* Reţeaua se extinde în tot oraşul În maxim două luni, oraşul Pecica va fi branşat la reţeaua de gaz în totalitate. Lucrările la extinderea acesteia au fost începute în toamna anului trecut. „Până acum s-au montat 75 de kilometri de reţea. Mai sunt de construit patru kilometri şi...
* Investiţii în valoare de peste patru milioane RON În cursul săptămânii viitoare, în satul Cruceni, aparţinător de comuna Şagu va avea loc recepţia lucrării de alimentare cu apă, începută în urmă cu aproximativ o jumătate de an. La reţea se vor putea branşa în scurt timp şi locuitorii din...
Dorind a vedea cum vine, mai mult sau mai puţin brusc, canicula peste Arad, ne-am fixat ca punct de plecare, să zicem, Piaţa Mare. Unde pe călduri „totale“ (citez), tot trebuie să vinzi. Sau să cumperi. Şi unde am mai pus o întrebare. Unei „tanti“ care vindea flori. Întrebarea suna...
Toată lumea începe să vorbească despre pensiile private, dacă e bine să optezi pentru ea sau nu. Peste trei luni vor intra în vigoare reglementările cu privire la fondul de pensii. Pentru a vedea dacă arădenii au cunoştinţe despre acest subiect le-am adresat următoarea întrebare: Aveţi informaţii despre pensiile private?...
Furdean, noutatea de la Băile Felix Dacă legitimarea fotbaliştilor cu experienţă este ceva mai dificilă decât ne-am fi aşteptat, „Bătrâna Doamnă“ are mare grijă de viitor. Astfel, alături de Cosmin Văsâie, sosit în cantonament direct de la Piatra Neamţ, la Băile Felix, a mai sosit şi Valentin Furdean, fostul...
Primarul Gheorghe Falcă s-a aflat joi seara la ceea de-a patra întâlnire cu cetăţenii Aradului. Peste 50 de arădeni din zona Intim au participat la stabilirea priorităţilor de dezvoltare ale Aradului. Numărul lor a fost mult mai mic decât în celelalte zone deoarece problemele lor nu sunt aşa de numeroase. ...
Peste 100 de arădeni au participat la cea de-a treia întâlnire cetăţenească organizată de Primăria Arad. În cadrul acestor întruniri, edilul şef Gheorghe Falcă împreună cu executivul primăriei, consilierii democraţi şi directorii instituţiilor din subordinea Primăriei se deplasează în cartierele din municipiu, expunându-le localnicilor atât proiectele finalizate până acum cât...
Prefecturile din 23 de judeţe ale ţării inclusiv Aradul au primit o atenţionare cu cod galben, potrivit căreia începând de joi, 21 iunie, şi până duminică, 24 iunie, temperaturile vor ajunge până la 38 de grade Celsius. Administraţia Naţională de Meterorologie a transmis atenţionarea cu cod galben. În cursul după-amiezelor...
Parohia Romană Unită cu Roma Greco-Catolică din Lipova (protopopiatul Arad, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj) aduce în atenţia credincioşilor greco-catolici, dar şi tuturor celor ce doresc să facă parte din Parohia Unită Greco-Catolică din oraşul Lipova, că începând cu data de 24 Iunie 2007, se va oficia Sfânta Liturghie în fiecare...
Bacalaureatul se va susţine în judeţul Arad, în 14 centre de testare (10 în municipiu, respectiv 4 în judeţ), iar lucrările scrise vor fi corectate în cele 4 centre zonale de evaluare, aceste centre fiind stabilite conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului. Numărul de candidaţi înscrişi pentru susţinerea...
În orice oraş aglomerat spaţiile verzi sunt ca o mană cerească pentru locuitori. Din păcate în multe zone ale ţării acestea lipsesc, nici Aradul nu stă mai bine la acest capitol. Pentru a vedea părerea arădenilor cu privire la spaţiile verzi din Arad le-am adresat următoarea întrebare: Consideraţi că Aradul...
Naţionala de rugby în 7 a României pleacă astăzi spre ultimul turneu de calificare la turneul final al Campionatului European. Echipa noastră merge la Heidelberg, în Germania, acolo unde are nevoie de o clasare pe podium pentru a se califica la turneul final de la Moscova (programat pe 7-8 iulie)....
Încă o dată se dovedeşte că inventivitatea şi lipsa de responsabilitate a celor care fură fier vechi nu ţine cont de nici un pericol. Ieri noapte, hoţii de fier vechi au încercat să fure manometrele de pe magistrala de gaz europeană care leagă Aradul de Ungaria. Doar spaima acestora...
În baza Protocolului încheiat între Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad şi Inspectoratul Şcolar al Judeţului Arad, în perioada 18.06-24.06.2007, pe timpul desfăşurării testelor naţionale de evaluare a elevilor din clasele a VIII-a, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona a...
Primăria Municipiului Arad a organizat trei puncte de prim ajutor pentru populaţie, amplasate în Piaţa Avram Iancu, la Podgoria şi pe platoul din faţa Palatului Administrativ, care vor fi puse la dipoziţia populaţiei pe toată perioada caniculară. În fiecare dintre aceste puncte de prim ajutor se va distribui cetăţenilor afectaţi...
Primăria a continuat ieri seară seria întâlnirilor cetăţeneşti începute în debutul acestei săptămâni. După ce luni reprezentanţii Primăriei, în frunte cu edilul şef, Gheorghe Falcă, şi consilierii democraţi au ascultat problemele arădenilor din cartierul Sânicolaul Mic, ieri seară aceştia s-au deplasat în cartierul Gai, alături de câţiva directori ale instituţiilor...
Căldura de afară îi face fericiţi pe cei care comercializează aparate de aer condiţionat, deoarece în ultima perioadă vânzările au crescut considerabil. Pentru a vedea câţi arădeni îşi permit astfel de aparat le-am adresat următoarea întrebare. Vă permiteţi să achiziţionaţi un aparat de aer condiţionat? Maria Bodiş, contabilă: „Aparatul condiţionat ...
Căldura a transformat municipiul parcă într-un cuptor. Încă de la orele 9,00 ale dimineţii, temperaturile încep să crească devenind aproape insuportabile. Cel mai tare se resimt bătrânii care abia mai pot să iasă din case, din pricina temperaturilor ridicate care le pot provoca leşinuri sau chiar mai rău le pot...
Primarul Gheorghe Falcă împreună cu câţiva funcţionari din cadrul primăriei a demarat întâlnirile cu cetăţenii Aradului. Prima întâlnire cetăţenească a avut loc luni seara începând cu ora 19.00 în Sânicolaul Mic, la Şcoala Generală nr.7. La această dezbatere nu au venit doar cetăţenii zonei ci şi o parte din consilieri...
Preşedintele Asociaţiei Distroficilor Muscular – România, Filiala Arad, Mihai Fighir, doreşte să facă cunoscut faptul că s-a primit o donaţie din Franţa de la Asociaţia de Solidaritate Internaţională „La Gerbe” cu dispozitive medicale (fotolii rulante, cadre de mers, cârje, scaune tip WC), pe care doreşte să le distribuie gratuit persoanelor ...