Vezi toate știrile
Știri Arad | Stire
Stire Servicii medicale de specialitate la Vinga
În câţiva ani, locuitorii Vingăi nu vor mai fi nevoiţi să facă un drum până la Arad pentru consultaţii medicale de specialitate. Aleşii locali ai comunei Vinga au aprobat, în ultima şedinţă, propunerea primarului Lucian Stoicu privind construcţia unui nou ambulatoriu integrat al localităţii Vinga.  Potrivit primarului localităţii, Lucian Stoicu,...

31.07.2008

Stire Alege să fii fericit!
Ieri a avut loc lansarea primei „Reviste de terapie raţional - emotivă şi comportamentală“ din Arad. Lansarea revistei s-a făcut într-un cadru festiv în prezenţa a numeroşi psihologi şi psihoterapeuţi din oraşul nostru. În deschi-  dere a vorbit profesorul Gheorghe Schwartz, care a dorit să sublinieze importanţa şi binefacerile psihoterapiei...

31.07.2008

melthdesign.ro/
Stire Pentru că medicii arădeni se feresc de ei, Bolnavii de la Bulci, ?n grija unui bucureştean
În satul Bulci, care aparţine de comuna Bata, încă mai funcţionează, de zeci de ani, un preventoriu TBC, care numără nici mai mult, nici mai puţin decât 40  de pacienţi. Dacă iniţial, clădirea secţiei era oarecum potrivită acestei destinaţii, cu trecerea anilor, condiţiile vitrege ale ruperii de civilizaţie a făcut...

31.07.2008

Stire Chioşcurilor de ziare, ridicate doar temporar
Acţiunea de ridicare a tonetelor de difuzare a presei a fost înţeleasă greşit. Cel puţin acest lucru îl susţine edilul şef al Aradului, Gheorghe Falcă, declarând că ridicarea tonetelor este o măsură provizorie luată pe perioada lucrărilor BERD. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă a afirmat că aceste chioşcuri trebuie ridicate deoarece...

31.07.2008

Stire Lucrări de canalizare ?n S?nicolau - Gropi de şapte metri ad?ncime, zeci de muncitori şi utilaje
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, s-a deplasat în cursul zilei de ieri la şantierul din Sânicolaul Mic unde în urmă cu câteva zile au început lucrările la canalizare. Paralel cu acestea au demarat şi cele din cartierele Gai şi Bujac. Zeci de muncitori şi utilaje lucrează în această perioadă la şapte...

31.07.2008

Stire Consilierii judeţeni au hotăr?t - Se scumpeşte apa
Şedinţa extraordinară de ieri a aleşilor judeţului a fost scurtă şi succintă. Cele cinci proiecte supuse la vot au trecut prin            consiliu fără nici cea mai mică problemă. Preţuri mai mari Unul dintre subiectele arzătoare, bineînţeles pentru buzunarele arădenilor, a fost majorarea preţurilor la apa potabilă. Proiectul a fost votat...

31.07.2008

Stire Scandal ?n blocul A 54 - Se ceartă pe ?ţepele? fostei administratoare
În urmă cu trei ani de zile administratoarea blocului A 54 din Cartierul Aurel Vlaicu – strada Stupilor – a lăsat locatarii celor trei scări cu ochii în soare, în momentul când a decis să plece cu banii de cheltuieli ai acestora. Nedorind să-i creeze probleme femeii (pe numele său...

30.07.2008

Stire ?n cur?nd la Arad - Promoţie nouă de administratori de locuinţe
Arădenii care doresc să devină administratori de imobile au acum ocazia să se înscrie la cursurile organizate de către Uniunea Locală a Asociaţiilor Locative (ULALA) „Până la  ora actuală avem înscrise un număr de 22 de persoane, însă până vineri se mai pot înscrie şi altele.”, afirmă Vasile Arion, vicepreşedinte...

30.07.2008

Stire Infernul din autobuze
Luni după-masă, ora 17.30, zona Boul Roşu. Oameni adunaţi, cu plase şi sacoşe pline, şi nu în ultimul rând cu nervii întinşi la maxim, în staţiile de autobuz improvizate într-un Arad în plin şantier, aşteaptă. Cei care aşteaptă „trăsura de metal”, au o certitudine, lumina va veni şi pe strada...

30.07.2008

Stire Stare de letargie la Prefectura Arad
De ceva timp reprezentanţii Prefecturii au intrat în stare de letargie totală. Ori nu mai au nici o activitate demnă de relatat, ori prefectul nu mai doreşte să aibă nici o comunicare cu cetăţeanul de rând, pentru că, în ultima vreme, nu am mai auzit despre nici o acţiune a...

30.07.2008

Stire Reforma malpraxisului
Până la sfârşitul lunii august, Ministerul Sănătăţii Publice va depune la Guvern proiectul prin care se modifică şi completează Legea nr.95/2006, şi anume modificarea dispoziţiilor privind malpraxisul. Prin acest proiect de act normativ se urmăreşte: analizarea cazurilor complexe de malpraxis de către mai mulţi experţi, plata anticipată de căte Societatea...

30.07.2008

Stire Infracţionalitatea, ?n creştere la frontieră
La câteva zile după ce s-a sărbătorit în întreaga ţară Ziua Poliţiei de Frontieră Română, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad a întocmit un bilanţ în urma evaluării activităţilor de la începutul anului şi până în prezent. Numărul infracţiunilor depistate la punctele de trecere a frontierei s-a dublat anul...

30.07.2008

Stire Premieră la UVVG - Masterat european de Management şi Strategie Antreprenorială
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad se înscrie în coordonatele învăţământului european, confruntându-se an de an cu cerinţele unice impuse de examenele Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare (FEDE). Aceasta propune instituţiilor de învăţământ superior membre, examene cu subiecte unice pentru toţi studenţii, indiferent de ţara de provenienţă, şi care se...

30.07.2008

Stire Pe traseul UTA - Podgoria - Se desfiinţează chioşcurile de ziare
Toate chioşcurile de pe traseul UTA – Podgoria din municipiu vor fi desfiinţate. Primăria a emis, zilele acestea, somaţii proprietarilor pentru ridicarea lor. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad ne-a informat că pe această rută există aproximativ 9 chioşcuri de ziare şi încă unul în care se comercializează cafea şi...

30.07.2008

Stire Un tronson se ?nchide, două se deschid
Lucrările de refacere a racordului liniilor de tramvai în zona UTA sunt aproape de final. Astfel, de la începutul săptămânii viitoare se reia circulaţia tramvaielor pe tronsonul UTA-Căpitan Ignat. De asemenea, tot acum se termină şi lucrările peste linii în zona Piaţa Avram Iancu şi zona cu strada Lucian Blaga,...

30.07.2008

Stire ?n ultima lună, Finanţele au blocat două mii de conturi
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad a înregistrat în ultima lună aproape 2000 de popriri pe conturile agentilot economici arădeni. În cadrul procedurii de executare silită, „finanţiştii” au adus la bugetul de stat peste 30 de milioane de lei, sumă ce reprezintă contravaloarea a  4.704 de somaţii, de asemenea, în...

30.07.2008

Stire Noul Passat CC, lansat la Arad
Quark Motors lansează în Arad noul model de Volkswagen Passat CC. Noul model, care îmbină eleganţa cu siguranţa şi puterea, poate fi admirat şi testat la showroom-ul situat în Arad, Micălaca Est. Un coupé dinamic, Passat CC  extinde gama de modele din clasa celor mai de succese în istoria automobilelor...

30.07.2008

Stire Şedinţă extraordinară la CJA
Aleşii judeţului se vor întruni astăzi în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a supune la vot cinci proiecte care nu mai su-portă amânare până la întrunirea lunară ordinară. Este vorba despre: aprobarea participării Judeţului Arad la constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Vest pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă; mandatarea reprezentanţilor Judeţului...

30.07.2008

Stire Nou manager interimar la Ineu
Veste bună pentru conducerea  Spitalului Orăşenesc din Ineu: în urmă cu trei zile a fost numit noul manager interimar al spitalului, în persoana economistului Arthur Constantin Ionescu. Altfel, în termen de 90 de zile de la preluarea funcţiei se va organiza un concurs, al cărui rezultat poate fi numirea lui...

30.07.2008

Stire Turismul... pe nicăieri - Muzeele abia ?şi mai găsesc vizitatori
Aradul e un oraş complex... de acest lucru ne-am convins deja. Plin de utilităţi, centre comerciale şi localuri de fiţe, nu stă prost nici la capitolul muzee. Dacă ne vine, dintr-o dată, cheful să vizităm galerii, avem de unde alege. Categoriile, din fericire, sunt vaste. Din ce motiv? Pentru că...

29.07.2008

melthdesign.ro/