Un autoturism marca Audi A4 a fost făcut scrum în dimineaţa zilei de ieri, după ce cauciucul maşiniii a explodat din senin. Ca prin minune toţi cei trei pasageri ai autoturismului au scăpat fără nici o zgârietură. Ieri dimineaţă, în jurul orei 6.00, şoferul împreună cu alţi doi prieteni se...
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au reuşit să prindă hoţii care sunt principalii suspecţi în cazul furtului asupra celor opt rutierişti. Cei doi i-au lăsat pe oamenii legii fără portmonee, telefoane şi alte obiecte, în timp ce aceştia jucau fotbal, lăsându-şi cu încredere lucrurile în vestiarul Sălii Polivalente. Cei doi...
Piaţa Soarelui a fost preluată la începutul acestei săptămâni de la Sindicatul Solar, de către Primăria Municipiului Arad. Acest lucru s-a petrecut la sediul Sindicatului Solar, preluarea având loc printr-un protocol de predare-primire semnat în faţa unui executor judecătoresc. Totodată, în jurul pieţei au fost dislocate importante forţe de ordine,...
Pe adresa Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au sosit în ultima vreme foarte multe reclamaţii de la clienţii care primesc din partea magazinelor alimentare diferite produse în loc de bani. În loc de bani mărunţi, aceştia se plâng că primesc scobitori, gume de mestecat, bomboane, chibrituri sau ciocolată. Legea a...
Până la sfârşitul anului curent se va modifica integral legislaţia după care lucrează, în momentul de faţă, Agenţia pentru Protecţia Mediului. Această modificare, în faza de început, s-a introdus asupra avizelor de mediu. Dacă până acum, la sistarea activităţii unor fabrici sau întreprinderi era nevoie de un aviz de mediu...
Procesul primarului Aradului, Gheorghe Falcă va avea o nouă înfăţişare în această săptămână, mai exact pe data de 24 octombrie, la ora 9.00. Amintim că în această toamnă procesul în care primarul este acuzat de fapte de corupţie a fost amânat de două ori. La ultima înfăţişare s-a prezentat şi...
Agenţia judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Arad, în parteneriat cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany Timişoara şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, organizează, în data de 24 octombrie, bursa locurilor de muncă dedicată tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului. De această dată, bursa ...
În ultima perioadă arădenii au devenit mari consumatori, ceea ce rezultă că sunt şi mari producători de reziduuri. Spunem acest lucru deoarece din declaraţiile reprezentanţilor depozitului ecologic, cantitatea trimisă la rampă s-a dublat. Lunar, de la populaţie se colectează 10.000 de tone de deşeuri, din care 80% sunt menajere. Conform...
Diriginta unei clase de la Liceul Pedagogic a sustras aproximativ 40 de milioane de lei vechi din fondul comitetului de părinţi pentru a-i folosi în interes personal. Se pare că profesoara a ajuns în această situaţie disperată în urma problemelor personale foarte grave pe care le avea. Din spusele dirigintei,...
De la începutul anului şi până în prezent, poliţiştii arădeni au reuşit, prin măsurile specifice de cercetare, să captureze 106,7 kg canabis, 10.785 comprimate ecstasy, 217,6 g fenil acetic, 108,02 g rezină de canabis, 130,51 g cocaină şi 58,97 kg de heroină. În aceeaşi perioadă, lucrătorii IPJ Arad, în colaborare...
Dezamăgite de felul în care tratează Guvernul judeţul Arad, atunci când este vorba de alocări de fonduri, majoritatea primăriilor, dar şi Consiliul Judeţean Arad, pun la cale un protest de proporţii. Atât administraţia judeţeană cât şi consiliile locale se gândesc să adopte hotărâri prin care taxele plătite de către arădeni...
Ora de psihologie pare să nu le fi dat prea mari bătăi de cap celor două eleve în clasa a-XII-a de la Liceul Sportiv din Arad, care, în timp ce profesoara se afla încă la catedră, nu s-au sfiit, ba chiar lângă aceasta, s-au sărutat şi îmbrăţişat pătimaş. În tot...
La conferinţa de presă de la finalul disputei cu Alba-Iulia s-a pus din nou pe tapet problema investitorului la UTA. Ca de obicei, Ionuţ Chirilă a făcut o nouă promisiune în acest sens: „Poate fac o surpriză şi îl anunţ săptămâna următoare. Credeţi că eu nu vreau să mă scap...
La începutul lunii octombrie reprezentanţii firmei care a câştigat licitaţia de iluminare a Noii Catedrale de la Podgoria au demarat lucrările de iluminat arhitectural modern. Astfel s-a început cu montarea celor 35 de stâlpi de fontă cu trei braţe, iar ieri muncitorii au lucrat la înlocuirea beculeţelor existente pe icoana...
Ieri, inspectorii de la Sanepid au început controalele prin spitalele arădene iar toţi cei care au fost prinşi fumând au fost sancţionaţi. Deşi s-au pus plăcuţe de avertizare, fumătorii le-au ignorant cu desăvârşire, astfel că inspectorii au împărţit amenzi din belşug. Controalele Sanepidului au început ieri, în curtea Spitalului Clinic...
Fiecare zi de sâmbătă adună în piaţa din Hălmagiu foarte multă lume din localitate şi zonele limitrofe comunei. Fie că oferă spre vânzare legumele sau fructele pe care le-au cultivat, haine şi încălţămnte – până la brânzeturi ori lapte – cei prezenţi aici sunt întotdeauna în număr ridicat. Piaţa este...
La sfârşitul acestei săptămâni o parte dintre ONG-urile din România se vor întâlni la Sibiu pentru a propune câteva modificări legislative. Anual au loc la nivelul întregii ţării trei astfel de întâlniri. Cei care participă fac parte din Federaţia Plus. Şi au ca misiune promovarea drepturilor copilului, eficientizarea activităţilorinstructiv-educative, respectiv...
Demararea programului de reabilitare şi restructurare a CET-ului s-a amânat până pe data de 25 noiembrie. Amintim că ieri atât membrii AGA cât şi cei ai Consiliului de Administraţie s-au întâlnit pentru a decide soarta companiei. „S-a stabilit amânarea restructurării societăţii deoarece aşteptăm rezultatul studiului efectuat de consultanţii BERD. Pentru...
Deşi se părea că nu vom fi afectaţi de criza economică, totuşi câteva sute de arădeni vor ajunge şomeri în aceste zile. Aceştia sunt angajaţi ai firmelor care produc componente auto pentru mărci de prestigiu din întreaga lume. Unii vor fi trecuţi în şomaj tehnic, alţii concediaţi, în funcţie de...
Un bărbat a fost prins de către jandarmii arădeni în timp ce îşi îndesa în buzunare mai multe bunuri dintr-un supermarket. Dan Nicolae, în vârstă de 61 de ani se afla la cumpărături în-tr-un supermarket de pe strada Banu Mărăcine şi profitând de neatenţia angajaţilor, a luat de pe rafturi...