Şase decizii de neîncepere a urmăririi penale a primit Universitatea „Aurel Vlaicu”, ca urmare a reclamaţiilor formulate în perioada 2007-2009 împotriva rectorului, unor profesori, Senatului Universităţii. Avocatul instituţiei, Viorica Popescu, spune că aceste plângeri sunt constante şi au ca formulatori pe numiţii Florin Coană şi Eugen Rovenţa. A fost sesizată...
Anchetatorii arădeni au primit expertiza psihiatrică în cazul femeii care, sâmbăta trecută şi-a lovit cu toporul în cap, propria fiică. Astfel că în urma expertizării psihiatrice a lui C. Porumbiţa, medicii au stabilit că aceasta a avut discernământ în momentul comiterii faptei, astfel încât Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad...
Uşa Primăriei din Sântana a fost vandalizată de un localnic supărat că a fost amendat de poliţie. Totul a pornit de la o ceartă dintre bărbatul în vârstă de 76 de ani şi unul dintre vecini, în urma căruia septugenarul s-a ales cu o amendă în valoare de 300 de...
Poliţiştii din Zăbrani au identificat trei persoane, suspecte în cazul unor furturi din incinta unei societăţi agricole din Neudorf. În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că L. Adrian în vârstă de 26 ani, G. Petrică - Marius de 27 ani şi G. Gavril de 33 ani,...
Adăpostul de Câini al Gospodăriei Comunale Arad şi-a început activitatea de început de an, având 72 de câini comunitari în adăpost, iar pe parcursul lunii ianuarie a realizat o captură impresionantă de 194 de câini fără stăpâni şi 70 de ecarisaje. Şi mai impresionant este, însă, numărul celor eutanasiaţi raportat...
Echipa de Proiecte Comunitare din cadrul Primãriei Pecica a depus în ultimele 12 luni, zece proiecte de finanţare din fonduri de la ministere, Guvern şi Uniunea Europeanã. Printre cele mai recent câştigate amintim proiectul transfrontalier gastronomico-cultural cu comuna maghiarã Domaszék (situatã la 12 kilometri de Szeged), ce va cuprinde seminarii,...
Geta Catrinţa a ajuns pe patul de spital, în stare gravă, cu membrele paralizate, la câteva zile după imunizarea cu vaccinul gripei noi. Ea a acceptat să stea de vorbă cu ziarul Observator, după externarea sa din spital. „Sunt medici care au afirmat verbal că simptomatologia mea este una post...
Fostul portar al căminului Facultăţii de Medicină din Timişoara, audiat ca martor în procesul celor doi studenţi acuzaţi de crimă, a declarat, la ultimul termen de la Tribunalul Timiş, că l-a văzut pe Sergiu Florea ducând o valiză grea şi că a observat mai multe pete de sânge pe podeaua...
Aradul este unul dintre judeţele favorizate din ţară, din punct de vedere al condiţiilor meteorologice. Dacă la nivel naţional al doilea semestru al anului şcolar în curs nu a început în 11 judeţe, la Arad nu au fost asemenea probleme. La Şcoala Generală din Moneasa, cursurile au început fără...
După două zile de stat în Morgă – Petrică Tănase (11 ani) copilul spânzurat din Sânmartin a intrat pe mâna medicilor legişti. În tot acest timp, părinţii şi fratele cel mai mare au aşteptat în curtea spitalului judeţean. Maria Pricop, mama, stă încremenită în faţa uşii albe în spatele căreia...
Starea de sănătate a Getei Catrinţa, arădenca care a ajuns pe patul de spital la câteva zile de la imunizarea cu vaccinul împotriva gripei noi continuă să se înrăutăţească. Deşi de la externarea din clinica maghiară a început să-şi simtă şi să-şi mişte picioarele, acum femeia nu mai poate să-şi...
Săptămâna aceasta în cursul şedinţei CLM, consilierii locali vor aproba documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru realizarea obiectivului „Reabilitare şi intervenţii clădiri ale Spitalului Clinic Municipal Arad, modernizare şi echipare ambulatoriu integrat” . Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 32.552.566 de lei din care valoarea lucrărilor...
Proiectul “Dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii economice prin calificarea şi recalificarea angajaţilor din sectorul medical” demarat de Federaţia Sanitas România, oferă şansa angajaţilor din sectorul medico-sanitar din întreaga ţară de a participa la cursuri de calificare/recalificare, organizate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (CNFPA). Obiectivul general îl...
Începând cu luna martie, dacă vrem să vindem sau să închiriem un imobil sau apartament vom avea nevoie de un certificat energetic. Nici o locuinţă nu se va mai putea tranzacţiona fără certificatul de performanţă energetică. Autorităţile au revenit la decizia de amânare a acestei prevederi şi au decis să...
La sfârşitul săptămânii, comisarii Gărzii Financiare Arad au realizat cea mai mare captură de bijuterii din acest an. Este vorba despre cele 300 kilograme de bijuterii din argint, în valoare de 300.000 euro. Acestea au fost descoperite într-un microbuz înmatriculat în Italia, care a intrat în ţară pe la Punctul...
UTA a învins cu scorul de 4-2 pe Kecskemet într-un meci de verificare dedicat memoriei lui Marian Sinescu. Jocul s-a desfăşurat sâmbătă după-amiază, pe stadionul "Francisc Neuman", cu o asistenţă redusă, circa 100-150 de spectatori încumetându-se să înfrunte o vreme rea timp de 90 de minute. Fără Ionuţ Popa, rămas...
Utiştii par pe un drum bun, reuşind să învingă clar o formaţie maghiară de primă ligă, antrenorii găsind resurse în lot chiar dacă au apărut problemele de ordin medical
UTA a învins cu scorul de 4-2 pe Kecskemet într-un meci de verificare dedicat memoriei lui Marian Sinescu. Jocul...
Comuna Macea continuă şi în acest an procesul de modernizare, început de primarul Ioan Mercea. Acesta are în vedere principalele nevoi ale localnicilor din comună, un accent deosebit punându-se pe infrastructură dar şi pe situaţia imobilelor unităţilor de învăţământ. Comuna Macea are în administrare două sate - Macea, reşedinţă de...
La Asociaţia Judeţeană de Fotbal va avea loc astăzi o şedinţă de Birou Executiv, convocată de şapte membrii marcaţi din instituţia arădeană: Dorin Vătran, Teodor Juşcă (vicepreşedinţi), Mircea Toderici (director general), Ioan Şandor (preşedintele arbitrilor), Mihai Sărbuţ (reprezentant Liga IV), Ştefan Şofronici (reprezentant Liga V) şi Dinu Donca (reprezentant asociaţii...
Băiatul s-a spânzurat în grajd, după ce le-a spus fraţilor că va lipsi de acasă mult, pentru că urmează să plece departe! Sânmartin (Macea) - 6 zile trecute din Făurar, 2010. Ora 11.30. O zi în care cerul a plâns cu lacrimi viscolite, reci, lăsând pe pământ băltoace imense. La...