După ce au existat mici probleme legate de distribuţia biletelor de tratament în luna august, o dată cu venirea lunilor de toamnă, lucrurile încep să intre pe făgaşul normal. Dacă reglementările prevedeau că în luna august pensionarii nu pot merge gratuit la tratament, deoarece în această perioadă nu s-au contractat...
Zile de sărbătoare intensă a comunei Şepreuş (28-29 august) – ore de foc în care slujbelor de sfinţire a diferitelor obiective ale localităţii le-a urmat sărbătoarea şepreuşenilor care au petrecut în cântec, joc şi voie bună la zilele frumoasei localităţi. Prima zi a sărbătorii şepreuşene a debutat cu momente solemne...
Parc de distracţii şi agrement, ştrand termal cu complex de saune – asta îşi propune primăria din Chişineu Criş, primarul Gheorghe Burdan, iar în vederea realizării acestor obiective e gata să iniţieze un parteneriat cu orice investitor interesat să investească în cele trei faze ale proiectului. Potrivit companiei Egolanis, care...
Candidaţii la Examenul Naţional de Bacalaureat sesiunea de toamnă susţin astăzi prima probă scrisă – la Limba şi literatura română. Probele orale s-au desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute urmând ca în această săptămână să mai susţină trei probe scrise. La nivel de Arad s-au înscris la Bacalaureat peste 780...
Alpinistul arădean Zsolt Török s-a întors săptămâna trecută din expediţia K2. Din păcate alpinistul nu a reuşit să urce vârful din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, chiar dacă a avut trei tentative de escaladare. Imediat după întoarcerea în Arad, Zsolt Török a postat pe site-ul său www.torok.ro primele impresii din...
Cei mai mulţi dintre noi ne petrecem concediile în străinătate, ori pur şi simplu ne vizităm rudele care locuiesc în afara României sau călătorim în interes de serviciu în afara graniţelor ţării. Atunci când ne aflăm însă într-o ţară străină, întâmplări banale precum o pană la maşină, o durere de...
Liberalii arădeni au trecut, teoretic, de ultimul moment în care alegerile din 18 septembrie mai puteau fi amânate. La Mamaia a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute o serie de şedinţe la vârf din cadrul PNL. Discuţiile s-au centrat, după cum era normal, pe subiectul alternativei faţă de Guvernul Boc,...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, cere să se facă ore din prima zi de şcoală – respectiv 13 septembrie, printr-o notă trimisă tuturor inspectoratelor şcolare judeţene din ţară. Acesta a cerut ca festivităţile de deschidere a anului şcolar să nu dureze mai mult de jumătate de oră, după care profesorii...
Miercuri va fi întâi septembrie, data la care Guvernul Boc va intra în evaluarea atentă a grupurilor parlamentare PDL. Cel puţin acesta era anunţul făcut de democrat-liberali la începutul verii, atunci când în urma unei întâlniri de la Snagov s-au adus anumite critici unor miniştri. Conform liderului senatorilor PDL, arădeanul...
Autorităţile de la Arad se numără printre cele patru care nu au preluat până acum spitalele. Celelalte sunt cele din Caransebeş, Vaslui şi Vrancea. Tocmai de aceea, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a trimis şi la Arad o scrisoare oficială, prin care cere primăriei să finalizeze procedurile pentru încheierea protocoalelor de...
Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad rămâne fără un inspector general adjunct şi 6 angajaţi din departamentul administrativ.
Nu doar profesorii sunt ameninţaţi de restructurări, ci şi Inspectoratele Şcolare. La Arad, noua organigramă de personal pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad a fost aprobată, iar conform acesteia, ISJ Arad pierde un inspector...
Dacă în ţări precum Germania media de vârstă a mijloacelor de transport în comun se situează la 7-8 ani, în Arad situaţia este mult diferită, dar nu în bine, aşa cum sigur vă gândeaţi şi dumneavoastră. Studiul realizat de o firmă de consultanţă din Italia, arată că „Structura pe vârste...
O mână de muncitori s-au prezentat ieri pe Calea Romanilor, dând startul (neoficial, conform directorului tehnic al primăriei, Răzvan Popa), celei de-a doua etape a proiectului de refacere a infrastructurii de transport. S-a trecut direct la scoaterea liniilor de tramvai, acţiune care va continua şi în timpul săptămânii viitoare. Până...
Pe Bulevardul Decebal accesul auto a fost restricţionat parţial pentru că se lucrează la amenajarea locurilor de parcare. Acelaşi lucru se întâmplă şi pe strada paralelă, şi anume pe Bulevardul Dragalina, acolo unde ieri era amenajată, tot de către primărie, parcarea din dreptul Omniasig. Restricţii sunt şi pentru pietoni, tot...
Universitatea “Aurel Vlaicu” se pregăteşte pentru a doua etapă a înscrierilor pentru anul universitar 2010-2011. Datorită modificării calendarului examenului de Bacalaureat, s-a modificat şi perioada de înscriere la universitatea de stat din Arad. Viitorii studenţi au la dispoziţie perioada 1-26 septembrie. UAV pune la dispoziţie 410 locuri bugetare pentru programele...
Cei care poartă nume ciudate sau care pot fi uşor transformate în alte denumiri, au fost mereu ţinta surâsurilor sau a diferitelor glume. O dată cu vârsta, foarte mulţi decid să-şi schimbe numele, dar sunt şi foarte multe persoane care decid să poarte mai departe diverse nume, fără să se...
Ana-Maria Ochiş (6 ani) din Beliu a răpit îngerilor o parte din frumuseţe. Restul – ca o cruntă răzbunare - a venit dintr-o negură absurdă. Fetiţa cu chip angelic a adus în primele ei clipe de viaţă cea mai mare lumină posibilă în casa în care s-a născut. La doar...
La sfârşitul lunii iulie universitatea de stat din Arad a semnat proiectul de finanţare “Plantele liberiene - resurse regenerabile strategice pentru Economia Europeană”, în valoare de peste 1,5 milioane de euro. Deja, se încheie primele activităţi pentru care se aşteptă în perioada imediat următoare prima vizită de monitorizare din partea...