Există locuri frumoase în judeţ, pe lângă care trecem de cele mai multe ori în grabă, admirându-le cel mult din coada ochiului. Ziarul Observator Arădean îşi propune să prezintecâteva dintre ele – locuri unde preocuparea şi implicarea au lăsat urme vizibile, aspectuoase, cu care ne mândrim! Renovarea clădirii liceului din...
Sâmbătă dimineaţa, în aula Iuliu Maniu a Universităţii „Aurel Vlaicu”, a avut loc un simpozion organizat de filiala PNŢCD Arad, pentru celebrarea Zilei Independenţei şi a Regelui. Monarhişti declaraţi, ţărăniştii prezenţi la simpozion au evocat personalităţile capetelor încoronate ale Românei, considerate a fi adevăratele întemeietoare a României moderne. Simpozionul, la...
Următoarea perioadă se anunţă una foartebună pentru Bata. Comuna se află pe lista unor investitori străini care vor săconstruiască aici o staţie de biogaz, Primăria se pregăteşte să asfalteze şi săpietruiască mai multe drumuri comunale iar localnicii nu vor duce lipsă nici deevenimente culturale: Festivalul de Muzică Veche, Festivalul Vânătorii...
Înfrângerea de la Mioveni a adâncit criza în rândul grupării arădene CSU „Goldiş” s-a deplasat la Mioveni încă de joi, în speranţa obţinerii unui rezultat favorabil. Gruparea arădeană a avut poate o ultimă şansă de a obţine puncte din deplasare, în tentativa de a evita retrogradarea. Poate la fel de...
Am intrat deja în campanie electorală pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie şi partidele politice arădene fac ultimele ajustări ale mecanismului propagandistic. Ceea ce putem identifica la absolut toate partidele este tendinţa de a sparge organizaţia municipală în unităţi cât mai mici, de mărimea zonei aferente unei secţii de votare....
Pentru că a fost duminică, ieri, cei maimici arădeni, însoţiţi de părinţi, au avut bucuria de a colinda piaţa hobby, însperanţa că vor pleca acasă fie cu un animal de companie, fie cu o pasăre, unacvariu cu peşti sau chiar cu o broască ţestoasă. A devenit deja o tradiţie, casfârşitul...
Locaţie liniştită, într-o zonă frumoasă şi bine legată de oraş, grădiniţa şi şcoala în apropiere, locuri de joacă amenajate în parc, acces rapid la supermarketuri, apartamente izolate unul faţă de celălalt, toate acestea întregesc imaginea unui cămin ideal pentru confortul unei familii Cei interesaţi de oferta imobiliară a Bermo Group...
Sociologul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, inspector Lucia Ghender, a realizat o analiză statistică a cazurilor de minori dispăruţi de pe raza judeţului nostru, care scoate la iveală faptul că în urma cercetărilor efectuate, toţi minorii dispăruţi anul trecut au fost găsiţi. În Arad s-au înregistrat 53 de cazuri de...
Parcul Europa a fost plin în week-end,arădenii venind în număr mare pentru a sărbători Ziua Europei. Cu mic, cu mare,părinţi şi copii, au venit în parc pentru a-i vedea şi asculta pe copiii careau participat la eveniment cu cântece, dansuri, scenete şi concursuri decultură generală. Pentru că anul acesta a...
Ziua Europei a coincis pentru Chişineu-Crişcu cea de-a XXX-a ediţie a „Cupei Crisius” şi, totodată, sărbătorirea a 35 deani de la înfiinţarea Clubului Copiilor. Frumosul oraş de pe malurile CrişuluiAlb a fremătat timp de două zile de tinereţe, sport şi voie bună, graţie celor1800 de copii participanţi la diferitele discipline...
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – filiala Arad, în parteneriat cu Centrul de Afaceri Master din Deva, organizează în luna mai şi iunie a acestui an, în cadrul proiectului “Resurse umane competente – bază a dezvoltării economiei locale” co-finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Phare,...
La Şcoala Generală „Sfânta Ana” din Sântana sunt mulţi elevi care au rezultate remarcabile la învăţătură. Unii au ajuns chiar la Olimpiadele naţionale. Am vorbit cu două fete eleve în clasa a VIII-a, care ne-au spus despre rezultatele lor, dar şi despre pasiunile lor. Denisa David, este elevă în...
Ieri a avut loc o şedinţă extraordinară a Adunării Generale a Acţionarilor de la Centrala Electrică de Termoficare, pentru aprobarea demarării divizării societăţii. Practic CET-ul pe hidrocarburi va avea ca unic acţionar Consiliul Local Municipal, iar CET-ul pe lignit va fi privatizat, însă până în 2013 cel puţin va funcţiona...
Odată cu începutul lunii mai s-a demarat şi a treia etapă de vaccinare a elevelor de clasa a patra cu vaccinul HPV, împotriva cancerului de col uterin. Este ultima fază a campaniei naţionale de vaccinare HPV demarată cu surle şi trâmbiţe de Ministerul Sănătăţii în cursul lunii noiembrie a anului...
Planul de formare profesională pe anul 2009 propus de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă implică cursuri de formare profesională în 16 domenii de activitate, la care s-au înscris deja un număr total de 2100 de persoane.Cea mai căutată meserie este cea de operator introducere, validare şi prelucrare date,...
Taximetriştii pirat au început să fie tot mai mulţi pe zi ce trece. Pentru că tarifele lor sunt mai mici decât cele ale firmelor de taxi autorizate, oamenii îi preferă. Este de înţeles că cei care circulă legal, plătesc la finanţe taxe de funcţionare şi îşi pierd clienţii văzând cu...
Oficialul Judeţean de Poştă Arad a organizat ieri etapa judeţeană a Marşului Factorilor Poştali, locaţia fiind Pădurea Ceala. Fetele au alergat pe distanţa de 3,5 kilometri, în timp ce băieţii au străbătut un traseu dublu, de 7 kilometri. Primii trei clasaţi la cele două categorii au făcut pasul spre faza...
Vecinii dumneavoastră fac politică? Încearcă să vă convingă doar să votaţi pe cineva sau vă şi invită la curăţat peluza din faţa blocului? În ultimele zile, politicienii arădeni s-au referit din ce în ce mai des la organizaţiile de cartier, spunând că acolo se va de adevărata luptă politică. O...
Termenul în care fermierii pot depune cererile pentru obţinerea sprijinului financiar este 31 mai 2009, după cum s-a stabilit în Ordinul nr. 230 din 16 aprilie 2009. Sprijinul financiar se acorda sub forma primei pe exploataţie, pentru specia bovine si ovine/caprine, pe cap de animal. Pentru specia bovine, în cazul...