Balurile Bobocilor sunt în plină desfăşurare, iar bobocii, organizatorii şi profesorii coordonatori muncesc mult pentru ca seara balului să fie una de neuitat. Astfel, a venit rândul celor de la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” să-şi aleagă reprezentanţii anului 2010 dintre 14 boboci frumoşi şi talentaţi, care au făcut un...
Bonnie şi Clyde – „amanţii iadului” – au fost descoperiţi aseară în Arad, ascunzându-se sub numele de cod: Raluca Burtea şi Bogdan Sasu. În loc să fie arestaţi aceştia au fost încoronaţi drept Miss şi Mister Boboc 2010 ai Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad.
Balul Bobocilor UAV s-a desfăşurat aseară sub...
Zilele acestea, Complexul Expo Arad Internaţional este gazda celei de-a VIII-a ediţii a Târgului Ecomediu. În cadrul acestuia sunt prezentate vizitatorului echipamente, utilaje, aparate pentru investigarea, analiza şi controlul apei, aerului solului utilaje de salubrizare, energii neconvenţionale şi regenerabile...
Târgul poate fi vizitat până vineri iar simultan cu acesta se...
Studiul de trafic realizat de specialiştii germani la Arad a fost transpus în forma unui proiect de hotărâre ce va fi votat luni de către consilierii municipali. Proiectul se numeşte „Masterplanul de transport şi trafic al municipiului Arad” şi are ca scop stabilirea priorităţilor în vederea dezvoltării sistemului urban de...
Sondajul de opinie este metoda prin care şi cei de la PDL îşi vor desemna candidaţii pentru funcţiile de primar, la alegerile locale din 2012. Deputatul Iustin Cionca avertizează că nici măcar primarii în funcţie ai PDL nu pot fi siguri că partidul îi va lăsa din nou să candideze....
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a anunţat că taxa auto va fi majorată, de la 1 ianuarie 2011, cu 25 - 50 la sută, pentru a stopa intrarea în România a maşinilor second-hand care poluează. Ministrul speră ca Ordonanţa de Urgenţă cu detalii privind noua taxă auto să fie...
Încă de la primele zile ale programului de distribuire a alimentelor gratuite primite de la Uniunea Europeană, arădenii cuprinşi pe listele existente la Direcţia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad (DDAC) s-au înghesuit pentru a-şi ridica alimentele cuvenite. Pentru mulţi arădeni aflaţi la limita sărăciei acestea au fost mai mult...
Primăria se pregăteşte deja pentru momentul în care contractul de management al directorului Teatrului Clasic „Ioan Slavici” va expira, acest lucru urmând să se întâmple în luna martie a anului viitor. Având în vedere acest lucru, se pregăteşte demararea procedurilor pentru organizarea concursului de proiecte de management. Laurian Oniga este...
Odată cu lucrările de reabilitare ce se desfăşoară în centrul vechi al Aradului, pe Podul Traian şi în Aradul Nou, se scot din uz o serie de materiale neutilizabile ori recuperabile. Primele dintre acestea vor fi recuperate ca deşeuri (prin vânzare), iar celelate, alături de subansamble şi piese rezultate din...
Echipajul pirotehnic al pompierilor s-a deplasat în cursul zilei de marţi în Vladimirescu pentru a ridica elemente de muniţie rămasă neexplodată, găsite la un centru de colectare a fierului vechi. Reprezentanţii societăţii şi-au dat seama că este vorba despre muniţie şi au anunţat pompierii. A fost descoperit un proiectil exploziv...
Valoarea proiectului de reabilitare a zonei de agrement Pădurice va fi modificată prin reducerea unor costuri. Valoarea totală scade de la peste 11.200.000 de lei, la 9.313.000 de lei cu TVA inclus.
Se scad bani de la cheltuielile eligibile cu construcţiile şi montajul (de la 7.813.000 de lei la 5.735.000...
Sondajul de opinie al CCSB, realizat la comanda asociaţiei „Pro Democraţia”, a relevat cifre îngrijorătoare în privinţa percepţiei populaţiei asupra activităţii parlamentarilor. Astfel, dacă 71% dintre români nu îşi cunosc deputatul şi 89% senatorul, un procent de 59% dintre repondenţi au declarat că parlamentarii aleşi uninominal îi reprezintă mai rău...
Reabilitarea pasajului rutier Grădişte – mai mult de 4.000.000 de euro
Primăria modifică documentaţia tehnico economică a proiectului de reabilitare a pasajului rutier Grădişte şi bugetul aferent, votate la sfârşitul anului 2009. Astfel, de la valoarea totală de 16.896.200 de lei, s-a ajuns la 17.526.215 lei (o diferenţă de 630.000...
Fostul viceprimar al Aradului din mandatul 2004-2008, Tiberiu Dekany, a fost implicat recent într-un accident de circulaţie, în urma căruia ar fi decis să plece în Ungaria pentru a se recupera. Dekany şi-a pus pe pagina de Facebook o poză cu maşina grav avariată, un BMW seria 5. Săptămâna trecută,...
Nicio noutate în cazul fetei bătute, Andreea B., internată la spitalul Judeţean, secţia Chirurgie. În urmă cu o săptămână, minora a ajuns aici în stare de şoc după ce faţa şi capul i-au fost zdrobite de pumnii unui bărbat de 40 ani, căruia i-a fost lăsată drept ... „gaj” pentru...
Zeci de mii de posturi din învăţământ ar putea fi desfiinţate începând cu anul viitor şcolar. Ministrul Educaţiei se gândeşte să mărească norma didactică de predare de la 18 la 20 de ore pe săptămână. Sindicaliştii sunt de părere că dacă se va pune în aplicare acest lucru calitatea învăţământului...
Cu una dintre cele mai vechi rădăcini istorice din ţară, Filarmonica de Stat din Arad îşi sărbătoreşte joi înaintaşii, aducând astfel în atenţia arădenilor istoria deloc de neglijat pe care o are oraşul nostru pe harta culturii europene.
În secolul în care Aradul a cuprins în circuitul său concertistic marile...
Din nou probleme pe strada Tarafului. Suntem sunaţi de câţiva locatari ai blocului 2 care ne-au semnalat faptul că gălăgia, mizeria şi înjurăturile nu au luat sfârşit nici după vizitele periodice ale organelor abilitate din cadrul primăriei sau ale celor de pază şi ordine publică. Iată ce ne spune una...
Expertiza tehnică pentru stabilirea valorii casei primarului Gheorghe Falcă, situată pe strada I. L. Caragiale, aduce un contra-argument acuzaţiilor procurorilor DNA de luare şi dare de mită în dosarul „Fabrica de Zahăr”. Avocatul din Timişoara al primarului Falcă, Fanu Moca, a intrat ieri în posesia expertizei realizate de evaluatorul Aster...
Senatorii au adoptat ieri o propunere legislativă prin care cota de impozit pentru veniturile impozabile din activităţi independente, salarii, cedarea folosinţei bunurilor, pensii, investiţii, activităţi agricole, premii şi alte surse, a fost redusă la 10%. Propunerea legislativă a primit 45 de voturi „pentru”, 31 „împotrivă” şi 8 abţineri. Iniţiatorii propunerii...