Mâine, într-un centru comercial din Arad, va avea loc un eveniment mai aparte, care îi are ca protagonişti pe membrii Familiei Regale a României, însoţiţi de importante personalităţi ale Casei Imperiale de Habsburg şi ale diplomaţiei austriece. Aceştia vor fi prezenţi în Arad între orele 12.00 şi 13.00. Arădenii...
Birourile unde se încasează taxele şi impozitele vor fi mutate în locul societăţii Recons, pe strada M. Scaevola Claudiu Cristea a fost singurul care s-a abţinut de la vot în cazul proiectului referitor la neexercitarea dreptului de preemţiune cu privire la achiziţionarea unor imobile de pe Bulevardul Revoluţiei şi...
Nimic nu ar fi anunţat moartea unui tânăr frumos, plin de viaţă, „un copil harnic şi bine crescut” - completează trist primarul comunei Vladimirescu acolo unde s-a întâmplat tragedia. Soarele a răsărit în sfârşit, după atâta ploaie aducând lumină şi bucurie în sufletele tinere, mai ales. A răsărit şi pentru...
Cu mai puţin de o lună înainte de alegerile din PSD Arad, trei candidaţi ai anunţat că vor şefia partidului: Marius Lazăr, Avram Crăciun şi Dorel Căprar. Al patrulea, Ciprian Luca, stă la pândă. PSD Arad e în plin proces de alegeri interne. La nivelul organizaţiilor locale, au loc...
Leul a înregistrat luni cel mai prost curs oficial din istorie, de 4,3257 lei/euro, în creştere cu 4,5 bani faţă de cel de vineri. Ieri, tendinţa de scădere a continuat. Referinţa publicată marţi de BNR pentru euro a urcat la un nou record istoric, 4,3523 lei/euro, deşi leul a recuperat...
Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, nu este demnitar sărac. Dimpotrivă, consultând declaraţia sa de avere se poate observa cum arădeanul Funeriu a reuşit să îşi pună bani deoparte în mai multe ţări, dar şi cum deţine trei autoturisme (mărci de lux) sau două apartamente: în Arad şi...
Examenul Naţional de Bacalaureat a continuat ieri cu proba scrisă la Limba şi literatura maternă. La nivel de Arad pentru această probă s-au înscris 151 de candidaţi, dintre care 91 pentru Limba şi literatura maghiară, 41 pentru Limba şi literatura germană iar 19 pentru Limba şi literatura slovacă. Candidaţii au...
Camera Deputaţilor a aprobat săptămâna trecută un proiect de lege iniţiat de senatorul PC Dan Voiculescu, privind scutirea de la plata penalităţilor de întârziere pentru anumiţi restanţieri. Conform unui comunicat al Partidului Conservator, ar fi vorba de „proprietarii sau chiriaşii care îşi achită către asociaţiile de proprietari, în termen de...
Parlamentul a votat, ieri, pentru eliminarea articolului care se referă la reducerea pensiilor din legea echilibrului bugetar, aceasta fiind astfel pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Legea echilibrului bugetar rămâne astfel axată în principal pe scăderea salariilor angajaţilor din sectorul public cu 25%. Raportul comisilor juridice întocmit după reexaminarea...
La prima licitaţie pentru locurile de parcare din zonele de reşedinţă ale municipiului vor participa două familii care locuiesc într-unul dintre blocurile de pe Aleea Saturn (cartierul Aurel Vlaicu). Primăria Municipiului Arad anunţă că mâine vor avea loc şedinţele pentru licitaţia locurilor de parcare adiacente blocurilor din această zonă. Locatarii...
Primele meciuri din primul tur la Arad Challenger, turneu ATP dotat cu premii în valoare de 50.000 de dolari, nu au adus mari surprize, singurul rezultat surprinzător fiind eliminarea favoritului trei, austriacul Martin Fischer, învins de sârbul Boris Pashanski, venit din calificări. În rest, favoriţii s-au impus pe linie, croatul...
Descentralizarea în domeniul Sănătăţii a intrat în atenţia liberalilor arădeni, aceştia criticând modul în care Ministerul condus de Cseke Atilla a hotărât trecerea spitalelor în subordinea consiliilor locale sau judeţene. În primul rând, cei din PNL Arad critică faptul că descentralizarea „nu a fost însoţită de un pachet de măsuri...
Preşedintele organizaţiei municipale PNL Arad, Florin Galiş, atacă două dintre ultimele decizii ale administraţiei arădene privind relocarea unor instituţii. În primul rând, critica lui Galiş s-a abătut asupra deciziei de a muta autogara Companiei de Transport Public în cartierul Grădişte. Liderul liberal crede că decizia este una inoportună pentru CTP,...
Localităţi arădene investesc sute de mii de lei în parcuri Primăria Pecica sfidează criza: un proiect pentru spaţii verzi costă 737.000 de lei. Ar mai putea fi însă o interpretare a acestui gest: o măsură anticriză, menită să susţină mediul privat. Gândiţi-vă la angajaţii firmei câştigătoare a licitaţiei, care...
Complexul sportiv Riviera din subcetate găzduieşte în perioada 27 iunie – 4 iulie primul turneu ATP cu premii de 50.000 de dolari care are loc în oraşul nostru, Arad Challenger (intrare liberă)! După două zile în care pe terenurile cochetei baze sportive arădene au avut loc meciuri din calificări, în...
Prima probă scrisă a Examenului de Bacalaureat a debutat ieri cu Limba şi literatura română. Elevii au avut de tratat un fragment din „Iorgu de la Sadagura” de Vasile Alecsandri, basmul cult studiat la clasă şi de redactat un text argumentativ despre „omenie” pornind de la proverbul - „Fapta bună...
Dintre cei patru martori care trebuia să se prezinte ieri în faţa instanţei în procesul „Fabrica de Zahăr”, doar francezul Serge Monier, sosit de la domiciliul aflat într-o localitate de lângă Paris, a depus mărturie. Ceilalţi trei sunt de negăsit. Petru Prohorov, care ar fi sfidat data trecută Curtea prin...
Activitatea de întreţinere şi reparaţii străzi a fost atribuită de Primăria Municipiului Arad unor firme private. Pentru această operaţiune, străzile din municipiu au fost împărţite în cinci loturi, pentru fiecare lot organizându-se o licitaţie separată. Astfel, au rezultat cinci firme care au câştigat câte un contract de întreţinere şi reparaţii...
Ordonanta de Urgenta privind modificarile aduse Codului Fiscal a fost publicata in Monitorul Oficial. Fata de varianta aprobata de Guvern saptamana trecuta, textul ordonantei prevede in plus majorarea cotei TVA la 24%. De asemenea, a fost eliminata taxa de solidaritate pe cladiri, care prevedea dublarea, respectiv triplarea impozitului local pentru...
Centrala Electrică de Termoficare din Arad vrea să împrumute 17.000.000 de lei. 10.000.000 de lei vor fi folosiţi pentru a-şi putea plăti furnizorii de cărbune şi gaz, precum şi prestatorii de servicii transport cărbune şi a prestatorilor de servicii de întreţinere şi reparaţii (curente şi capitale). Cu restul de 7.000.000...