După Letiţia Stoian – primăriţa independentă a comunei Semlac, din 15 iunie, o altă reprezentantă a sexului frumos, şi independentă din punct de vedere politic, a reuşit să se impună în lupta pentru fotoliul de primar al comunei sale. Este vorba despre Maria Pop – proaspăta primăriţă a comunei Dezna.Şi...
Zilele trecute, poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Exploziv şi Substanţe Toxice au organizat mai multe acţiuni pe raza judeţului. Oamenii legii au depistat arme şi muniţii deţinute ilegal de către patru bărbaţi, toţi din acelaşi sat. Poliţiştii, în baza unor informaţii deţinute, au mers la sigur în patru locuinţe din...
Primăria Sântana a primit toate avizele pentru a putea da drumul proiectului Zonei industriale. Deşi în momentul de faţă nu există probleme cu şomajul, nemulţumirea edililor locali este dată de faptul că locuitorii oraşului pe care-l păstoresc muncesc prin alte zone ale judeţului, unde tentaţia unui salariu mai mare este...
La începutul săptămânii trecute, Adrian Nogea anunţa că a renunţat la funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc din Ineu pentru a ocupa funcţia de viceprimar al oraşului, lăsând spitalul fără conducere. La numai o săptămână după ce A. Nogea a înaintat o cerere Ministerului Sănătăţii Publice prin care cerea substituirea...
Astăzi, Uniunea Europeană celebrează a 40-a aniversare a Uniunii Vamale, eveniment care se va desfăşura sub sloganul „Pentru protecţia cetăţenilor şi facilitarea comerţului”. Comunitatea Europeană este bazată pe Uniunea Vamală, aceasta fiind constituită în anul 1968, ca un prim pas spre o Piaţă Unică Europeană, aşa cum există ea în...
Visul american se transformă într-un coşmar. Dacă până mai ieri visam să trăim cu toţii în America, Ţara Făgăduinţei îţi oferă astăzi una dintre cele mai macabre viziuni asupra vieţii. Modelul de urmat al familiei americane s-a îndepărtat tot mai mult de scopul lui iniţial. Familia numeroasă şi fericită pe...
Secreta întrunire a Senatului de la Universitatea Aurel Vlaicu nu a mai avut loc ieri. Motivele exacte care au determinat-o pe Lizica Mihuţ să renunţe la mazilirea rectorului Eugen Rovenţa nu sunt, deocamdată, cunoscute. Totuşi, există mai multe posibilităţi demne de luat în calcul. Lipsa Convocatorului de şedinţă sau faptul...
Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au acordat prima amendă contravenţională din cadrul acţiunilor de control a ştrandurilor din judeţul Arad. Astfel, în urma neregulilor semnalate, la Ştrandul din Curtici a fost dată o amendă contravenţională în valoare de 4.000 de lei. Dumitru Muscă, inspector şef adjunct al OJPC, declară:...
Un nou înec. De data aceasta un copilaş de doar şase ani a fost înghiţit de ape. Iar râul „ucigaş” a fost Crişul Negru. Totul s-a petrecut duminică, în localitatea Zerind, când Alexandru, băieţelul de şase ani, a plecat de acasă până la magazin, să îşi cumpere o îngheţată. Părinţii...
Ieri a avut loc masa rotundă „Spune NU discrimării!” din cadrul proiectului „Impuls pentru integrare” la care au participat lideri locali din comunitatea arădeană. În cadrul campaniei 20 de persoane adulte cu dizabilităţi intelectuale, aflate în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Arad, au fost recrutaţi...
Înainte de anul 1990, o sărbătoare populară specifică Bârsei atrăgea atenţia întregii comunităţi, tocmai în ziua Paştelui Morţilor. Sărbătoarea „Druscelelor” presupunea o petrecere a femeilor căsătorite din comună, la care bărbaţii nu aveau voie să participe. Uitată de mai bine de 18 ani, sărbătoarea se desfăşura în comuna Bârsa în...
Liniştea oraşului Lipova a fost tulburată, în cursul zilei de ieri, de zvonul conform căruia cabinetul medical al unui medic din localitate a fost închis după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, însoţiţi de lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, au realizat un flagrant. Concret, medicul a pretins...
Astăzi începe a II-a etapă a admiterii în liceu. Depunerea dosarelor de înscriere se face la unităţile şcolare la care au fost admişi sau repartizaţi candidaţii. În judeţul Arad s-au înscris aproape 3.700 de candidaţi. Din acest total, 35 au rămas nerepartizaţi. Astfel, în liceele din Arad au rămas neocupate...
De astăzi arădenii pot circula cu tramvaiul până în zona Făt- Frumos, deoarece s-a redeschis circulaţia. Dacă lucrările la un tronson sunt aproape finalizate, cum este şi normal, altele trebuie demarate. Vorbim despre întreruperea circulaţiei tramvaielor între Podgoria- Piaţa Romană. De astăzi transportul călătorilor pe acest tronson va fi asigurat ...
Departe de a fi rezolvată, problema întreruperilor de curent care durează de mai bine de două luni în Cartierul Aurel Vlaicu nu reprezintă o prioritate pentru conducerea de la Enel. La momentul documentării noastre, Nicolae Ciobanu, inginer-şef al Enel Arad era angrenat în alte discuţii, care nu suportau amânare. Totuşi,...
Peste 120 de gropi de gunoi aflate în judeţul nostru trebuie să fie închise până în 26 iulie 2009, conform noilor norme europene. „Este ultimul termen în care tot ce înseamnă groapă de gunoi în zona rurală trebuie să dispară. Pe lângă aceste zone mai avem în plus şi gropile...
Noii aleşi ai judeţului se vor întruni, joi, în prima şedinţă de consiliu de după constituire. În cadrul acesteia se va stabili componenţa comisiilor de specialitate, iar apoi va fi prezentat proiectul de regulament al consiliului. Abia după aceea, Consiliul Judeţean va putea emite şi aproba hotărâri. În ceea ce...
Datorii de miliarde de lei... Asta au lăsat în urmă câţiva primari din judeţ care au pierdut alegerile. Din informaţiile primite de la preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, este vorba despre foştii edili din localităţile: Lipova, Săvârşin, Zăbrani şi Şilindia. „La Lipova au fost descoperite datorii de aproximativ şapte...
Perioada verii este, pentru orice persoană, perioada ideală de a pleca în concediul aşteptat tot anul. Tot aşa s-ar descrie situaţia şi pentru câţiva manageri de spitale din judeţul şi municipiul Arad, care au fost de negăsit în ultima perioadă la sediul spitalelor pe care le conduc.Aparte este doar cazul...
Supărată foc pe ultima Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, care modifică uşor legea învăţământului , eterna, fascinanta şi plenipotenţiala preşedintă de la Universitatea Aurel Vlaicu se gândeşte să-l mazilească pe rectorul Eugen Rovenţa. Omul s-a pus rău cu Împărăţia la finele săptămânii trecute, când a refuzat să semneze răspunsul Lizicăi...