În secolul vitezei, al civilizaţiei avansate şi al modernismului există şi familii care trăiesc în astfel de condiţii… În locuinţe improprii, mai degrabă barăci, ridicate din resturi de materiale de construcţii şi acoperite, după cum se observă şi din imaginea alăturată, cu paie… Iar în condiţiile acestea nu trăiesc numai...
Camera Federală Economică a Austriei în cooperare cu ambasada României din Austria au organizat la începutul săptămânii o întâlnire la care au participat peste 400 de persoane, reprezentând mai bine de 300 de firme austriece care doresc să investească în România. Reprezentanţii Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului...
Ne apropiem încet de una dintre cele mai mari sărbători creştineşti de peste an, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, nu înainte însă de a sărbători şi Duminica Floriilor. Ciclul sărbătorilor pascale a început încă de la lăsarea postului, iar acest lucru se poate simţi uşor în sânul fiecărei familii ortodoxe. Febra...
Ieri s-a sărbătorit Ziua Poliţiei Române, prilej cu care Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a organizat o serie de manifestări menite să marcheze importanţa acestei zile. Astfel, o parte din poliţiştii arădeni, alături de autorităţile locale şi de două delegaţii de poliţişti din Ungaria, respectiv reprezentanţii Poliţiei Bekes şi cei...
În urmă cu câteva săptămâni, Constantin Igaş, deputat PD de Arad, a trimis scrisori către câteva sute de locuitori din judeţul Arad în care le solicita acestora să-şi spună păsurile şi problemele cu care se confruntă. În urma acestei iniţiative, pe adresa cabinetului parlamentar, au sosit înapoi mai multe scrisori...
Persoanele cu handicap grav şi accentuat, precum şi asistenţii personali sau însoţitorii persoanelor cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere cu orice fel de tren în limita costului pentru bilet de tren accelerat clasa a II_a sau cu autobuze. Beneficiarii îşi pot ridica biletele de călătorie CFR...
Nici n-am intrat bine în U.E… Nici n-am intrat bine în Uniunea Europeană că ne-am dat deja cu stângul în dreptul prin acea aşa-zisă taxă de primă înmatriculare asupra căreia U.E. ne cere imperativ să renunţăm! Culmea este că exact cu două zile înainte de a fi traşi de urechi...
Sistemul pluvial de canalizare a constituit de-a lungul timpului subiect aprig de dispute între instituţiile statului. După 1989 când s-au trezit cu o serie de probleme pe cap iscate de transferul proprietăţilor, a administrării şi a întreţinerii diverselor obiective, autorităţile, de o potrivă locale şi centrale, au decis aceste împărţiri...
Olanda – România se joacă în această seară la Rotterdam, pe stadionul „De Kuip“ şi, chiar dacă nu decide calificarea, reprezintă foarte mult pentru actuala generaţie, putând fi chiar ultima şansă de a demonstra ceva la echipa naţională. Generaţia lui Mutu a ratat succesiv trei calificări la turnee finale de...
Trenul turistic de agrement va fi reintrodus în circulaţie începând de sâmbătă, 24 martie 2007, ora 11 şi va circula pe următorul traseu: - Piaţa Avram Iancu (în spatele Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, staţia de plecare) - Bulevardul Revoluţiei - strada 1 Decembrie - Bulevardul Dragalina - Piaţa Enescu -...
Simpozionul care marchează 50 de ani de la semnarea tratatului de la Roma s-a desfăşurat ieri în sala 70 a Palatului Administrativ. Evenimentul a fost dedicat aniversării a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma din 1957, moment în care a luat naştere „familia europeană”, iar 50...
Cu ocazia Zilei Poliţiei Române, pe parcursul acestei zile, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad va organiza o serie de manifestări menite să marcheze importanţa acestui eveniment. Astfel, începând cu ora 10, pe platforma din faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, arădenii vor putea admira maşinile precum şi motocicletele folosite de către...
Aflat la intrarea în Arad, în dreapta, cum se vine dinspre Oradea, Cartierul Verde se înalţă pe zi ce trece cu clădiri noi destinate locuinţei pentru toate gusturile şi buzunarele. La deschiderea oficială care a avut loc zilele trecute am fost informaţi că, în prezent, Cartierul Verde are 136 de...
În săptămâna Floriilor la Expo Arad Internaţional va fi expusă cea mai variată gamă de bunuri pentru marea Sărbătoare a Paştelui. Târgul se află la cea de-a VI a ediţie şi va reuni în acest an un număr de 80 de firme, care vor expune pe o suprafaţă interioară de...
Duminica aceasta, numită şi duminica dezlegării la peşte, se va sărbători şi Bunavestire, prilej cu care orice suflet de creştin ar trebui să includă în masa de prânz carnea de peşte. Din păcate însă acest produs este unul pe care nu mulţi şi-l pot permite şi asta deoarece preţul unui...
În premieră, ieri, Primăria Arad a organizat acţiunea „Ziua Curăţeniei”, în cadrul Campaniei „Curăţenia de primăvară 2007”, ce se desfăşoară în perioada 19-31 martie. Cu acest prilej, Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu mai multe unităţi şcolare, instituţii şi societăţi a desfăşurat între orele 13-15, mai multe acţiuni de salubrizare...
În urma unei interpelări adresate de senatorul Dan Ungureanu, ministrul transporturilor Radu Berceanu a spus un nu categoric curselor aeriene pe ruta Arad-Bucureşti, cel puţin în ceea ce priveşte compania Tarom. Motivaţia principală a refuzului o constituie concurenţa deosebită cu care se confruntă în prezent compania Tarom, precum şi apropierea...
E început de primăvară, cu zile capricioase, cu soare sau ploaie, cu flori şi iarbă crudă, verde, cu primele gâze buimace. Cu un Arad care se dezmorţeşte după o iarnă ciudată, reflex al climei date peste cap de inconştienţa umană. Am luat un pic la pas oraşul, dornici să...
Credincioşii arădeni vor relua vechea tradiţie a Misiunilor din Postul Mare. Aceste misiuni nu s-au mai realizat de 70 de ani. Acţiunea va avea loc la biserica „Naşterea Sf. Fecioare Maria” de pe strada Vincenţiu Babeş. La acest eveniment sunt invitaţi trei preoţi pentru Meditaţii, preoţi care vor sta la...
La iniţiativa a patru consilieri locali, Cristian Moisescu, Corneliu Pădurean, Ionel Costin şi Nagy Ghizela, a fost scos la transparenţă, zilele trecute, un proiect privind atribuirea unor denumiri străzilor situate în Cartierul Verde din municipiu. Astfel, pentru cele şapte străzi s-au propus următoarele denumiri: dr. Teodor Botiş, Florin Bănescu, Nicolae...