pe terasa unui restaurant din zona Gării CFR se afla un bărbat care oferea spre...
Inaugurarea oficială a drumului judeţean 792 Seleuş-Ineu a avut loc ieri, după ce în 31 mai drumul a fost redat circulaţiei. La eveniment a participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, alături de Nicolae Mehelean, primarul Ineului. Lucrările de modernizare a acestui tronson de drum, în lungime totală de...
Cu ocazia Zilei Drapelului Naţional Prefectura municipiului a organizat o serie de manifestări care s-au desfăşurat ieri şi care vor continua şi în cursul zilei de astăzi. Astfel că aseară, la ora 19, a avut loc un ceremonial pentru coborârea drapelului României la Primărie la catargul unde este amplasat şi...