Cele mai afectate judeţe sunt Arad, Mureş şi Dâmboviţa, care au înregistrat o creştere masivă a insolvenţelor în T1 2012 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.
Numărul insolvenţelor se va reduce semnificativ în acest an, având în vedere că în primul trimestru s-a înregistrat cea mai importantă
Conducerea Penitenciarului Arad a decis, miercuri, ca fost studentă la Medicină care a fost condamnată pentru că a participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat, Carmen Şatran (Bejan), să fie escortată la înmormântarea fiicei sale, la Pecica, decizia fiind luată "din motive umanitare".
Biroul Electoral Judetean a decis, cu cateva minute in urma, reluarea alegerilor locale in comuna Tarnova, din judetul Arad. A fost admisa, astfel, contestatia MCL, care sustinea ca alegerile au fost fraudate.
La Tarnova alegerile pentru primarie au fost castigate de primarul PNL Florin Farcasiu, aflat in functie...
Primarul din Târnova, Forin Farcaşiu (USL), care a câştigat al şaptelea mandat în urma alegerilor de duminică, la o diferenţă de 30 de voturi faţă de următorul clasat, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că decizia BEC de repetare a scrutinului "este o absurditate".
Ediția din 2012 a concursului "Arad, dragostea mea" a luat sfârșit. Spectacolul organizat cu acest prilej la Teatrul de Marionete a încântat spectatorii, copii și părinți deopotrivă. Nu au lipsit premiile pentru cei care au dovedit prin lucrările artistice, eseurile sau chiar documentarele realizate, că țin cu adevărat la orașul...
Patru migranţi algerieni au fost prinşi, joi, de poliţiştii de frontieră de la Curtici, în timp ce încercau să iasă din România ascunşi sub maşini aflate pe platformele unui tren de marfă.
Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei de Frontieră Arad, cei patru migranţi din Algeria, între care unul...
Arădenii sunt invitaţi duminică, 17 iunie, la Nedeia de la Tăcăşele. Locul de desfăşurare al sărbătorii este tradiţionalul platou Valea Tăcăşelelor, situat în decorul natural al dealurilor Măgura şi Togeru.
Afltă la ceea de a 92-a ediţie, „Nedeia de la Tăcăşele” va fi precedată ca şi în fiecare an...
Uniunea Social-Liberal ă din Arad a contestat în această seară rezultatul alegerilor la Consiliul Județean Arad și președinția Consiliului Județean.
USL reclamă mai multe fraude în județ și susține că diferența de 860 de voturi cu care Nicolae Ioțcu a câștigat alegerile nu este, de fapt, valabilă, cerând renumărarea voturilor....
Un cititor ne-a trimis pe adresa stireata@rtv.net imagini cu o echipă de muncitori care sparge asfaltul pus săptămâna trecută.
Revoltat de modul în care se cheltuie banii publici, dar şi de felul în care se lucrează la reabilitatea drumurilor, un cititor din Arad ne-a trimis la adresa stireata@rtv.net câteva imagini...
Localnicii din Peregu Mare descriu furtuna de aseara ca pe o tornada. Vijelia a avariat sute de acoperisuri si a distrus patru case.
În urma furtunii de ieri după-amiază, de la Pereg, rezultatele sunt dramatice pentru comunitatea locală. Peste 400 de case au fost avariate, dintre care peste 250 foarte...
Fosta studentă la Medicină care a fost condamnată pentru că a participat la uciderea şi tranşarea unui bărbat, Carmen Şatran (Bejan), a cerut să participe la înmormântarea copilului său, la Pecica, însă conducerea Penitenciarului din Arad i-a refuzat cererea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Biroul Electoral Județean a dat publicității cu câteva minute în urmă rezultatele la nivel județean ale scrutinului din 10 iunie. Așa cum scriam încă de ieri, Nicolae Ioțcu a câștigat la limită președinția COnsiliului Județean. Ca număr de voturi, Ioțcu a primit 80.806 voturi, iar Cristina 79.954.
În această săptămână ne-am propus să vă ţinem cât mai aproape de teatru, pregătind pentru dumneavoastră trei seri speciale, una după alta. Primele două (joi şi vineri) vor fi dedicate proiectului comun al Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad, Facultăţii de Design a Universităţii „Aurel Vlaicu“ şi Liceului de Artă „Sabin...
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, susţine că a câştigat alegerile cu peste 47%, obţinând cu 20 de procente mai mult decât contracandidatul său de la USL, Lia Ardelean, însă consideră că nu este un scor "mulţumitor" şi că a plătit "un preţ nemeritat", mulţi votând "emoţional".
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a obţinut cele mai multe voturi de la arădeni - 32.900, conform rezultatelor finale publicate de BEM, următorul clasat, Lia Ardelean (USL), aflându-se la o distanţă de aproape 13.000 de voturi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit rezultatelor finale publicate, luni seară, de Biroul Electoral Municipal Arad,...
Biroul Electoral Municipal a dat publicităţii cu câteva minute în urmă rezultatele finale la alegerile locale în municipiul Arad. Vă prezentăm datele oficiale:
Candidatul USL la Primăria Municipiului Arad, Lia Ardelean, s-a clasat mult sub media partidului. Astfel, intrată în cursa electorală în ultimul moment, Lia Ardelean a obținut cu aprox. 4,6% sub media partidului. Pentru exactitate, precizăm faptul că scorul electoral al Liei Ardelean a fost de 28,97%, pe când al USL...
Un accident de circulație s-a produs ieri noaptea la Arad, când pe strada Andrei Șaguna o mașină a Poliției Locale a forțat culoarea galbenă a semaforului și s-a lovit de un autoturism care circula regulamentar. O femeie din mașina acroșată a scăpat fără leziuni grave, dar pentru scoaterea celeialte din...
În incinta unei secţii de votare din localitatea Vinga, unei femei în vârstă de 70 de ani i s-a făcut rău.
A fost solicitat un echipaj SMURD care a constatat la faţa locului că femeia se afla în stop cardio-respirator. S-au efectat manevre de resuscitare înafara secţiei de votare...
Ziua de 10 iunie, pentru al treilea an consecutiv, a fost dedicată spectacolului la Expo Arad internaţional. În cadrul evenimentului Expo Tuning Show Arad 2012, au fost dezlănţuiţi caii putere ai maşinilor de raliu, au fost turate la maximum motoarele maşinilor de drift, iar decibelii au luat-o razna.