Vezi toate știrile
Știri Arad | Stire
Stire Proteste ?n ?nvăţăm?nt
Situaţia din învăţământ devine tot mai disperată pe zi ce trece. Cadrele didactice ameninţă cu închiderea şcolilor, dacă nu se pune în aplicare legea cu privire la majorarea salariilor din educaţie. În sprijinul profesorilor vin acum şi părinţii elevilor. Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar îi reaminteşte...

03.11.2008

Stire Oase de urs din patrimoniul naţional au fost descoperite la PTF Nădlac
Un român a încercat să scoată din ţară cranii de urs vechi de peste 10.000 de ani. Bărbatul a fost prins însă de poliţiştii de frontieră de la Nădlac. Fragmentele osoase sunt parte a patrimoniului naţional, astfel că ele au fost trimise pentru expertizare. Cele două cranii de urs erau...

01.11.2008

melthdesign.ro/
Stire Aradul, fără staţiune - Moneasa ?şi va pierde statutul?!
În cazul celor 19 staţiuni de interes local şi naţional ce îşi vor pierde din statutul  de staţiune se numără şi Moneasa. Acest lucru se datorează reticenţei administraţiei locale de a trimite fişa care solicită reacreditarea la Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale (MIMMCTPL). Data...

01.11.2008

Stire Străzi, canalizare şi prostituţie, problemele din Vlaicu
Ce facem cu prostituatele, cu canalizarea şi cu spaţiile verzi? Acestea sunt o parte dintre nelămuririle cetăţenilor din Cartierul Vlaicu, care au participat ieri la întâlnirea cu autorităţile locale. La fel ca şi  locuitorii din Sânicolaul Mic, cei din Vlaicu au cerut socoteală primarului pentru toate problemele lor, fie că...

01.11.2008

Stire Sărbătoarea inocenţei
Cele mai frumoase perechi de boboci de la Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă“ Arad, s-au întrecut în emoţiile mult aşteptatului Bal al Bobocilor. Elevii clasei a IX-a, sub îndrumarea colegilor din clasele mai mari şi sub atenta supraveghere a dascălilor, au oferit tuturor celor prezenţi, joi seara, în...

01.11.2008

Stire Neatenţia l-a costat scump
Pentru că a încercat să traverseze printr-un loc nepermis, un bărbat de 56 de ani a ajuns în stare gravă în spital, fiind pur şi simplu „târât” câţiva metri de către remorca încărcată cu autoturisme a unui TIR. Accidentul s-a petrecut în zona Podgoria, în Piaţa Ac. Caius Iacob. Vasile...

01.11.2008

Stire Noapte intensă pentru pompierii arădeni
Ieri noapte, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost solicitaţi să stingă un incendiu izbucnit în anexa unei locuinţe şi să salveze un animal. Astfel, în jurul orelor 22.00, detaşamentul Arad a fost solicitat să intervină pentru salvarea unui animal căzut într-un cămin de scurgere, situat pe...

01.11.2008

Stire Premieră la teatru
Aşa cum am mai spus Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad începe stagiunea 2008 – 2009 cu un spectacol după piesa „Zadarnicele chinuri ale dragostei” după William Shakespeare în regia lui Ştefan Iordănescu. Premiera spectacolului va avea loc mâine la orele 19. Din distribuţie fac parte actorii Bogdan Costea, Andrei Elek,...

01.11.2008

Stire Majorarea preţurilor la apă şi canalizare ? aprobată de aleşii judeţului
Consilierii judeţeni au adoptat cu unanimitate de voturi proiectul referitor la majorarea tarifelor la apa potabilă, apa industrială şi canalizare, practicate de  „SC Compania de apă Arad” SA. Noile preţuri vor fi următoarele: la apă potabilă, în Municipiul Arad şi localităţile din judeţ unde SC Compania de apă Arad este...

01.11.2008

Stire Arădenii pot scăpa de aparatura veche
Agenţia pentru Protecţia Mediului Arad împreună cu Primăria Municipiului şi firma Polaris M Holding organizează în prima zi de sâmbătă a fiecărei luni activităţi de colectare a deşeurilor tip DEEE de la populaţie. Astfel, astăzi, arădenii sunt invitaţi să scoată în faţa casei sau a blocului aparatura veche pe care...

01.11.2008

Stire Ilustraţia de carte ?n prim-plan
Ieri la Complexul Muzeal Arad, secţia Ştiinţe Naturale a fost vernisată expoziţia „Natură, Artă Ştiinţă”. Expoziţia, care prezintă evoluţia ilustraţiei de carte ştiinţifică din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre este organizată de către Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”...

01.11.2008

Stire Trădaţi ?n dragoste, varianta PSD, continuă - Teodora Hotăran a rămas preferata... ?soţului?
După ce a avut parte de o „păruială” ca-n filme, chiar pe scările Primăriei, consilierul municipal Teodora Hotăran a rămas tot în braţele prietenului şi chiar la volanului autoturismului... adversarei. • Ex. soţia se destăinuie Deşi cei doi au divorţat de aproape nouă luni de zile şi au împreună o...

01.11.2008

Stire ?Bin Laden? ?mplineşte jumătate de secol
Devenit deja un simbol al Aradului, Alexandru Giricz, cunoscut tuturor sub numele de „Bin Laden“, împlineşte mâine 50 de ani. Cu Politehnica încheiată cu nota 9,24 la Timişoara, nimeni nu ştie motivul pentru care „Bin Laden“ a ales un astfel de mod de viaţă. Poate teribilismul l-a împins să aleagă...

01.11.2008

Stire Ziua Morţilor
Arădenii sărbătoresc, astăzi, Ziua Morţilor, tradiţie păstrată de sute de ani, prin care cei trecuţi în lumea de apoi sunt comemoraţi. Se spune că acest obicei este împrumutat de la catolici, însă toţi cei care au pe cineva drag care nu mai este, împânzesc astăzi mormintele. Cei mai mulţi dintre...

01.11.2008

Stire O nouă metodă de a face bani - ?nşelătorie prin lozuri răzuibile
Un nou gen de înşelătorie şi-a făcut deja apariţia şi în Arad. Oamenii primesc în cutiile poştale un loz răzuibil, care bineînţeles, aşa cum era de aşteptat, este câştigător. Fericitul posesor trebuie însă să sune la un număr cu supra-taxă, pentru a constata în final, după ce a pierdut câţiva...

01.11.2008

Stire Firmele arădene datorează finanţelor 2.660 de miliarde
Zeci de mii de firme arădene s-au înglodat în datorii de sute de miliarde de lei vechi, către finanţele publice. Până la data de 30 septembrie 2008, la Direcţia Generală a Finaţelor Publice Arad a fost înregistrat un cuantum de datorii în valoare de 2.660 de miliarde de lei vechi....

01.11.2008

Stire Municipiul ia proporţii
Aradul se extinde prin construcţia de noi hale industriale şi cartiere rezidenţiale Consilierii Locali Municipali care au participat la şedinţa ordinară de ieri au fost surprinzător de paşnici.  Marea majoritate a celor 28 de proiecte de pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate. Au existat însă şi o...

31.10.2008

Stire Realizări de excepţie ale medicilor arădeni
Puţină lume ştie despre minunile pe care le fac zi de zi medicii de la Spitalul Clinic Judeţean Arad. Meseria lor este una oarecum atipică: aceea de a salva vieţi. Recent, a avut loc una dintre aceste minuni, în care „un om cu mâini de aur“, după cum îl descrie...

31.10.2008

Stire Situaţie tensionată ?n ?nvăţăm?nt
Profesorii par foarte hotărâţi să nu cedeze în faţa Guvernului, iar greva generală se transformă încet dar sigur într-o certitudine. În săptămâna 3 - 7 noiembrie, salariaţii din învăţământ vor purta, în semn de protest, o banderolă albă pe mână sau sigla F.S.L.I. în piept. În ziua în care Senatul...

31.10.2008

Stire Autorităţile se pregătesc de iarnă
Autorităţile încep deja pregătirile de iarnă, pentru evitarea problemelor în trafic, în special pe drumurile naţionale. Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a discutat cu prefecţii, în cadrul unei videoconferinţe, despre asigurarea stocurilor de materiale antiderapante pentru deszăpezirea şoselelor naţionale. „Am fost anunţaţi că se dă în folosinţă un drum naţional pe...

31.10.2008

melthdesign.ro/