Aradul a fost joi gazda şedinţei Comisiei Mixte Arad - Bekes. La întâlnire au participat Domokos Laszlo, preşedintele Consiliului Judeţean Bekes, şi Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, copreşedinţii şi membrii Comisiei Mixte Arad-Bekes, coordonatorii principali şi coordonatorii subcomisiilor.Subiectul cel mai interesant al discuţiilor l-a constituit proiectul prin care Compania...
Arădeanul Laurenţiu Gavra, consilierul europarlamentarului Iosif Matula, are un hobby solicitant: alergarea. Şi nu orice fel de alergare, ci maratonul. Ultima sa ispravă - Maratonul de la Paris, una dintre cele mai celebre curse din lume - a reprezentat şi doborârea celui mai bun rezultat personal. „Până acum, am obţinut...
O hotărâre judecătorească definitivă a despărţit ieri, la Arad, o mamă de copilul ei de numai două luni. Femeia are de ispăşit o pedeapsă de şapte ani pentru omor. Şi-a văzut băiatul, ultima oară, la spital, unde asistenţii de la Protecţia Copilului au dus micuţul înainte ca mama să fie...
Criza şi-a făcut simţită prezenţa şi pentru Agenţiile Imobiliare. Chiar dacă s-au înregistrat scăderi cu până la 20-30% la preţul apartamentelor, arădenii nu au bani să îşi achiziţioneze unul. „Vin, se informează, se înscriu în baza noastră de date, dar mulţi spun că tot nu îşi permit să cumpere. Şi...
Mişcarea Arădeană s-a lansat oficial pe „piaţa” arădeană. Este vorba despre un ONG care îşi propune protejarea şi promovarea valorilor Aradului. Subiectul asupra căruia şi-a îndreptat de această dată atenţia organizaţia este unul „de sezon”, şi anume Ştrandul „Neptun” şi proiectul prin care urmează să fie modificate tarifele de intrare...
Ludovic Gabor are 34 de ani, iar de mai bine de patru ani își câștigã existenţa ascuţind cuţite. Tocilãria a moștenit-o de la cel care i-a fost ca un tatã de-a lungul timpului și treptat a învãţat sã o foloseascã. Mașinãria are o vechime de peste 120 de ani, însã...
Graţie echipei de amatori FC Ceala, alţi 200 de elevi arădeni vor avea posibilitatea să urmărească UTA la treabă într-un meci oficial. Pentru meciul pe care Bătrâna Doamnă îl va susţine, sâmbătă, de la ora 19, pe stadionul „Francisc Neuman”, oficialii FC Ceala pun la bătaie 200 de bilete la...
Dacă măcar unul din cei doi fundaşi centrali cu probleme medicale nu se vor restabili până sâmbătă, primul 11 va suferi complicaţii
UTA speră să-i poată recupera până sâmbătă măcar pe Nădăban şi Pocuca, ambii accidentaţi după meciul cu Liberty Oradea. Şi fundaşul Cosmin Paşcovici este accidentat, însă...
Litigiul dintre clubul UTA şi antrenorul Ionuţ Chirilă este în derulare la Federaţia Română de Fotbal. Pentru marţi a fost programat un nou termen, însă judecarea cazului a fost amânantă pentru săptămâna viitoare. Conform lui Ionuţ Popa, clubul UTA este ajutat de avocatul Ioan Kocsis-Josan în litigiul cu Ionuţ Chirilă....
Până duminică, la ora 16, arădenii pot vizita şi achiziţiona diferite obiecte de la Târgul de Paşte de la Complexul Expo Arad Internaţional. În pavilionul A al complexului îşi aşteaptă vizitatorii, standuri cu îmbrăcăminte, încălţăminte, produse alimentare, obiecte decorative pentru sărbătorile Pascale, dar şi diferite produse ideale pentru cadouri. ...
Iubitorii de teatru care nu au avut ocazia sã vizioneze pânã acum spectacolul “Un om de milioane” sunt invitaţi vineri seara de la ora 19 în Sala Studio a Teatrului Clasic “Ioan Slavici”. Piesa este un recital în scenariul și regia actorului arãdean Ioan Peter, al cãrei protagonist este chiar...
Copiii de la Centrul Intercultural „Curcubeul”, din cadrul Direcţiei de Dezvoltare și Asistenţã Comunitarã au sãrbãtorit ieri „Ziua Internaţionalã a Rromilor”. Programul cultural-artistic a fost realizat de copiii de la centru, în parteneriat cu elevii mai multor școli din Arad. Evenimentul s-a desfãșurat la Teatrul de Marionete, unde au fost...
Candidatul-surprizã propus de PSD la alegerile parlamentare din noiembrie 2008 a fost Andrei Iucinu, un tânãr social-democrat în vârstã de doar 23 de ani, pus sã concureze într-un colegiu considerat extrem de dificil pentru partidul sãu. Andrei Iucinu nu a câștigat mandatul de deputat, dar a rãmas membru al organizaţiei...
Deputatul arãdean Iustin Cionca, președintele Comisiei de Regulament din Camera Deputaţilor, susţine cã apropiata campanie electoralã pentru alegerile europarlamentare îi determinã pe mulţi din colegii sãi sã lase deoparte atribuţiile din Camerã, în favoarea jocurilor politice specifice unei perioade preelectorale. “Aceasta este a treia sãptãmânã în care nu s-a votat...
Social-democraţii arãdeni au transmis invitaţii telefonice cãtre mai mulţi miniștrii ai PSD, pentru a participa la Conferinţa judeţeanã de alegeri, ce se va desfãșura sâmbãtã, începând cu ora 11, la Palatul Cultural. Secretarul executiv al filialei PSD Arad, Marian Melinte, ne-a spus cã printre miniștrii vizaţi se aflã ministrul Educaţiei,...
Sud-coreeanul Lee Won a fost reprimit miercuri în lotul UTA-ei, după o discuţie cu antrenorii şi conducătorii clubului. "Lee a revenit în lot de miercuri şi s-a antrenat normal. A discutat cu Roli Nagy, s-au clarificat lucrurile şi şi-a cerut scuze în faţa echipei. A promis că-şi vede de treabă,...
Febra cumpãrãturilor pentru sãrbãtori i-a cuprins din nou pe arãdeni, mulţi preferând, în ciuda ofertelor locale, magazinele din Ungaria. A devenit o tradiţie pentru unii dintre locuitorii judeţului sã-și facã aprovizionarea dincolo de graniţã, de fiecare datã argumentul fiind același: preţurile mai mici! Comercianţii din Ungaria sunt deja pregãtiţi, cei...
Reprezentanţii CNIPMMR solicitã Ministerului Finanţelor Publice respectarea practicilor U.E., în domeniul fiscal și a angajamentelor asumate de guvern în realizarea oricãror modificãri fiscale sau bugetare, precum și evitarea creșterii fiscalitãţii asupra contribuabililor cu bun comportament fiscal.Mircea Purcaru, președintele CNÎPMMR Arad, considerã cã aplicarea impozitului forfetar asupra microîntreprinderilor trebuie sã se...
În perioada 11-16 aprilie, Aradul este gazda Olimpiadei Naţionale de Limbi romanice (francezã, italianã, spaniolã, portughezã), organizatã pentru prima datã în judeţul nostru. La acest eveniment participã peste 450 de elevi din toate judeţele ţãrii, însoţiţi de un numãr de 50 de cadre didactice. Comisia de evaluare este formatã din...
Procurorul care se ocupã de cazul asistentei din Şiria care anul trecut și-a abandonat nou-nãscutul în bazinul de scurgere al unei case pãrãsite, a dispus ieri trimiterea în judecatã a acesteia. Pentru fapta sa, care în august 2008 a șocat întreaga localitate, femeia urmeazã sã fie judecatã, fiind încadratã la...